Tzintziribush invata sa citeasca (ep. 9)


Urmatoarele zile au insemnat pentru Tzintziribush perioada de acomodare cu ceea ce insemna convietuirea la oras : mers la piata cu bunicul, vizite ale vecinilor, plimbari nocturne cu bunicul si bunica si, inevitabila harjoneala cu fratii sai sub atenta supraveghere a parintilor. Din pacate nu putea sa scoata capul afara din buzunarul de la piept decat seara, atunci cand bunicilor nu le era teama ca ar putea fi vazut de cineva.

Acum puteau sa si vorbeasca cu el si sa-i explice ce vedea. In timpul zilei, atunci cand bunicul mergea prin piata sau in magazinele de vechituri, Tzintziribush era bagat intr-o cutie de carton cu multe gauri prin care tragea cu ochiul la ce se intampla pe afara.

Bunicii il fereau pe Tzintziribush si intreaga familie de shoricei de vizitatorii care veneau pe la ei. Cand postasul, omul care citea contoarele sau orice vecin venea, intreaga familie de shoricei in frunte cu Tzintziribush care era considerat si cel mai neastamparat si neascultator dintre ei pentru ca era foarte curios si vroia sa vada si sa stie tot, erau bagati cu tot cu cutia ce le servea de culcush, in debaraua de pantofi. Pana la urma si-au si facut acolo culcushul permanent pentru a nu mai fi nevoit bunicul sa tot mute « casutza » lor.

De fiecare data cand iesea ziua cu bunicul il tot vedea ca se oprea des sa isi schimbe ochelarii. Pauze dese si indelungi in fata unor panouri pe care erau semne cum mai vazuse el in cartea intalnita pe balconul veciniilor. Fiecare panou de genul asta sau fiecare afis mai mic sau mai mare punea probleme bunicului care se agita sa schimbe intre ei ochelarii. Toata agitatia asta ii dadea lui Tzintziribush o stare de disconfort, odata ca ochelarii atarnau de gatul bunicului, la fel ca si cutiuta in care statea el inghesuit, o fosta cutie de medicamente captusita cu un material placut la atingere pe care il pusese acolo bunica, asa ca fiecare schimbare de ochelari insemna pentru Tzintziribush o zguduiala serioasa, in plus era trist ca nu il putea ajuta pe bunic, voia sa ii citeasca el ce scria. Tzintziribush nu stia sa citeasca. Dar auzise povestea despre unul dintre stramoshii lui care fusese shoarice de biblioteca si care citise o biblioteca intreaga si stia tot ce se intampla in lume si ce s-a intamplat si acum cateva sute de ani. Asa ca Tzintziribush a luat decizia sa invete sa citeasca. Nu a fost greu sa il convinga pe bunicul Dorin sa il invete, mai greu a fost sa invete. Dar nu pentru ca intelegea sau retinea greu, ci pentru ca oricare dintre cartile sau ziarele pe care invata cu bunicul erau de cel putin cateva ori mai mare ca el. Si ii era greu sa urmareasca un rand, trebuia sa o faca chiar fizic, alerga dintr-o parte in alta a randului in carte sau pur si simplu se suia pe carte ca sa dea pagina. Dar nu s-a lasat. In cateva saptamani, Tzintziribush citea pe litere orice afis pe care il vedea de pe balcon si incepuse deja sa citeasca si cateva carti pe care le aveau bunicii in casa. Citea tot ce putea. De la cele cateva carti pana la ambalajele de la orez sau faina. Dar ii se parea putin. Seara, impreuna cu bunica, citea povesti dintr-una dintre cartile cumparate special pentru el. O carte de povesti. Citea Tzintziribush mai intai si intervenea bunica acolo unde el nu se descurca. Iar seara, cand ieseau impreuna, Tzintziribush statea in buzunarul de la piept al hainei bunicului si citea toate reclamele sau afisele de pe strada si daca nu stia ceva il intreba pe bunicul. Dupa o perioada, deja citea fara ajutor.

Intr-o zi, cand se intorcea cu bunicul de la piata, bunica era plecata la o sora de-a ei care statea intr-un sat vecin cu orasul, vazu in usa de la intrare o hartie. O vazuse si bunicul care o lua si o baga in buzunarul interior de la piept al sacoului. In casa atarna sacoul in cuier ca de obicei, ii dadu drumul lui Tzintziribush sa iasa din cutia in care il plimbase si se duse sa isi caute ochelarii… Tzintziribush era foarte curios ce scrie pe acea hartie. Si nu mai avea rabdare sa astepte pana se intoarce bunicul ca sa i-o citeasca. Vroia sa i-o citeasca el ca sa ii arate ca ii este de ajutor, ca nu mai are nevoie de ochelari pentru ca el va fi cel care ii va citi de acum incolo.

Tot cautand ochelarii, bunicul uita de ce ii cauta. Asa ca hartia din usa ramasese tot la pieptul sacoului si bunicul se aseza pe fotoliu si dadu drumul la televizor sa urmareasca stirile. Adormi rapid.

Bunicul dormea cu telecomanda in mana si Tzintziribush se oftica ca nu stia ce scrie in hartia aia si nu stia de ce era pusa in usa...Nu mai rezista mult si s-a dus in curier sa ia hartia sa o citeasca. Era o somatie de plata. Bunicii nu mai platisera intretinerea de cateva luni si asociatia de locatari le propunea o solutie de plata esalonata. Dupa ce a reusit sa descifreze frazele scrise de o mana cam nervoasa, Tzintziribush s-a gandit ce sa faca acum. Vestea in mod sigur l-ar fi indispus pe bunic. L-a indispus si pe el, dar nu stia cum sa-i ajute…ar fi vrut sa poata. Dar el nu intelegea de ce sunt atat de importanti banii mai ales ca-i vedea pe bunici ce batai de cap au cand le venea pensia. Se invarteau o zi intreaga cu banii in mana, ii tot imparteau prin pliculetze, ii scoteau, ii bagau, ii numarau… Procesul asta dura toata ziua si era acompaniat cu vaietele bunicii si incercarile bunicului de a o consola. Ce sa faca atunci ? Daca descopereau hartia, bunicii s-ar fi suparat. Asa ca a luat-o si a ascuns-o. Era mai bine, se gandea el.


Urmareste mai departe:


Jurnalul lui Tzintziribush, shoricelul de orash!

Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare