Fane Bulau

Fane nu mai are nevoie de nici o prezentare, nu? Cu o asemenea porecla nu mai e nevoie de prezentare. Da, Fane e un obisnuit al pivnitelor politiei si nu numai… Fane e ca vanatorii din istorie care traiau din ce vanau. El traieste din ce fura. Si traieste bine, depinde pe cine intrebi.

Cand era mic fura din ghiozdane. Nici nu stiai cand…dar te trezeai ca nu mai ai stiloul cu penita de aur pe care il primisei de ziua ta. Mai tarziu, cand uitai, Fane Bulau ti-l vindea inapoi si nu puteai sa-l refuzi ca il dadea ieftin si tot te intreba maica-ta de cateva luni undei stiloul si iti zicea ca iti rupe urechile daca ai fost tolomac si l-ai pierdut sau l-ai uitat in banca.

Mai tarziu fura din buzunare. Pe noi nu ne mai fura ca era “tovarasi”, ca nu putea sa zicem ca nu suntem…ca avea mana grea pe cat era de fina. Fura si el de prin tramvaie, autobuze…d-aia nu merg eu cu RATB-ul ca cine stie de cine dau.

Mai fura si de pe balcoane. Era agil. Se catara pe unde si cum putea si isi mai  dezvolta garderoba. A lui sau a cui cumpara. Mai vindea si un borcan de muraturi, o trotineta. O pisica sau un pechinez. Ca omul nu intindea doar rufe in balcon, mai avea si alte alea pe acolo. A mai dat nas in nas si cu un caine lup…dar a rezistat intalnirii. In cateva saptamani era ca nou, cainele insa nu a invatat sa zboare cand a cazut de la etajul 1. Dar au trecut si vremurile alea pentru ca acum toata lumea si-a inchis balconul cu termopan. Nici covoare persane nu mai usuca lumea pe balustrada balconului ca sa arunce Fane o pisica (legata cu sfoara) pe ele sa le traga jos si sa le vanda in targ (covoarele, nu pisica).

A furat si masini. Da’ s-a plictisit repede de ele ca nu stia sa conduca si le fura doar pana la primul stalp pe care il intalnea. Erau si greu de vandut. Abia ce facuse un business cu unul de avea un camp de masini dezmembrate ca l-au si falimentat tziganii pe ala cand au venit cu carutele intr-o noapte (20 de carute) si au incarcat tot ce au putut. Dimineata cand a venit omul… era o curatenie pe campul lui. Si asa s-a lasat si Fane de furat masini. Fura din masini. Ca mergea mai usor. Mai un casetofon, mai o geanta, o haina de piele…ce gasea si el. Amanet. Si apoi cinstea toata scara la “terasa” la tanti Cati. Da’ s-a plictisit si de asta.

Baiat talentat, Fane, a fost curtat si de niste baieti mai bine cotati de l-au invatat meserie. Intrau in casa ca la autoservire. Intrau, faceau curat, ieseau si imparteau profitul dupa ce isi luau banii pe marfa. Scurt. Au jucat ei pe teren propriu cat au jucat si la un moment dat s-au gandit sa joace si in deplasare. Spania. Franta. Anglia. Tarile Nordice. Nu dadeau la poarta, luau totul cu tot cu poarta.Ei poate mai joaca si acum. Fane, insa, e baiat sufletist si nu a rezista in strainataturi. S-a intors in tara. Nu a platit transportul cu avionul. L-au platit autoritatile din Olanda cand l-au extradat. Romanii cum a ajuns i-au si dat cazare. La Jilava sau Rahova, nu stiu exact, vreo doi ani.

Cand a iesit era sa intre iar ca ii placea de o fata, si ei de el, dar la un moment dat ei nu prea i-a mai placut ca pusese ochii pe un fraier mai bazat. Fane stia cum e cu “sexul consimtit” ca atunci cand era mai mic mai facuse munca in folosul comunitatii la o puscarie de minori. Atunci gagica l-a dat in gat ca nu ar fi vrut sa si-o puna cu el ca sa scape de bataia de la ta-su care a zis ca o omoara daca il face de rasul satului si nu mai e virgina. Virgina nu mai era ea de mult…dar macar acum zicea ca s-a opus. Si Fane cum nu a vrut sa o ia de nevasta ca era si cam boccie…a stat la “umbra” ceva timp. Nu mult, ca era minor. Acum insa era major si tot de la “sex neconsimtit” i s-a tras. Doar ca acum ea consimtiti in trecut si cand nu a mai consimtit… a convins-o Fane. Ca, asa cum am mai spus, Fane poate fi foarte persuasive cand isi pune in cap. Tot aia fata buna. L-a denuntat ca a fortat-o, dar l-a iertat si s-au casatorit. In acte. Ca l-a iubit totusi si de dragul iubiri trecute nu putea sa il lase sa infunde puscaria.

Acum Fane e om insurat. In acte. Ea vaneaza baieti cu stare si ii lasa sa o intretina. Fane vaneaza case prin Anglia. Asta-i Fane Bulau. Baiat talentat de mic. Asta-i soarta noastra, a romanilor, sa ne crestem valoriile si apoi cand ajung la apogeu...le exportam.

Milica, combinatoru’

Milica, pe numele lui de civil – Emil, a fost de mic un combinator. Daca aveai nevoie de ceva, sigur avea el sau stia pe cineva care are. Uneori si cand iti lipsea ceva, tot la el gaseai, il imprumutase-i tu mai demult si uitase-i de el.

L-ai putea suspecta ca e un colectionar. Avea colectile de surprize de la gumele Turbo, Ulker, TipiTop (sper sa imi aduc aminte corect), cele mai smechere colectii de timbre…dar nu, el le colectiona doar pentru ca stia ca cineva va da ceva mai mult pe ele. Il avea pe Hagi si Raducioiu in cate 10 exemplare pentru ca unii erau dispusi sa dea si un aparat radio furat de la ta-su numai sa isi completeze colectia de surprize.

Mai tarziu s-a specializat in telefoane. La el gaseai “cu clapeta - fara clapeta”, cu camera-fara camera…spuneai ce vrei si in cateva zile iti facea o oferta. Asta daca vroiai ceva anume, altfel iti spunea el ce iti trebuie din ce avea in stoc si se tinea de capul tau pana iti dadeai seama ca este telefonul vietii tale si ca nu poti sa traiesti fara el…si odata ce il luai de la el incepea jocul. Te lasa o zi doua si te lua iar: “Am cel mai smecher telefon. Este exact ce iti trebuie”. Te facea din vorbe pana cand ceda-i.

Om strangator de mic. Un “pastrator”. A inceput cu jucarii, jocuri, haine…d-ale copiilor si s-a dezvoltat pana la telefoane, masini si case. Acum, deja un tip bogat, nu se lasa. El stie tot timpul ca tu ai nevoie de ceva si, culmea, stie si de ce… “Jeane, stiu ca iti trebuie un Opel Astra Caravan. Am eu unul. Mortal.” Evident ca ceea ce iti ofera el tu crezi la inceput ca nu iti trebuie, dar te abureste atat de ajungi sa te gandesti cum ai trait pana atunci fara ce are el de vandut. Nu ai bani? Iti spune Milica ca oferta lui e una fabuloasa de ajungi sa te imprumuti ca sa nu pierzi ocazia.

Milica te saluta cu “hai, ce-ti dau?” sau “ti-am gasit ce iti trebuie”. Afli si tu cu ocazia asta ce iti trebuie. Uneori insa Milica mai si cumpara. Iti cumpara ceva de care zice ca nu ai nevoie ca sa vanda cuiva care are. Te poti trezi ca vine la tine: “Jeane ti-am gasit client pentru covorul persan”. Tu ramai interzis ca nu stia ca vrei sa vinzi covorul persan. Dar Milica stie. El stie si a gasit deja client pentru el. Pretul, evident, e tot o surpriza. El cumpara scump si “te face bogat” si vinde ieftin “ca te cunoaste”. Covorul ta va fi evaluat la un pret mic ca “oricum nu-l foloseai” si vandut la pret mare “ca-i unicat”. Diferenta intra in buzunarul lui Milica, “sa bea si el o bere”.

Milica nu pierde niciodata. Nu ar avea ce. El practic nu are nimic. El vinde ce ai tu. El este un intermediar. Dar a inceput de jos. Adica a vandut legume in piata. Astepta taranii la 5 dimineata si le cumpara marfa cu sacii sau camionul la preturi de nimic. Astepta o ora, doua si o revindea la un pret crescut. Si apoi se ducea sa se culce. Apoi a inceput sa vanda televizoare second hand. Le aducea de pe strazile occidentale unde le lasau aia cand se plictiseau de ele si le vindea la noi. Nu se zgarcea la pret “sa manance toata lumea”, zicea el. A mers si asta cat a mers si Milica a gasit alta afacere. La un moment dat cumpara marfa de la chinezi si vindea la arabi, lua de la arabi si vindea la moldoveni. Nu facea decat sa traverseze Bucurestiul din est in vest si din vest in sud. Si apoi marfa circula dintr-o parte in alta a orasului dupa ce pleca el de acolo.

Milica a trecut prin toate etapele bisnitei romanesti postdecembriste: blugii turcesti, hainele italienesti, aparatura ungureasca, argintul grecesc, tigarile moldovenesti, benzina iugoslava, alcoolul bulgaresc,  masiniile occidentale si s-a extins spre Dubai, China, Thailanda etc. A carat cu sacosa, cu carutzu’, cu portbagajul si pana la TIR si container. Nu a ratat nimic si nu s-a calicit…a luat putin din tot.

La un moment dat Milica era sa isi ia o mare teapa. Doua containere de televizoare cu diagonala mica luate la un pret de nimic dintr-un depozit din Dubai. Le-a luat fara sa aiba client. Era sa o bage pe maneca, dar brusc o groaza frizerii, notariate, cabinete stomatologice au fost ajutate sa isi dea seama ca au nevoie de unu’-doua televizoare mici sa le atarne de perete.

Acum Milica vinde apartamente, terenuri, case. Nu le cumpara si le revinde…le cumpara cu o zi inainte sa le vanda, daca e cazul. Practic Milica traieste din garaje. Primeste, asa cum e normal, casa cu tot cu locul de parcare, si o vinde fara si taxeaza locul de parcare. Sau ia casa “la rosu”, o albeste repede cu o echipa de meseriasi si o revinde “la cheie”.

Milica e shucar. Doar ca e si shucar-it pe stat care il tot incurca cu taxele si impozitele. Nu ca el oricum le plateste doar pe cele care nu are incotro…dar il obosesc schimbarile si inconsecventa statului.

Acum Milica vrea sa imi vanda casa lu’ vecinu’. “Pai, bine mai Milica, dar ti se pare ca am nevoie sa ma mut alaturi?! Daca ma mut, ma mut si eu in alta parte, nu tot in acelasi bloc, in aceeasi scara, acelasi etaj si chiar pe acelasi palier si tot la acelasi numar de camere”.  “Jeane, lasa-ma sa-ti explic: tu ai familie mare, nevasta, copii…ai nevoie de un apartament prietenos, intr-un mediu prietenos…de ce sa te duci undeva unde nu cunosti, unde nu te cunoaste nimeni? Ai si tu nevoie de o cana de zahar…cine sa ti-o dea daca nu stii pe nimeni?! Daca e apartamentul mai mare…cu ce il umpli? Alti bani, alta distractie. Dar uite vecinu are un balcon mai lung…ai loc si tu de o bicicleta, de un intins de rufa…Plus ca el se duce la tara ca e batran si ti-am gasit deja si client pentru apartamentul tau!” Clar. Milica are o minte de procuror…el are in cap toata structura unei mari afaceri. Imi vinde apartamentul unuia caruia i-a vandut casa de la tara unuia de la care a luat terenul pe care l-a dat vecinului caruia i-a cumparat masina pe care a vandut-o celuilalt vecin care imi vinde mie casa pe care peste ceva timp o sa vrea sa mi-o cumpere Milica ca sa o vanda unui prieten caruia i-a cumparat un spatiu comercial pe care l-a vandut in schimbul unei vile pe care a vandut-o pe un teren unde s-a facut un cimitir pe care l-a vandut unora de au construit un spital: circuitul omului in natura – mori la etaj, te ingropi la subsol (dar asta e alta poveste). Asa ca s-ar putea sa ma mut alaturi pana vine Milica sa imi zica ca mi-a gasit casa, masina, telefonul, plasma, avionul, nevasta, copii sau orice altceva “care imi trebuie si le-am visat”.

Dorinel, pseudointelectualul trantor trist

Cartierul in care stau este unul eminamente muncitoresc, inainte de revolutie, si cosmopolit dupa aceasta. Blocul meu, fiind la un mare bulevard, este jumatate muncitoresc, jumatate mediocro-intelectual (unde intelectual este cel care a facut o facultate). Jumatatea muncitoreasca e formata din tzarani industrializati si din muncitori eroi in campul muncii, jumatea intelectuala  este formata din absolventi de facultate predecembristi. Diferenta dintre cele doua jumatati este ca prima parte au primit repartizarea in bloc de la fabrica, cea de a doua jumatate si-au ales repartizarea in bloc de la fabrica. Mai exact, intelectualii au ales sa stea in blocul acesta, muncitorii nu, li s-a impus. Si intr-un caz si in altul oamenii au facut copii, copii nu se mai imparteau in doua categorii: ai celor cu facultate si a celor fara facultate, eram toti la fel si ne-am deosebit pe parcurs unii trecand in gasca celorlalti, altii ramand in gasca proprie, dupa buget, coane Fanica!

Dorinel mi-a fost vecin inca de la inceput. Poate ca amandoi ne-am nascut in acest bloc, insa el a fost ca o fantoma. Stiam ca sta in bloc cu noi, dar nu il vedeam mai niciodata. Parintii lui, mai exact tatal lui, era dintre “intelectuali”, diplomat sau inalt functionar, nu am stiut niciodata, cert era ca inca inainte de revolutie a avut o functie care ii oferise un statut social net superior celorlalti vecini. Cand toti aveau Dacia, el avea Lada. Cand toti se duceau la Amara, el cu familia mergea cel putin in Polonia, daca nu in Franta. Cand noi mancam ciunga de ti-o dadea ca rest, el molfaia ciunga parfumata. Cand noi aveam in picioare tenesi de Dragasani pentru care stateam la coada, el avea adidasi Adidas pe care ii primea acasa si asa mai departe. Insa Dorinel aburea geamul de la camera cand noi spargeam mingiile de 35 pe strada si ne rupeam tenesii de Dragasani. El scartia o vioara, cand noi jucam frunza. Cand noi jucam “tara, tara, vrem ostasi”, el lipaia clapele de la pian. Taica-su tot incerca sa ii gaseasca un talent si il bombarda cu tot felul de activitati pana la un moment care a corespuns si cu revolutia cand si-a dat seama ca Dorinel nu e nici pianist, nici violinist, nu-i place nici engleza sau franceza, ca picteaza ca o gasca si la sporturile mintii trage la poarta mai bine decat se apara pe semicerc la sah. Ce sa mai… la revolutie Dorinel era un adolescent care fusese incercat in toate, nu parea sa se prinda nimic de el. Taica-su a avut un moment de deruta in care pozitia sa sociala parea sa se clatine si-a revenit ca prin minune si ne-a uimit iar cu masinile care veneau sa il ia de acasa, masini cu sofer, cu costumele si mai ales cu exteriorul apartamentului sau care emana bunastarea. In timpul acesta Dorinel trecea de la scoala generala, in care ne intalneam toti copii din bloc, la liceu, unde era singurul din bloc pentru ca era un liceu elitist, doar copii de ambasadori, de potentati ai vremii etc. In scoala generala Dorinel era printre cei cu note de 10 fara a fi ascultat prea mult, fara sa vedem prea multe lucrari, nu il auzeam vorbind prea mult, sau chiar deloc. Insa maica-sa trece frecvent pe scoala. Venea incarcata si pleca usurata. Era in clasa, dar nimeni nu il vedea. Stiam ca e acolo desi nu isi facea simtita prezenta. Incerca sa se bage in seama cu noi restul insa avea texte proaste in care ori era utopic, ori incerca sa detina controlul. Dupa mai multe incercari de a se impune in jocurile noastre sau de as impune el jocurile, Dorinel a primit ignorarea fara rautate specifica copiilor.  Isi mai lua si cate un capac de control de la cei care nu il cunoasteau si il vedeau bleg si automat a doua zi maica-sa se prezenta la scoala sa fie pedepsit cel care i-a agresat copilul. Intr-o zi mai de voie mai de mila l-am inclus in leapsa noastra. Cat a fost altcineva a fost ok, se mai impiedica desi nu il alerga nimeni, se ridica, radea ca prostu’ de unul singur…Mergea. Dar cand a fost el cel care trebuia sa dea leapsa si nu reusea sa prinda pe nimeni sa o dea s-a pus pe plans. A doua zi maica-sa a venit la scoala sa se planga, copilului  i sa pus piedica si a fost umilit de colegi. Si astfel treceau zilele, la scoala incercam sa fim prietenosi si terminam prin a plange ca nu ii iese, iar dupa amiaza linge geamul uitandu-se la noi cum ne jucam. Ne-am mai dus noi, cand eram prin primele clase de scoala, pe la maica-sa la geam, cand auzeam ca a terminat de maltratat vreun instrument musical, si ii strigam: “Tanti mama lu’ Dorinel! Il lasati pe Dorinel afara sa se joace cu noi?!” Nu ne-a raspuns nimeni niciodata si nici nu vroiam sa ne raspunda, ne puneau parintii sa fim politicosi.

In liceu Dorinel venea tarziu acasa, noi statea in spatele blocului si spargeam seminte la o bere si o tigara palmate. Ne gandeam ca baiatul si-a gasit si el o gagica ca in noi urlau deja hormonii. Da de unde…mamii se angajase si nu avea cine s ail ia de la scoala si statea la ceva ce acum ii zicem after school. Nu stia cu metroul sau autobuzul ca noi. Fara san e mai ceara nimeni o mai intreabam pe ma-sa: “Ce mai face Dorinel, tanti Mioara? Face bine, invata!” ni se raspundea in doi peri. Si invata, si invata… desi cunoasteam personajul si potentialul parintilor de a cara era cat pe ce sa credem ca Dorinel chiar invata toata ziua, dar vecinul lui recunoscu sunetele de la jocurile pe calculator si de la filme…pura intamplare, ne-am zis.

Si noi si Dorinel am terminat cate un liceu, noi stand in aceleasi bloc ceusist am intrat fie la facultate, fie ne-am apucat de munca…Dorinel si parintii au plecat din bloc. El in alt bloc, ei la vila in afara orasului. Noi am terminat care o facultate, care un prim loc de munca, care o lada de bere si o incepe pe a doua…Dorinel este liceantiat in Stiinte Politice si Administratie Publica si masterat in Relatii Internationale cu stagii in strainatate, nu pe dosar, pe plic. Dorinel e doctor in comunicare. Noi, “doctori” in spart seminte. Dorinel e la televizor, noi ne uitam la televizor. Dorinel ne spune de strategii de dezvoltare a implicarii sociale de la firul ierbii, noi suntem firu’ ierbii.

M-am intalnit, acum cativa ani, cu Dorinel. Candida. Tatii i-a cumparat un CV si l-a facut lider al noii generatii. Miaunit, timid (pentru ca faceam parte din trecutul lui si ii stiam adevarata personalitate) si totusi enfazic. Inconjurat de multi “prieteni” care il priveau atenti gata sa-i satisfaca orice solicitare, inca nespusa. Poate avea nevoie sa-i deschida cineva sticla de suc sau sa alunge molia din zona…sau poate trebuie sa rada cineva la gluma pe care o spune, sau poate e nevoie sa gandesti ideea buna pe care o are Dorinel. Pentru asta e bine sa stai pe langa Dorinel. In plus, daca esti baiat e mai bine. Nu-i plac ideile fetelor. Si ca sa nu stea sa piarda timp cu amanunte a decis ca nici fete nu-i sunt prea pe plac. Dar pentru ca asta e o idée subversive, tati i-a platit o sotie. Ea nu are idei, nu e platita sa aiba. Se trezeste zi de zi la Dorinel, ca la job. La sfarsitul luni semneaza fluturasul si isi ia banii. A fost dragoste la prima vedere.

Dorinel e bine. Noi ceilalti inca mai incaltam tenesi de Dragasani, doar ca nu mai stam la coada ca nu mai e asa bataie pe ei, au umplut chinezii pietele de ei, main e jucam (cu) frunza (unii dintre copii de muncitori sau intelectuali din bloc, doar cu asta au ramas si o poarta biblic, adica cat sa ascunda unele altele, restul a fost luat de Dorinei), acum noi lingem geamul televizorului uitandu-ne la Dorinel cum se joaca (cu viitorul nostru). Dorinel nici acum nu are ureche (sa asculte pe cineva), dar mai maltrateaza tot felul de instrumente (urna in Parlament, pixul pe legi, promisiuni la TV etc.). Acum Dorinel joaca cu prietenii lui “tara, tara, vrem votanti” si noi ne uitam la ei pentru ca oricum nu conteaza ce si pe cine alegem.

Totul este ca in copilarie la mine la bloc, doar ca este invers. Dorinel se joaca si noi ne uitam. Acum nu il mai putem ignora politicos pentru ca nu conteaza ca nut e intereseaza de Dorinel, Dorinel se intereseaza de tine

Gina, printesa batrana

Gina se apropie de 55 de ani, daca nu i-o avea deja. Este ceea ce se spune o “doamna”, inca nu “doamna venerabila”. Asta daca ea nu ar incerca cu disperare sa arate ca o tanara de 30 de ani. Dupa ea chiar arata pentru ca se imbraca tot timpul cu haine mulate de parca si auzi pantalonii aia cu striga dupa ajutor: “luati-ma de aici ca simt ca plesnesc!”. Nici taioarele sau bluzele de pe Gina nu au viata mai usoara, chiar daca Gina este supla,  decolteurile ei par in criza isterica: “Uitati-va la mine, uitati-va la mine!” Gina nu are sani decat asa de un duş, dupa ce ii sterge cu prosopul s-a vindecat si locul, asa ca nu ar avea nevoie de sutien, o rola de leucoplast i-ar ajunge un an de zile, cate doi centimetri pe zi si gata. Insa, cred, Gina e cea care i-a imbogatit pe cei care a inventat push-up. Desi are platfus, pare ca e Pamela Anderson. Asta daca nu cumva a facut mici retusuri siliconoase. E, retusuri, mici, dupa buget, sigur si-a facut Gina. Sprancenele sunt perfect aliniate si pictate de parca sunt lucrare de doctorat la desen tehnic. Pacat ca le poate invinge un shervetel umed, dar s-a inventat tatuajul permanent. Genele sunt asa de mari de simti nevoia de o secera sa iti faci loc cu ea ca sa o privesti pe Gina in ochi. Gina are un par frumos, doar ca uneori mai necheaza (meşele sunt facute din par de cal) cand isi aduce aminte de copilarie (parul, ca Gina are un behait melodios). De unghii nu mai zic, sunt superbe, are face orice pisica invidioasa. Gina e inalta, cand e incaltata. Si ea e incaltata tot timpul ca altfel nu ai remarca-o. Tocuri de 15 cm cel putin si Gina apare. E o adevarata artista, desi merge aproape in degete, este mai stabila decat o pustoaica de 20 de ani. Gina ar pune pe roate o fabrica de plastic si una de lipici numai cu ce are pe ea. Insa Gina nu are spirit antreprenorial. Ea e o visatoare. O boema. Seara cand vine de la serviciu viseaza ca face o parcare laterala si isi lasa masina pe doua-trei locuri de parcare. Dimineata cand pleaca, fire boema, uita unde si-a lasat masina si o cauta cu butonul de alarma de scoala toti vecinii pana repereaza ea unde urla alarma.

Gina munceste. Zilnic. Este sefa. A fost singura meserie in care taticul ei a reusit sa o angajeze, era singura pe care o putea face Gina. Conduce un department de 20 de oameni. Oameni muncitori, doar doi insa o fac. Ceilalti cand simt ca ii apuca cheful de munca se trag intr-un colt pana le trece.Si chiar daca e sefa, Gina nu  se ajunge cu bani. O mai ajuta tatal ei din pensie. “Pana se pune si ea pe picioare, mititica”, zicea el acum vreo 30 de ani si de atunci ii trimite lunar venitul ei din venitul lui. Are cheltuieli mari Gina. Ce credeti ca e usor sa intreţi statutul de printesa urbana si atunci cand te apropii de finalul perioadei de garantie?! Trebuie sa faci eforturi mai mari ca sa te pastrezi in garantie. Salon ca sa lustruiesti carcasa si sa o intretii, restaurant ca sa alimentezi (acasa nu se poate sa se alimenteze ca a incercat si i-au sarit toti vecinii in cap cand a umplut holul de fum), benzina ca sa plimbe carcasa ca pe tocuri de 15 cm echilibru e precar. Huse (imbracaminte) ca sa acopere carcasa (desi, dupa cum am mai spus-o nu acopera prea mult) care este cu atat mai scumpa cu cat sclipeste sau luceste mai mult. Unde mai pui ca io fi cumparat tati acum vreo 10-15 ani un CV, dar el trebuie actualizat cu niste cursuri de dezvoltare personala in trend si astea costa.

Gina e o culta. Asculta numai muzica buna: Bach, Lou Bega etc., citeste Cioran, Freud, Nietzsche si urmareste cu interes Kanal D. Toate acestea le face pe facebook ca e prea ocupata cu tumultul vietii.

Gina iubeste. Des. A fost maritata de trei ori. Prima casatorie nu se pune, zice ea, pentru ca nu s-a consumat. El o iubea, dar ea nu prea, dar a insistat el si atunci s-au luat. A doua casatorie a fost dragoste curata. Il iubea. Si el…pe alta. L-ar fi iertat, dar el s-a rugat sa nu o faca si s-a incheiat. Dar astea au fost iubirile tineretii. Pe la 40 ani a avut marea dragoste. Dragostea matura. Ea matura, el (exagerat de) matur. L-a iubit ca in filme: “pana cand moartea ne va desparti”. O dragoste platonica incheiata atunci cand incercau sa nu mai fie asa… o inima sensibila care nu a mai rezistat la atata dragoste. Cel putin asa ii place ei sa spuna. Si asa a ajuns vaduva. Acum iar canta viorile pentru Gina. E indragostita. Si el stie. Nu e o dragoste platonica. E o dragoste la distanta. Ea aici, el in alta tara. Nu are cum sa nu reziste o dragoste ca aceasta. Doar daca vreunul dintre ei nu face o greseala si se muta langa celalalt.

Gina e o femeie puternica si nesupusa. E trecuta de 50 de ani, rezista si refuza sa se supuna inevitabilului. Gina ramane o printesa.

Si a venit odata Mara…

Mara e vecina mea. O stiu de cand era mica, da’ mica de tot… E vesnica indragostita. Da’ n-avut noroc. Ea ii iubea, dar ei isi iubeau mai tare nevestele si…s-au dus. Cand era mica Mariuca se indragostea de baietii mai mari, mult mai mari. Si astia fugeau de ea ca de…puscarie. Nu era de lepadat Mariuca, poate ar fi cazut in pacat, dar anii de puscarie ii speriau teribil. E, cate unul ii mai raspundea, platonic…si Mariuca se potolea. O mai apuca atunci cand ala de-i raspundea isi facea prietena. Io-i tot spuneam: “- Ma, Mariuco, dar unu’ ne bagat in vreo relatie nu gasishi si tu? Unul asa mai fara probleme?! – Nu gasi, Jeane, nu gasi, ca astia-s toti dati”.

Si Mariuca se facu Mara, termina si ea liceul, termina si facultatea si avu si pretendenti fara probleme, dar le dadea cu flit…nu se incadrau, erau liberi si fara complicatii.

Si a venit odata Mara… Era indragostita de unul mai in varsta decat ea cu vreo 25 de ani. El nu stia. O considera o pustoaica, ceea ce si era pentru el.  Dar ea il iubea si nu contenea sa-i zica asta. Il suna seara, il suna dimineata si la pranz il suna iar…doar sa-i zica ca vroaia sa-i auda vocea. La un moment dat el a luat-o in serios si au inceput sa se vada. Zilnic. Ba chiar au mers si in vacanta impreuna. In timpul acesta el o tot intreba daca e sigura ca el, om de peste 50 de ani este mare ei iubire. Ea il asigura ca da. Au avut o relatie linistita si nu prea pentru ca, cu cat relatia se maturiza, Mara devenea tot mai imatura. Dupa vreo 6 luni, el, persoana responsabila, ii pune marea intrebare daca nu ar vrea ea sa-i fie sotie. Ea refuza si il paraseste pe motiv ca vroia sa o conduca, ca era prea despotic si ca si-a dat seama ca relatia nu mai merge.

Si a venit odata Mara… Se indragostise de logodnicul celei mai bune prietene. El pastra o oarecare distanta desi nu ii era indiferenta. Mara il tot pistona pe ascuns, el tot rezista. La un moment nu a mai rezistat si ia raspuns disponibilitatii pe care o arata Mara si s-au intalnit pe ascuns o buna perioada de vreme. Se intalneau pe ascuns, dar se mai intalneau si in grupul de prieteni cand simulau ca nu se plac. Asta pana cand la un moment dat el a decis ca vrea sa dea pe fata relatia lor, sa fie impreuna oficial, poate chiar sa se casatoreasca,  si s-a despartit de prietena Marei. Atunci Mara i-a spus ca nu vrea sa-l mai vada pentru ca a facut-o pe prietena ei sa sufere. Si nici ca l-a mai vazut.

Si a venit odata Mara… Era indragostita de seful ei. Barbat insurat, doar cu vreo 10 ani mai in varsta ca ea si cu o fetita pe care Mara o medita. El a facut primul pas si atunci Mara si-a dat seama ca el este iubirea vietii ei. Si a fost pana cand el a zis ca divorteaza. Nu din cauza Marei, dar pentru ea, ca sa fie cu ea. Devenise incompatibil, asa ca l-a parasit pentru ca era prea posesiv, iar fi-sa nu isi facea temele pe care i le dadea pentru acasa.

Si a venit odata Mara… Se indragosti de unul de era avocat. Era insurat, cam plat intelectual, dar cu statut si acum Mara venea manusa. Era ceea ce ii lipsea lui. Asa deveni Mara amanta. Se intalneau pe ascuns, aveau program strict si in rest nici nu se sunau. Suna numai el, cand putea. Ea nu avea voie ca-i deranja sotia, de care era despartit, dar fara acte. Si timpul trecea, si ei se certau ca sa se impace. Si ea il ierta, ca-l iubea ca stie sa aiba grija de o femeie. Vroia sa stie tot ce face, cand face…ii cerea sa-i raspunda in orice zi, la orice ora. “Eram odata cu mama la doctor, se opera, si m-a sunat…nu i-am raspuns. S-a suparat dragul de el” . “pai si nu l-ai sunat mai tarziu? Pai nu am voie!” Si s-au despartit.

Si a venit odata Mara… Era indragostita un poet. Fire boema, Mara nu avea cum sa scape sa nu se indragosteasca de el. Liber, spiritual, dar realist. El a simtit ca este o relatie care nu are unde sa duca si pastra distanta…si asta o ambitiona pe Mara cel mai mult. Il placea, il asedia si isi arata si disponibilitatea de a fi si ea asediata si el o asedia “peste gard” cu versuri si povesti frumoase in care ii spunea cate de mult o place…dar nu trecea podul sa cucereasca reduta. Pana intr-un moment cand asediat fiind a simtit nevoia sa raspund si a facut si pasul pe pod si a inaintat…dar reduta Mara era deja a altcuiva. Un altul mai prozaic se instalase in castel fara prea multa poezie…

Si a venit odata Mara… Era indragostita de acelasi avocat cu care se impacase. Au fost despartiti o perioada scurta, timp in care el a fost in concediu cu familia…lui. Sotie, soacra si doua fiice. Si Mara il astepta in gara sa il vada cand se urca in tren, iar el nu a vazut-o si nu s-a uitat la ea. I-a scris atunci un SMS lung si i-a zis tot ce avea pe suflet, i-a zis si de faptul ca el zice ca o iubeste si pleaca in concediu cu nevasta-sa si ca sexul la telefon nu mai e ca la inceput, ca el pare cam distant. Ce sa mai…ia zis tot in SMS-ul ala, dar nu l-a trimis, ca nu are voie. Daca il vedea nevasta-sa?! I-a trecut in doua saptamani cat a stat el in vacanta, dar s-au despartit atunci cand ea s-a imbracat la cina in rosu, si stia ca lui nu ii place rosu. Nu a vrut sa il mai vada pana cand i-a scris el pe mess o poezie din Nichita. Ia raspuns imediat, desi vazuse pe facebook ca-i dedica poezia si lu’ nevasta-sa si ca nici nu se obosise sa o transcribe el, ci era distribuita de la un altul care o aruncase in retea. Si uite asa a trecut timpul si ei se intalneau in pauza de pranz, in orele suplimentare, in pauza de cafea sau cand se ducea el sa ia tigari, E bine, a mai avut si ceva delegatii, atunci ea si-a luat brusc concediu si s-au inchis in casa. Ea ii zicea ca il paraseste, el ii zicea ce mai asteapta. Ea ii reprosa ca e insurat, el se mira ca e asta o problema. Ea ii spunea ca nu vrea sa-l mai vada, el ii facea pe plac si dupa o saptamana ii zicea “ Buna!” pe mess si ea stia ca o iubeste.

In tot acest timp Mara era curtata cand de un vecin de varsta ei proaspat intors de la studii in strainatate, un tip extrem de amuzant si spiritual. Ii lasa flori pe clanta usii, ii scria scrisori si le baga pe sub usa, o mai suna seara sa-i zica noapte buna. Avea insa un defect. Nu era insurat si nici macar vreo relatie de 10 ani nu avea. Si mai era si indragostit de ea. A picat testu’ Mara. Apoi mai era unul de-i facuse cunostinta o prietena cu el: mai in varsta cu vreo 5 ani ca ea. Galant, modest si mai ales potent financiar: ii facea o groaza de cadouri si ii lauda pana si nasturii de la rochie. Da’ si asta avea o problema. Ati ghicit: era liber si indragostit de ea. Si au fost si altii, dar Mara, fosta candva Mariuca, il iubea tot pe avocat, iar el era insurat.

Si a venit odata Mara… Era indragostita…tot de avocatul care tocmai divortase si o ceru in casatorie. Au avut un week-end de bucurie in garsoniera ei de langa Obor, cand el “era la mama in Ardeal”. Nu au iesit de vineri seara pana duminica dimineata din casa. S-au bucurat ca doi copii pana a sunat nevasta-sa sa-i zica sa ia si paine cand se intoarce din Ardeal. Ca de, stateau tot impreuna ca aveau doi copii. Au trecut doi ani de atunci. In care Mara si avocatul s-au certat ca sa se impace si s-au impacat ca sa se certe. Vorbeau pe mess si se vedeau odata sau de doua ori pe saptamana in orele suplimentare. Si odata pe luna un week-end cand mergea el la peste. Il iubea pana peste cap… Si el tot in divort zicea ca e

Si a venit odata Mara…sa imi zica: “Uite nenorocitu, m-a cerut de nevasta, s-a despartit de aia, i-au iesit actele si vrea sa se insoare cu mine. Nenorocitu’. Dar ce-s eu manta de vreme rea, sa ma marit cu el cand divorteaza?! Nu vreau sa il mai vad!”  Si nu l-a mai vazut ca era singur si fara obligatii: nenorocitu!

Si a venit odata Mara… Era femeie maritata. Se maritase cu avocatul care avea amanta acum. In fiecare week-end el se ducea “la peste” si la cateva luni mergea “la maica-sa in Ardeal”. Si  Mara ramanea acasa si il mai suna sa aduca paine cand se intoarce. Si nu se mai vedea cu el “in pauzele de tigara”, “in orele suplimentare” sau cand se ducea “dupa paine” pentru ca era ocupat cu o alta “Mara”.

Si NU a mai venit niciodata Mara pentru ca era prea ocupata cu copii pe care ii are cu avocatul.

Ciuşcă sportivu’

Ciusca. Sportiv dedicat. In fiecare vara se duce la sala. Vara baga shake-uri proteice singur dimineata si seara cu prietenii gratar si bere, ca-i la dieta. Iarna extinde programul de seara pe toata ziua, ca-i e foame si muschiu’ cere. Are conformatia unui bec, doar ca-i pufos, cocosat si picioarele’s ca un K. Merge cracanat, din nastere, si cu mainile balabanindu-se la 10 cm de corp. De la muschi.
Cum ma vede imi arata ce circumferinta are in biceps. Si eu ii cer sa imi arate si cat are in gamba. Gamba pierde. Daca i-as fi cerut sa imi arate cat a dezvoltat circumvolutiunile ar fi fost si mai rau, asa ma multumesc sa-i zic ca-i ca o “barza” si asta e mai bine decat sa-i spun adevarul ca-i “varza”.
Sportiv dedicat, cum spuneam. Cand era mai mic s-a dus la fotbal, ca a vazut ce femei aveau fotbalistii, dar dupa doua antrenamente nu a mai vrut sa vina ca il punea antrenorul sa alerge in jurul terenului si nu-i placea, el s-a dus sa se joace cu mingea nu sa alerge fara ea. Apoi i-a cerut lu’ ta-su sa il duca la baschet ca fetele de la liceu jucau toate baschet si poate, poate… Aici a rezistat mai mult. A facut si cateva ture de sala, dar cand la pus sa fara liniute cu mingea nu a mai mers. A plecat ca il certa antrenorul ca nu controleaza mingea. “Pai cum sa o controlez ca nu are manere…” Dar nu-i bai, ca a terminat liceul. N-a luat bacu’ ca “e rai profii, au dat subiecte neanuntate” Incearca si anul asta, daca nu-i la mare. Cat despre sport, e mare sportiv. A mai incercat si karate, dans, ping pong, dar toti vroiau sa il alerge si pe el il plictisea si nu se mai ducea a doua zi. La sah nu l-au pus sa alerge, ba chiar deloc, asa ca s-a dus si a doua zi. Deja isi facea planuri…dar nu a fost sa fie ca ii dadeau prea multe teme acasa si mami a lui a vazut ca e cam stresat de cand cu sahul si nu l-a mai lasat sa se duca. Acum se duce la mall la sala să traga de fiare. Se duce la mall ca nu ar putea sa se amestece cu saracii aia de miros a traspiratie cand sunt in sala. El e un finut, nu se cade… El miroase a parfum si cand intra si cand iese din sala. Da check-in pe facebook de cum intra ca sa stie lumea ca e la sala, apoi ar putea sa plece, dar el e un sportiv dedicat si nu poate fara sala. Cica o are in sange. Isi pune tricoul mulat, isi aranjeaza creasta, isi baga castile in urechi si e gata. Doua – trei selfie de incalzire si merge la biceps, triceps si piept. La piept insista ca si-a luat un tricou cu decolteu profund si sa se aseze bine. Apoi pauza. Sparge o pastila in sticla de shake, pune trei linguri de praf, pune apa si amesteca in oglinda cat sa-si puna intr-o lumina buna bicepsul…ii place ce vede asa ca da peste cap amestecu’, isi trage putin sufletul si schimba aparatul. Tocmai cand se pregatea de o serie in forta beepaie telefonul:”E iubi! A gatit niste oua cu sunca si mi-a trimis pe whatup!. Pacat ca sunt la dieta. Ca vreau sa ma mentin. Azi nu am mancat decat niste pufuleti, doua croasante si o punga de snacksuri. Atat. A, si o cola, dar cu lamaie la un litru, ca aia de doi litri ma baloneaza si e si grea, nu poti sa bei cand esti la volan.” Ii trimite un “Pup iubi” si se aseaza pe banca la aparat… la un selfie sa-i trimita lu’ iubi. Se razgandeste. Incarca pe facebook: “Cf, praduitorilor…Tot cu saoma, to cu saoma…io k sultani, trag la biceps…”. E multumit, dar mai e loc de una. Isi ia faţa de Johnny Bravo, baga semnul de “like” cu degetul ridicat si bicepsul incordat si…publica. Simte o vina, totusi, si se duce la banca de piept. Baga 10 repetitii cu haltera umpluta la refuz cu discuri de 2,5 kg si urla de efort. Se ridica, isi incordeaza pectoralii si merge mai departe la alt aparat. Pe drum intra in vorba cu un prieten, isi fac un selfie sa le ramana amintire si isi propun sa se mai intalneasca sa faca spate impreuna. Isi sincronizeaza agendele si stabilesc sa se vada maine. Isi pune centura asortata la manusile de antrenament si se apuca de geno cu bara in spate. In pauza mai baga niste creatina pentru masa musculara si epuizat se indrepta spre dusuri, insa pana acolo mai baga o sauna sa se mai relaxeze dupa efort. In drum spre casa, opreste masina la Dristor sa-si ia o shaorma ca e hamesit de la atata efort. “Fara cartofi, ca’s la dieta. Sos picant sau dulce? Picant, clar, ce’s femeie sa iau dulce?!. Maioneza? Da, dar fara ceapa ca ma intalnesc cu iubi sa mancam ceva”.
“Jeane, cand vii si tu la sala?! Hai ca am eu grija de tine. Ca eu sunt sportiv vechi. Da? Ce sport faci, ba Ciuşcă? Culturism, ce nu se vede, ia uite ce biceps am? La ce club esti legitimat, Ciuşcă? E la club, faci cashto de mine, Jeane, nu in club trag de fiare. In club ma distrez, la sala trag de fiare, aia de la mall. Hai, ma Ciuşcă ca nu eu am facut misto de tine…” Asa ne conversam noi de fiecare data cand ne vedem…e adevarat ca nu ne vedem prea des pentru ca atunci cand eu vin acasa de la munca, rupt de oboseala, Ciuşcă pleaca la sala. Dimineata cand eu plec la munca, el doarme. In rest, eu metrou, el masina cu 200 cai putere data de “mami” ca ii era greu baiatului sa se duca la scoala cu “masina lu’ tata”. Ce daca Ciuşcă abia isi luase carnetul, era sofer bun, nu avusese nici un incident. Poate unul minor cu un caine, dar nu era vina lui, era a catelului ca statea pe marginea drumului. Asta e, nu a avut noroc. Catelul. In plus, nu e Ciuşcă imblanzitorul de fiare?! Nu trage el de ele, de fiare, in fiecare an din martie pana in iunie ca apoi pleaca la mare cu iubi?! Iar toamna se apuca iar vreo doua luni, dupa care pauza ca merge la munte la vin fiert cu scortishoara. De schiat nu schiaza ca nu a gasit clapari barbatesti marimea 36-37. E grea viata de sportiv!

Nea Puiu, golan batran

Pe nea Puiu il stie toata lumea, el asa crede si s-ar putea sa aiba dreptate. E trecut de vreo 60 de ani, nu cred ca a muncit cu acte in regula niciodata si mai mult decat atat s-ar putea sa nu fi muncit in general. Eu am crescut cu el in preajma. Cand ma trimitea mama sa iau paine il vedeam la colt, agata liceence cu o bere, la sticla, pitita la roata unei Dacii 1310. Mai tarziu cand eu eram la liceu, el tot acolo…cu o bere la pet. Acum … cu o doza de aluminiu. Aceeasi categorie de bautura, aceleasi categorii de fete, aceeasi caterinca, acelasi nea Puiu. S-a schimbat Dacia si fizionomia lui nea Puiu. Cand eram copil era cu parul dat peste cap si ca tras prin inel, acum e cu parul dat (jos de) pe cap si ca tras in jurul inelului de la butoi.

“- Ba, cand eram eu de varsta voastra…”, incepea nea Puiu de fiecare data. Si continua sa ne povesteasca pentru a mia oara de femei, de masini furate ca sa dea o tura, de valuta schimbata la Gara, de arabii pe care i-a tepuit in Grozavesti, de noptile de barbut cu gestionarul de la Alimentara care trebuia sa fure din incasari ca sa acopere paguba si de cate si mai cate.

-         Ba, cand eu aveam numai balerine de la barul Melody, voi va jucati cu putza in nisip. Stiti, ba, cum erau alea?! Numai una si una, tinute numai pe bunatati si veneau numai daca le aratai ca ai cel putin 5000 lei in buzunar, iar o Dacie “pe caiet” era vreo 70.000 lei, iar o chenzina buna era vreo 2-3000 lei…Bine pe mine ma stiau de baiat bun. Eu am fost golan mare, ba, ma stiau toti smecherii din Rahova, Tei sau Bucurestii Noi… Unu’ era Puiu. Pai ma duceam pe la 8 seara in bodega si mai plecam dimineata la 7 cand ma lua un taximetrist cat usa, pe umar, ma arunca in taxi si ma ducea acasa…aia era obligatia lui. Cand eu ieseam din restaurant plecau textilistele de la APACA la munca. Cand eram mai treaz mai luam una d-asta la pachet. O serveam acasa, ca stii…eram obosit. Ba, bune femei erau atunci…cuminti, atente…nu ca acu’.

-         Da’ de unde aveai tu atatia bani nea Puiule?

-         Cum de unde, ba baiatule?! Munceam, ba, o zi intreaga… luam bilete la cinema, la filmele mai inghesuite. La Pacea (cinematograful) eu eram tartorul. Cand se dadea vreun film mai rasarit fara vreun inginer constructor Andrei, activist de partid in timpul liber, eu luam primele 6 randuri din fata si apoi incepeau sa vanda. Daca vroiai bilet la film si erai primul care cumpara cand se deschidea casa stateai pe randul 7, ca primele erau alea mele. Dadeau romanii bani pe filme…si eu nu le refuzam banii. Mai faceam un barbut cu gestionaru’ de la alimentara si mai ma platea in carne si aia o duceam la aviator care imi dadea cafea si tigari care le dadeam la doctor care imi dadea bani… Stiti vorba aia, “daca va dau mintea mea faceti scurtcircuit”. Mai dupa revolutie incepusera sa scoata baietii valuta…schimbam valuta in draci. In Grozavesti inghiteau arabeii tot ce le dadeam…si tot romanu’ mai tinea o suta de dolari sau de marci la saltea, mai vanduse o casa, o masina, pe socra-sa…si apoi veneau la mine sa le dau lei si le dadeam.

-         Da’ teapa nu le dadeai?

-         Io am fost golan gentil, n-am dat teapa decat la ghertoi…daca-i vedeam ca au bani sau ca’s mandri -  ii ardeam, dar la vecinii mei de cartier care stiam cat de rau o duc ii iertam, mai lasam si de la mine ca apoi imi scoateam eu parleala de la araboi… Bine, mai erau tzarani d-astia de o trimeteau pe femeie sa schimbe valuta ca poate ma face… Venea romanca posomorata cu suta de marci sa io schimb…io schimbam si o trimiteam acasa satisfacuta si o lua taranu’ de noua, dupa ce ma saturam eu de ea. Voi ma stiti pe mine, nu m-am coclic sa-mi arat eu stralucirea…daca am avut bautura, mancare si femei mi-a ajuns… Asa mi-am pastrat si locul in cartier…ma iubeste toti.

-         Pai si smecherii astia cum de te-au lasat asa?

-         Pai, de ce sa nu ma lese… Puteam sa fiu si eu mare smardoi…ca atunci cand eram ca voi mi se spunea Puiu Shuriu…ca imi infasuram camasa pe stanga si tineam cutitu’ in dreapta, spatele la zid si nu se apropia unu’… Ne tot certam cu aia din Giulesti, smecheri adevarati, de podu’ Grand… Ma stia tot Giulestiu’ Sarbi cand ma duceam pe acolo, le luam tigancile la dans si nu scoatea nici unu’ vreun piuit ca il luam imediat… Da’ mi-a facut unu’ odata buzunar pe burta si nu ca era cu clontzu mare…eu am fost ala clontzos si tziganu’ m-a executat scurt. Atunci mi-am zis…ce-ti trebuie Puiule smecherie…nu stai tu mai bine cu vinu’ pe masa si muierea sub masa…nu esti tu jupan si avandu-te bine cu toti. De atunci i-am lasat pe altii sa se ridice, eu ma simtit bine imuindu-mi si eu ciocu’ pe ici pe colo si uite ca am ajuns la 60 de ani cu toate degetele, netaiat si neimpuscat. Stiti cati smecheri am inmormantat eu sau am vizitat la Rahova (inchisoarea)?! Ii vedeam cum se ridica, Mertzane, BMW-uri, isi faceau restaurante cu nume italienesti, numele lor scris peste tot si apoi il mai vedeam scris pe coroane si uitau toti de ei. Sau pe aia mai norocosi  ii mai vedeau din cand in cand in zi de vizita. Ei isi intepau gagica la vizita conjugala si eu in restul lunii…c-asa-i cand esti smecher, tot timpul se va gasi unul mai smecher.

-         Da’ acum din ce traiesti nea Puiule?

-         Din fraierii ca voi care se uita in gura mea. Nu mor eu de foame…am prieteni care si-aduc aminte de mine.

-         Nu ai pensie?

-         Io pensie? Sa traiesc din mila statului? Pai statu’ asta nu m-a prins o zi sa cotizez la el. Bishnitza, ba, bisnitza…iau de ici, dau colo… Vand un covor, iau in televizor, vand un o roata, iau o cravata…daca nu pica curge… Nu ma plangeti pe mine, ca eu ma descurc. Plangeti-va pe voi care munciti toata ziua si ajungeti acasa rupti, fu…ti si lefteri. Eu nu muncesc, mai f..t cate o gospodina nostalgica si mai imi raman si bani si ma culc cand vreau eu si mi se scoala cand vrea “ea”.

Cu cugetarea asta despre viata l-am lasat pe nea Puiu, golanul batran pe care il intalnesc aproape zi de zi in acelasi colt de bloc unde candva, cand eram copil, era cel mai tare restaurant din cartier, agata liceence pitind o doza de bere la roata unei Dacii.

Cum a devenit Mărin Dl. Marin

Mai in toate blocurile ceausiste exista cativa ţărani rupti de la coada vacii si adusi la oras sa fie bagati in productie sa fie facuti muncitori pe banda. A fost un fenomen national si uite asa s-au umplut blocurile cu muncitori la fabriciile din marginea Bucurestiului sau din imediata apropiere a lui. Cand erau pe la 20-30-40 de ani, cand inca se usca pamantul sub unghii mai erau cum erau...inca isi mai recunosteau originile de tarani si erau „victime” ale regimului. Acum sunt pensionari ai marii industrii bucurestene si se dau mari oraseni. Ei sunt acei ţarani „ţărani” care isi lasa papucii la usa si bicicleta pe hol, carora ii canta acordeonu’ la usa si danseaza in fata blocului cand se insoara si boteaza, care fac gratar pe balcon, unde si bat covoarele pline de pamant, prajesc carne cu usa de intrare deschisa, ocupa banca din fata blocului unde mananca seminte si se iau peste picior intre ei, repara non-stop Dacia 1310 si o spala de doua ori pe zi in spatele blocului cu apa trasa de la robinetul de la ghena, arunca gunoiu’ pe geamul de la bucatarie direct la ghena si nu isi bat nevasta in zi de post din pura evlavie, insa o snopesc in restul zilelor. De-l inviti la tine nu se descalta pe hol, intra ca in staulul vacii, incaltat. De-l intrebi din politete daca vrea un pahar de apa te intreaba: “da’ o tuica, n-ai?”. De-l intrebi de vorba iti povesteste tot ce a vazut pe Realitatea, Romania TV, Antena 3 sau B1TV, stie ce dezbate Maruta, Acces Direct sau Kanal-ul D, insa Discovery si National Geographic nu ii plac ca-i adoarme. Nu inchid Etno TV cu zilele si stiu totul despre vaccinuri, cipuri si ale chestii “cipernetice” de la biserica unde au loc rezervat in fata acolo unde se duc sa mai auda ce se mai intampla in cartier. “Dar despre ce a fost predica preotului azi? Da’ de unde sa stiu eu ca nici nu ne auzem intre noi de ce vorbea el, ca el are si microfon si vorbeste mai tare ca noi”.

Unul d-asta e si nea Marin, născut Mărin a lu’ Ghiţă de o ţine pe Leana a lu’ Frăsinei, crescut tovarăşul Marin, actualmente nu acceptă sa-i zici “nea”, ci doar “domnul” si poate sa-i mai zici si “domnul administrator” Marin.

Prin anii ‘60-’70 a fost smuls direct din curu’ vacii si bagat dinrect in productie ca tanara speranta a industriei grele romanesti, i-a dat statu’ casa, masa si nevasta, o vajnica taranca ca si el (si cand zic vajnica nu ma joc: femeie sanatoasa de la munte de impingea Dacia cu tot cu sot, copii si juma’ din casa cand nu pornea spre drumul spre mare) coana Mioara pe care a cunoscut-o la sedintele obligatorii de “apararea a tarii”, adica cules de cartofi. A lalait-o pe la fabrica vreo 30 de ani, timp in care si-a inchis balconul cu fier beton de la hala mare, si-a facut scaune si masa pentru balcon din ceea ce ar fi trebuit sa fie armatura de la Circurile foamei si asa mai departe. El si altii ca el au stat 30 de ani in fabrica ca sa o goleasca picatura cu picatura si acum se bate cu pumnii in piept cu anii lui de munca in care a construit tara si noi tineretu’ o vindem acum la capitalisti (pe undeva are dreptate, dar nu in ceea ce priveste ca el ar fi pus vreo caramida simbolica in alta parte decat la constructia averii personale). A iesit cu o pensie. Mica dupa el, prea mare dupa mine. Suge la pensie si la tuica de la tara. E tot timpul imbalsamat si pus pe harta cu o mina de intelectual neinteles. Mai ales ca aucum e stapanul instalatiilor. Nimeni nu intra si nu iese din bloc, nimeni nu misca in bloc fara sa stie el. Cel putin asa ii place sa creada si sa se laude. Reminişcenţe ale unei epoci pe care o regreta.

Acum sta sprijinit intr-un baston cu cap de leu, cu palaria infipta pe cap, ochelarii lasati pe varful nasului ca un contabil vexat si chestioneaza agresiv pe toti care ii prinde:

-          Ia vezi domnu Ionescu ca masina ta sta pe un loc jumate de parcare (locurile de parcare nu sunt semnalate, fiecare se strecoara cum si unde poate). Eu am facut locurile astea de parcare. Daca nu eram eu si acum ati fi parcat in parc, sub castan.

-          Doamna Jeni, vedeti ca pisica dvs. tropaie noaptea pe gresia de la baie si vecinii nu pot sa doarma.

-          Cand va platiti domnisoara Corina fondul de rulment ca sta blocul fara apa din cauza dvs.?!

-          Doamna Cati v-am bagat copilu la intretinere ca dvs nu ati venit sa il declarati si consuma si el lift, apa…e bunu’ nostru al tuturora. (Copilul are o luna)

-          Domnu’ Jean cam multi prieteni vin pe la dvs vedeti ca va bag la intretinere ca stau cam mult. Ce faceti acolo, disco bar? Ia sa dati apa mai incet la baie ca se aude in tot blocu’ si sa va schimbati neonul de pe balcon ca va fileaza startaru’.

Si uite asa te ameninta ca iti imputa becu’ si curatenia de pe hol cand te vede seara ca vi acasa. Ca liftul nu e pentru carat bagajele cand pleci in concediu. Ca fondul de rulment si intretinerea se plateste la zi fixa si in singura ora de program si daca il intrebi pe ce se duc banii se burzuluieste la tine si iti zice ca el are 30 de ani de munca grea in fabrica, ca el a cladit tara asta si de 10 ani el tine blocul in spate ca de nu ar fi el s-ar pravali blocul pe noi care nu stim nici cat costa o paine ca ne-am vandut capitalistilor si ne-au spalat creierii si ca nu era bun Ceausescu ala ca ne trimitea la munca si ne aduna de pe strazi si ne baga in fabrici sa ne invete o meserie si ne tundea ca ne umpleam de paduchi ca purtam parul lung ca rocherii…invariabil asta e discursul celui Mărin trasformat in timp in Dl. administrator Marin.

Povestile de pana acum le puteti citi aici (click pe titlu):

• Nea Sile acordeonistu'

• Gina – vanzatoare de lenjerie intima in piata

• Nea Sile militeanu'

• Tanti Lili florareasa

• Nea Nelu – paznic de metrou

• Nea Gica – ziaristu'

• Nae Cretzu, carciumar de cartier

• Mos Mitica - Taran agricultor : Io nu fur, iau!

• Amintiri: Nu e haios sa fii mare

• Amintiri: Franturi

• Bila – baiat de baiat

• Dl. Marius – stapanul cartilor

• Nea Nicu - taximetristu'

• Jula, parcagiu de lux

• Georgica – controlor RATB

Gigi, fotbalist de maidan si nu numai…

Tot romanu e poet si …stie fotbal. Gigi e amandoua. Poet e de curand de cand si-a luat si el un job de zilier la depozit de materiale de constructii si are bani sa se imbete si el doua zile pe saptamana din banii lui, restul saptamanii se imbata pe banii prietenilor. Gigi e un mistocar si are prietenii cu dare de mana, care s-au ajuns si sunt “ditamai mesterii” si au “lucrarile” lor,  le place de el si il tin pe langa ei ca Gigi e bun de gura…si se imbata usor. Fotbal stie. De mic. Era copil de mingii inca de la patru ani cand maica-sa pleca la serviciu si “il uita” in casa inchis si cum stateau la parter, el sarea pe geam si se ducea pe terenul de sport al scolii. Mai prindea si el o miuta, un colt de paine, un suc…ceva prindea si uite asa ii trecea ziua. A crescut cu mingea. Nu a lui, a altora…ca el nu avea bani de minge, dar nici nu era nevoie…se descurca. Pe la 10-12 ani fugea destul de repede incat sa nu il mai prinda nimeni cand fugea cu mingea. Se juca fotbal cu copiii si dintr-o data lua mingea in brate si fugea. Nimeni nu stia ce face cu atatea mingii. Le aduna. Nu putea sa se joace cu toate odata, dar ce conta… Mie mi-a furat vreo doua cand eram copii. Cu una nu stiu de ce a fugit ca era sparta, dar cum spuneam…ce conta?!

Timpul a trecut, Gigi nu mai e copil. Gigi e cap de familie. Cu numele, cred. Ca el e mai mult la chioscu' din spatele blocului cu noua generatie de adolescenti sau la pariuri. Nevasta e cea care tine familia. Mica si grasa ca si el. Cara si ea, dar ea cara acasa. Se mai intalnesc prin fata blocului, ea vine de la piata cu sacosele pline, el sta in fata blocului cu sticla si burta plina, ambele de bere. Dimineata e la munca, cara marfa. A fost mare fotbalist. Pai dupa atatea mingii…le visa. Era mingicar. Adica era atat de lenes sa alerge din aparare in atac si statea doar in fata si cand prindea o minge, facea el ce facea si dadea gol. Asa ca era cautat cand se faceau echipele, in ciuda faptului ca-i stiam talentul de magician. Deodata disparea cu minge cu tot.

Mai tarziu cand gasca s-a spart ca fiecare ne-am apucat de un ceva: job, scoala, femeie…, Gigi s-a prezentat cu talentul sau la o echipa de fotbal de divizie N+1 (un fel de Avantu’ Prabusirea din ultima divizie) l-au angajat aia imediat…ca era si bun, ce sa mai… De aici l-am pierdut pe Gigi. Il mai vedeam cateodata intolit bine cu tot felul de treninguri misto, cu o geanta sport mai mare decat el si grabit…tot timpul era grabit.

-         Ce’aci, bai Gigica…traiesti?!

-         O, Jeane, dai si tu o bere?

-         Dau, Gigica, dau, dar nu fugi cu ea?

-         …

-         Ce mai zici, mai Gigi, mai joci fotbal?

-         Ntz, Jeane, s-a dus… doar la pariuri, mai pierd bani, ca de castigat… alege-s-ar prafu’ de ei…

-         Las’ Gigica ca ai castigat tu bani frumosi din fotbal…acum e randu’ altora.

-         Am castigat, Jeane, am castigat, cand jucam la Gloria aveam 10 milioane vechi pe luna, basca masa si bautura si mai primeam si prime pentru goluri sau pase de gol…si ma stii pe mine ca imi place golu’…era bine, nu ca ’cum cand car ca Berila o zi intreaga, de n-am timp nici sa mananc si ma aleg cu 8 mil si aia cand o vrea patronu’.

-         Viata grea, bre Gigica…si cum era Gigica la Gloria? Ai stat mult? Ca te vedeam tot timpu’ grabit…antrenamente multe?

-         Ete…na, antrenamente?! Ne duceam doar la meciuri si in rest ne intalneam sa bem, sa barfim, sa f…m, ne mai bronzam si noi, mai jucam o miutza…era misto.

-         Pai si de unde graba ta…

-         Pai tu te duci in mersu’ piticului cand te duci sa f…i? Normal ca ma grabeam, ca eu am fost un somnoros tot timpul…asta mi-a placut mie in viata: fotbalul, berea si somnu’ si ma sculam tarziu tot timpul…Ma asteptau baietii si cum eu eram al mai mic…mai imi furam si capace cand intarziam. Aveam si gagici, ca erau o groza de atarnatoare d-alea de se bagau in seama ca noi ca stiau ca fotbalisti e smardoi si au cascaval…si dintre noi au mai ajuns unii si la diviziile mari…de acum au BMW-uri si femei. Eu aveam atunci femei ca eram si frumusel si pe caterinca…se invarteau femeile dupa mine. Eram bazat, Jeane. Aveam bani, aveam valoare…

-         Pai si ce s-a ‘ntamplat Gigicule?

-         Pai ce sa se intample, Jeane, ghinioane…Eu si Balint, Gabi Balint ala de la Nationala. Genunchiu, Jeane…genunchiu. A cedat si la douaj’ d-ani nu am mai facut fata si tocmai venise unu’ de la divizia B sa se intereseze de mine. Eram aranjat pe viata, Jenica, tata…daca ma lua ala in B…nu mai munceam toata viata. Ca eram si bun, mingicar, doar ma stii… Puteam fi al doilea Hagi. Ce zic eu Hagi…mai bun ca el, da’ nu am avut noroc.

-         Te stiu, Gicule, te stiu…mingicar, ti-au placut mingile…doar mie mi-ai furat vreo 10.

-         Dac’ am fost copil sarac…eu n-am avut o minge a mea niciodata…m-am descurcat si eu cum am putut, ca am iubit mingea mai rau ca pe nevasta-mea. Pe ea am iubit-o cinci minute, primele cinci minute, dupa care n-am mai scapat de ea.

-         Pai si ce ai facut cu genunchiu?

