Dorinel, pseudointelectualul trantor trist

Cartierul in care stau este unul eminamente muncitoresc, inainte de revolutie, si cosmopolit dupa aceasta. Blocul meu, fiind la un mare bulevard, este jumatate muncitoresc, jumatate mediocro-intelectual (unde intelectual este cel care a facut o facultate). Jumatatea muncitoreasca e formata din tzarani industrializati si din muncitori eroi in campul muncii, jumatea intelectuala  este formata din absolventi de facultate predecembristi. Diferenta dintre cele doua jumatati este ca prima parte au primit repartizarea in bloc de la fabrica, cea de a doua jumatate si-au ales repartizarea in bloc de la fabrica. Mai exact, intelectualii au ales sa stea in blocul acesta, muncitorii nu, li s-a impus. Si intr-un caz si in altul oamenii au facut copii, copii nu se mai imparteau in doua categorii: ai celor cu facultate si a celor fara facultate, eram toti la fel si ne-am deosebit pe parcurs unii trecand in gasca celorlalti, altii ramand in gasca proprie, dupa buget, coane Fanica!

Dorinel mi-a fost vecin inca de la inceput. Poate ca amandoi ne-am nascut in acest bloc, insa el a fost ca o fantoma. Stiam ca sta in bloc cu noi, dar nu il vedeam mai niciodata. Parintii lui, mai exact tatal lui, era dintre “intelectuali”, diplomat sau inalt functionar, nu am stiut niciodata, cert era ca inca inainte de revolutie a avut o functie care ii oferise un statut social net superior celorlalti vecini. Cand toti aveau Dacia, el avea Lada. Cand toti se duceau la Amara, el cu familia mergea cel putin in Polonia, daca nu in Franta. Cand noi mancam ciunga de ti-o dadea ca rest, el molfaia ciunga parfumata. Cand noi aveam in picioare tenesi de Dragasani pentru care stateam la coada, el avea adidasi Adidas pe care ii primea acasa si asa mai departe. Insa Dorinel aburea geamul de la camera cand noi spargeam mingiile de 35 pe strada si ne rupeam tenesii de Dragasani. El scartia o vioara, cand noi jucam frunza. Cand noi jucam “tara, tara, vrem ostasi”, el lipaia clapele de la pian. Taica-su tot incerca sa ii gaseasca un talent si il bombarda cu tot felul de activitati pana la un moment care a corespuns si cu revolutia cand si-a dat seama ca Dorinel nu e nici pianist, nici violinist, nu-i place nici engleza sau franceza, ca picteaza ca o gasca si la sporturile mintii trage la poarta mai bine decat se apara pe semicerc la sah. Ce sa mai… la revolutie Dorinel era un adolescent care fusese incercat in toate, nu parea sa se prinda nimic de el. Taica-su a avut un moment de deruta in care pozitia sa sociala parea sa se clatine si-a revenit ca prin minune si ne-a uimit iar cu masinile care veneau sa il ia de acasa, masini cu sofer, cu costumele si mai ales cu exteriorul apartamentului sau care emana bunastarea. In timpul acesta Dorinel trecea de la scoala generala, in care ne intalneam toti copii din bloc, la liceu, unde era singurul din bloc pentru ca era un liceu elitist, doar copii de ambasadori, de potentati ai vremii etc. In scoala generala Dorinel era printre cei cu note de 10 fara a fi ascultat prea mult, fara sa vedem prea multe lucrari, nu il auzeam vorbind prea mult, sau chiar deloc. Insa maica-sa trece frecvent pe scoala. Venea incarcata si pleca usurata. Era in clasa, dar nimeni nu il vedea. Stiam ca e acolo desi nu isi facea simtita prezenta. Incerca sa se bage in seama cu noi restul insa avea texte proaste in care ori era utopic, ori incerca sa detina controlul. Dupa mai multe incercari de a se impune in jocurile noastre sau de as impune el jocurile, Dorinel a primit ignorarea fara rautate specifica copiilor.  Isi mai lua si cate un capac de control de la cei care nu il cunoasteau si il vedeau bleg si automat a doua zi maica-sa se prezenta la scoala sa fie pedepsit cel care i-a agresat copilul. Intr-o zi mai de voie mai de mila l-am inclus in leapsa noastra. Cat a fost altcineva a fost ok, se mai impiedica desi nu il alerga nimeni, se ridica, radea ca prostu’ de unul singur…Mergea. Dar cand a fost el cel care trebuia sa dea leapsa si nu reusea sa prinda pe nimeni sa o dea s-a pus pe plans. A doua zi maica-sa a venit la scoala sa se planga, copilului  i sa pus piedica si a fost umilit de colegi. Si astfel treceau zilele, la scoala incercam sa fim prietenosi si terminam prin a plange ca nu ii iese, iar dupa amiaza linge geamul uitandu-se la noi cum ne jucam. Ne-am mai dus noi, cand eram prin primele clase de scoala, pe la maica-sa la geam, cand auzeam ca a terminat de maltratat vreun instrument musical, si ii strigam: “Tanti mama lu’ Dorinel! Il lasati pe Dorinel afara sa se joace cu noi?!” Nu ne-a raspuns nimeni niciodata si nici nu vroiam sa ne raspunda, ne puneau parintii sa fim politicosi.

In liceu Dorinel venea tarziu acasa, noi statea in spatele blocului si spargeam seminte la o bere si o tigara palmate. Ne gandeam ca baiatul si-a gasit si el o gagica ca in noi urlau deja hormonii. Da de unde…mamii se angajase si nu avea cine s ail ia de la scoala si statea la ceva ce acum ii zicem after school. Nu stia cu metroul sau autobuzul ca noi. Fara san e mai ceara nimeni o mai intreabam pe ma-sa: “Ce mai face Dorinel, tanti Mioara? Face bine, invata!” ni se raspundea in doi peri. Si invata, si invata… desi cunoasteam personajul si potentialul parintilor de a cara era cat pe ce sa credem ca Dorinel chiar invata toata ziua, dar vecinul lui recunoscu sunetele de la jocurile pe calculator si de la filme…pura intamplare, ne-am zis.

Si noi si Dorinel am terminat cate un liceu, noi stand in aceleasi bloc ceusist am intrat fie la facultate, fie ne-am apucat de munca…Dorinel si parintii au plecat din bloc. El in alt bloc, ei la vila in afara orasului. Noi am terminat care o facultate, care un prim loc de munca, care o lada de bere si o incepe pe a doua…Dorinel este liceantiat in Stiinte Politice si Administratie Publica si masterat in Relatii Internationale cu stagii in strainatate, nu pe dosar, pe plic. Dorinel e doctor in comunicare. Noi, “doctori” in spart seminte. Dorinel e la televizor, noi ne uitam la televizor. Dorinel ne spune de strategii de dezvoltare a implicarii sociale de la firul ierbii, noi suntem firu’ ierbii.

M-am intalnit, acum cativa ani, cu Dorinel. Candida. Tatii i-a cumparat un CV si l-a facut lider al noii generatii. Miaunit, timid (pentru ca faceam parte din trecutul lui si ii stiam adevarata personalitate) si totusi enfazic. Inconjurat de multi “prieteni” care il priveau atenti gata sa-i satisfaca orice solicitare, inca nespusa. Poate avea nevoie sa-i deschida cineva sticla de suc sau sa alunge molia din zona…sau poate trebuie sa rada cineva la gluma pe care o spune, sau poate e nevoie sa gandesti ideea buna pe care o are Dorinel. Pentru asta e bine sa stai pe langa Dorinel. In plus, daca esti baiat e mai bine. Nu-i plac ideile fetelor. Si ca sa nu stea sa piarda timp cu amanunte a decis ca nici fete nu-i sunt prea pe plac. Dar pentru ca asta e o idée subversive, tati i-a platit o sotie. Ea nu are idei, nu e platita sa aiba. Se trezeste zi de zi la Dorinel, ca la job. La sfarsitul luni semneaza fluturasul si isi ia banii. A fost dragoste la prima vedere.

Dorinel e bine. Noi ceilalti inca mai incaltam tenesi de Dragasani, doar ca nu mai stam la coada ca nu mai e asa bataie pe ei, au umplut chinezii pietele de ei, main e jucam (cu) frunza (unii dintre copii de muncitori sau intelectuali din bloc, doar cu asta au ramas si o poarta biblic, adica cat sa ascunda unele altele, restul a fost luat de Dorinei), acum noi lingem geamul televizorului uitandu-ne la Dorinel cum se joaca (cu viitorul nostru). Dorinel nici acum nu are ureche (sa asculte pe cineva), dar mai maltrateaza tot felul de instrumente (urna in Parlament, pixul pe legi, promisiuni la TV etc.). Acum Dorinel joaca cu prietenii lui “tara, tara, vrem votanti” si noi ne uitam la ei pentru ca oricum nu conteaza ce si pe cine alegem.

Totul este ca in copilarie la mine la bloc, doar ca este invers. Dorinel se joaca si noi ne uitam. Acum nu il mai putem ignora politicos pentru ca nu conteaza ca nut e intereseaza de Dorinel, Dorinel se intereseaza de tine