-         Pai ce-s’ fac…de alergat nu alegam eu prea mult, faza de aparare nu o faceam…dadeam goluri si driblam…de mi-a spus unu’ ca daca le mai ascund mingea adversarilor mult ma baga la scoala de magie, ca ii driblam pe handralaii aia de nici nu vedeau mingea… Cand nu am mai facut asta ca nu ma tinea genunchii,patronu a zis ca ma vinde…dar cin’ sa ma ia…si uite asa am ajuns pa drumuri. Acum car ghiuvete, wc-uri si saci de nisip. Mai saptamana trecuta a venit la depozit unu’ de-i ascundeam eu mingea printre picioare, ce se mai oftica…ne bateau tot timpu’ ca eram echipa slaba, numai alcoolici si barbugii, dar eu ieseam bine ca ii ameteam pe toti cu mingea pe teren…Se facea ca nu ma cunoaste…intolit, masina de Bulgaria, era bine gagiu’…s-a facut ca nu ma cunoaste la inceput, dar apoi cand a vazut, probabil, ca’s mai amarat ca el ia convenit ideea si si-a adus aminte de mine…a terminat-o si el cu fotbalu’, mai joaca la mini-fotbal d-asta pentru unii si altii, mai scoate un ban…dar si-a scos din fotbal o garsoniera, o masina si o gagica…a vandut garsoniera si masina cand a terminat cu divizia C si a pastrat gagica care i-a mancat banii de garsoniera si masina…Acum si-a gasit alta gagica si isi renoveaza casa ei. Era bine, nu ca mine…

-         Las’ Gigica…asta e viata. Trista si nedreapta.

-         Mai dai o bere Jeane?! Ca vad ca o duci bine…

-         Gigi, nu pot sa mai stau…treb’ sa fug.

Si-am fugit. Acum am luat-o eu berea si-am fugit asa cum facea el cu mingiile. Diferenta e ca el fugea cu mingiile altora. L-am lasat pe Gigi singur probabil ca nu pentru mult timp ca-i tip prietenos… Putea fi al doilea Hagi, dar nu a avut noroc.

Povestile de pana acum le puteti citi aici (click pe titlu):

• Nea Sile acordeonistu'

• Gina – vanzatoare de lenjerie intima in piata

• Nea Sile militeanu'

• Tanti Lili florareasa

• Nea Nelu – paznic de metrou

• Nea Gica – ziaristu'

• Nae Cretzu, carciumar de cartier

• Mos Mitica - Taran agricultor : Io nu fur, iau!

• Amintiri: Nu e haios sa fii mare

• Amintiri: Franturi

• Bila – baiat de baiat

• Dl. Marius – stapanul cartilor

• Nea Nicu - taximetristu'

• Jula, parcagiu de lux

• Georgica – controlor RATB

Ce au in comun: iarna si filmele XXX

Azi in drum spre munca am vazut o gagica, imbracata la patru ace, coafata, stilata ce sa mai... statea pe vine si sufla aer cald in butucul de la masina... era o scena rupta din filmele xxx doar ca...era un butuc si un botic!

Emil Boc detine controlul

Inchideti-va in case, baricadati usile, blocati geamurile, faceti-va rezerve de apa si hrana, luati-va bateri pentru radioruri si lanterne, ne asteapta zile multe in care o sa stam blocati de zapada ca Emil Boc a zis ca are situatia sub control cu recentele caderi masive de zapada si mai ales cu cele ce vor urma.

Cod portocaliu

Actuala putere a confiscat tot. Pana si avertizarea meteo e "portocalie"! Si cand te gandesti ca in urma cu ceva timp era "galbena"...si nimeni nu zicea nimic. Dar sa ne fereasca Dzeu de "rosu". Unii dintre noi au trait si varianta asta si cica nu e prea bine. Si dupa cum arata vremurile...ne paste si "rosu".

Protestul post-mortem al lui Adrian Paunescu

PARASTAS

Biată ţară, în criză financiară,

Din picior de plai şi gură de rai

Ai ajuns maidan pentru fiecare golan

Şi tomberon pentru fiecare avorton

Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă

Şi coridor pentru fiecare infractor

Şi casă de fier pentru fiecare premier

Şi gazdă bună pentru fiecare minciună

Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar

Şi profit pentru fiecare neofit

Şi dobândă mare pentru fiecare trădare

Şi stingător numărul zero

Pentru fiecare foc al lui Nero

Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil

Şi pahar plin pentru fiecare vecin

Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus

Şi lumânare de ceară

Pentru fiecare provocare maghiară

Şi avere care încotro pentru fiecare embargo

Şi bordel nesătul

Pentru şoferi de la Istanbul.

O, ţara ţăranului mort,

Ai început să aduci grâu din import,

Vezi să nu cumva să te zbaţi

Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi

Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt,

Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt.

O, biată ţară, biată ţară,

Mai mult te omoară cine zice că te repară

Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu,

Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu

Şi ţi-e silă şi ţi-e milă

Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă.

Biată ţară, biată ţară,

Popor în poziţie reglementară,

Sub toată urgia planetară,

Care, când te repară, te şi omoară,

De ai ajuns întrebare fără răspuns

Şi devii maternitate fără copii

Şi te-au transformat în femeie fără bărbat

Şi vor văduvie să-ţi deie,

De bărbat fără de femeie,

Ca să fii legea fărădelege

Şi fărădelegea în plină lege,

Semănarea de moarte în toate cele şapte arte

Şi semnul lipsei de trebuinţă

Pentru fiecare ştiinţă

Şi societate cu mâinile tăiate

Şi târg cu vânzători fără sârg

Şi fântână cu apa-ntr-o rână

Şi răstignire în fiecare mănăstire

Şi înviere amânată pentru altă dată.

Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară,

Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie,

Românie, Românie.

Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies,

Oricine e mai bogat ca tine,

Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic,

Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica,

La capătul de sus al cozii

S-au îmbogăţit nerozii,

Se ispăşesc păcatele,

Se fură palatele,

Mărşăluim de-a-ndăratele,

Dascălii de matematici sunt foarte apatici,

Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune,

Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă,

Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie,

Dascălii de română abia te îngână.

Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară,

Când trăieşti în capitalism

Ţi-e dor de socialism,

Când trăieşti în socialism,

Ţi-e dor de capitalism,

Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva

Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate,

Suferi de preţuri mari

Şi de plecare de cărturari,

Suferi de un fel de transă

Care te-a lăsat fără nici o şansă,

Suferi de un fel de insolenţă NATO,

Seduso, prădato şi abandonato!

Parcă ai braţe paralitice

Şi suferi de partide politice,

Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii,

Când te îmbolnăveşti de nervi,

Iei nevroza şi o conservi,

Te baţi pe tine când te vezi în oglindă

Şi nu e boală să nu te cuprindă.

Îl omorâră cum îl omorâră,

De lăsa sângele din el dâră,

Pe ăla de dărâma fără voia ta,

Dar acum dărâmă toţi,

Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi.

Cine pe cine să mai omoare,

Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare?

Ţară tristă, ţară nefericită,

Aia nu e coroană, aia e copită,

Pe care ţi-au pus-o pe frunte,

Ca să te umilească şi ca să te înfrunte,

Că fiecare criminal

Învaţă la seral, din fiecare serial,

Cinismul, lichelismul şi oportunismul,

Fanatismul, servilismul şi cameleonismul

Şi mai ales pofta de crimă,

Care ne urmăreşte şi ne animă.

O, ţară fără noi, ai pornit înapoi,

Vremea ta a trecut,

Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut.

La ora învierii, vin gunoierii,

Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul,

Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma,

Boală bolnavă de o nouă gâlceavă,

Ţară-n ţărână sub mână păgână,

Măcar rădăcina să-ţi mai rămână.

Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni,

Să facem din noapte zi

Şi din moarte nuntă

În patima cruntă

Şi să se scoale neamul

Şi râul şi ramul

Şi să se-audă, din fiece sat,

Ca un ecou fidel şi curat,

Ca un parastas retehnologizat:

Adevărat, adevărat a-nviat!

ADRIAN PĂUNESCU,

24 iunie 1992

Chiar si excesul de bine dauneaza...

De prea multa protectie din partea jandarmilor, protestatarii din Piata Universitatii s-au imbolnavit.
Multora dintre ei au inceput sa le apara pe spate si picioare niste dungi roshu-vinetzii. Specialistii spun ca este un efect datorat unei boli vechi, dar uitat in Romania ultimilor ani: Jandarmita puteroasa (a nu se confunda cu cea puturoasa care nu este asa de activa ca aceasta, dupa cum ii este si numele are efecte mai lente) care da bulan-ita (ca e un virus), care dupa mai multe valuri ale bolii se poate trasforma in bulan-oza (devenind degenerativa).
De asemenea, s-a mai observat ca unii manifestanti au si alta simtomatologie: se plang de durere de ficat, maxilar, stomac, rinichi sau usturime pe caile respiratorii. Toate aceste simptoame se datoreaza tot aceleiasi boli: Jandarmita puteroasa. Cel din urma simptom, usturimea cailor respiratorii si a ochilor se datoreaza efectelor gazoase care le da Jandarmita puteroasa.
Aceasta boala parea cronica, avea efecte lente, dar de durata, la inceputul acestei saptamani, dar se pare ca a devenit acuta, cu efecte imediate si de patrunzatoare care dau rupturi de: oase ale mebrelor superioare si inferioare si chiar viscerale (nu s-a dovedit, dar nu e timpul trecut).
Din cazuistica studiata specialistii au ajuns la o concluzie comuna: agravarea bolii poate duce si la decesul pacientului. De asemenea, corpul uman devine autoimun in colectivitati foarte mari si unite. S-a dovedit stiintific ca, cu cat este comunitatea mai mare, cu atat jandarmita puteroasa loveste mai putine persoane.

Sa-l sunam pe domnul Presedinte!

Beep, beep, beep, abonatul Basescu nu poate fi contactat, nu se afla in aria de acoperire a protestului, va rugam sa reveniti in piata! Beeeeep!