Tzintziribush primeste un nume (ep. 7 )

Citeste episoadele anterioare:


Tzintziribush facea deja trei zile. Simtea ca statul pe burta in cutia in care se nascuse nu mai era de el. Crescuse, era shoricutz mare…era momentul sa iasa afara. Afara din cutie. Dar cum sa faca asta ? Era inca prea mic pentru a escalada peretii cutiei. Putea sa strige. In ultimile zile de cand se nascuse ascultate vorbele oamenilor si stia limba lor la fel de bine cum o stia pe a parintilor si a fratilor sai. Dar era prea mic si prea slabutz ca sa poata striga, insa merita incercat… « Hei, omuleeee ! » Nimic ! « Ble, omule, ble…Ma auzi, ble ? Omuleeeeee… » Nimic. Ce se faca el ? gandea Tzintziribush.

Cutia in care statuse in ultimile zile si de unde ascultase povestile parintilor era inca prea mica pentru ce voia el. Tzintziribush voia sa vada lumea si lumea era afara, dar el nu putea trece nici macar de un perete de carton… Tzintziribush era dezamagit. In lupta cu viata el incepuse cu o infrangere. Daca nu putea nici macar atata lucru sa faca…cum o sa poata el sa implineasca tot ce isi pusese in cap ?

De fapt, ce isi pusese in cap, se intreba el ? « Eu, vleau mai mult ! » atat a putut sa isi raspunda. Nu stia ce inseamna mult, dar stia ca putin insemna ceea ce avea acum…o cutie de carton de 20 cm patrati in care sta la un loc cu fratii si parintii lui. « Ete-te, asta micu’ facu ochi si se agita pe aici ! », auzi Tzintziribush de deasupra lui.

Era batranul care venise sa vada ce fac micutzii shoricei. Dormeau. Numai Tzintziribush se agita si dadea sa se culce si el obosit de la cat urlase si cat se gandise ce o sa faca cand o sa scape din cutie. « Dal, eu nu sunt mic…tzi se pare lu’ matale, am deja tlei zile si vleau mai mult…nu mai vleau sa stau aici, in cutie… ». « Iote-te, nevasta, asta micu’ si vorbeste, ba chiar ma cearta… », spuse batranul catre sotia lui… Parca nu era asa de uimit cat ar fi trebuit. Se amuza si credea ca totusi i s-a parut... Se bucura intr-un fel chiar si daca i s-a parut pentru ca se gandea ca si impresia ca shoricelul asta rarait ar vorbi cu el era un lucru care le-ar mai umple ziua. Puteau sa creada amandoi ca un shoricel vorbeste cu el…asa nu s-ar mai simti singuri, gandea batranul. « Dar botzul asta alb chiar a vorbit cu mine ! Cred ca am innebunit, totusi asa mi s-a parut !

Ce zici, micutzule ? », intreba batranul ca pentru sine…Si cand primi raspunsul mai sa cada din picioare de uimire : « zic ca vleau afara de aci si nimeni nu ma aude ! Sau daca ma aude nu ma ia in seama…adica ce ?! nu oi fi si eu demn de atentie ? Vleau sa vad si eu ce e afara, vleau sa ma plimb pe aici…sa vad si eu ce … e de vazut ».

Batranului nu ii venea sa creada. Un shoricel care vorbea, ba chiar il certa…o chema pe baba lui sa o ia martora la nebunia lui. « Uite, femeie, am innebunit...De la ciorba ta de fasole mi se trage, ti-am zis eu ca s-a stricat si ca trebuie sa o aruncam…uite acum am vedenii…si auzenii. » « Ce-ai Dorine, ce ai…cu cine vorbesti tu ? Cu cine te certi ?», intreaba batrana dand sa se ridice din pat unde statuse pana acum. « Cu tine, cu tine ma cert…ba nu cu tine…uite shoricelul asta ma cearta pe mine si eu te cert pe tine ca mi-ai dat ciorba stricata…Ba nu ma cearta…dar de la ciorba ta asa mi se pare. Mi se pare ca unul din shoriceii astia ma cearta…Al’ mai mic si mai pricajit ma cearta ca nu l-am auzit pana acum cand striga la mine. Dar nu ca striga in limba lui, ci striga in limba noastra ». « Barbate, tu te tzacanishi de tot…cum sa vorbeasca un shoricel cu tine…esti prea obosit, no intinde-te aci’ si dormi…ca vad eu de familia de shoricei ». Si se indrepta in timpul asta spre coltul camerei in care era asezata cutia de pantofi.

Ajunsa in dreptul cutiei se uita in jos. Tzintziribush se uita la ea. Ea la Tzintziribush. Nu mai spunea nici unul dintre ei nimic. « E vezi ? Cum sa vorbeasca shoricelul pe limba noastra , zice si el pe limba lui acolo…ce ai vrea ? Ce e ma, Tzunburush, ce te doare pe tine ? Tzi-e fomica ? Ce faci scandal ca l-ai speriat pe moshulica al meu… » si batrana intinse mana si il lua in palma pe Tzintziribush. Shoricutzul era coplesit de atatea vorbe si de faptul ca nu intelegea de ce batrana nu il intelegea. El vorbise pana acum, de ce il mai intreaba de ce tzipa.

Era asa de usor - vroia mai sus, el simtea ca e facut pentru mai mult decat sa se furisheze seara pe langa perete. El stia ca poate cuceri lumea pentru ca el simtzea « lucruri », el stia « lucruri ». Doar ca « lumea » asta de aici nu il intelegea…Se gandea deja sa fuga. Asta pana cand batranica il lua in palma sa ridata si il masura din ochi. « Da’ de ce va uitati asa la mine…oi fi eu mic, dar nu sunt flicos asa sa stiti si nu vleau decat sa ma plimb si eu pe aici…sa vad si eu lumea de care mi-au volbit palintii. Si, auziti ? Cine e Tzunbursuh ? Pe mine cum ma cheama ? Tata ma striga « ala micu’ » ca sunt cel mai mic dintre frati ». Batrana ramasese ca paralizata, batranul incerca o grimasa de mandrie…ar fi strigat cat putea : « tzi-am spus eu ?! » daca nu i-ar fi fost frica ca sotia lui sa nu faca vreo problema de la uimirea descoperirii…Batrana se uita uimita cu o palma la gura la cealalta mana in care se afla, in caushul palmei, Tzintziribush. Incerca sa zica ceva, dar nu putu. Uimirea, emotiile si o bucurie ascunsa o impiedicara sa zica ceva.

« De ce stati asa ? Dati-ma jos ca sa vad si eu imprejurimile… » Mecanic si total involuntar batrana se executa si aseza pe podea pe micutzul shoricel care odata ajuns jos incepu’ sa alerge in susul si in josul camerei vrand sa vada tot. Ajunse-se la piciorul mesei si se cocotza sus…

« Tu vorbesti ? », intreba batrana total buimacita. « Da, nolmal ca volbesc. Ca noi toti. Cum adica ? » era randul lui Tzintziribush sa fie buimacit de intrebarile batranei la care acum se adauga si batranul care a vrut sa stie de unde stie sa vorbeasca limba oamenilor. Tzintziribush nu stia de unde…dar stia ca intelege ce zic cei doi oameni, ba mai mult…stia sa le si raspunda.

« Tzumburushule, dar fratii tai vorbesc si ei ? » vrura sa stie cei doi. Nu intelegea ce e aia ”Tzumburush”, dar a presupus ca lui i s-a adresat asa ca : « Io stiu daca ei stiu ? Ca ei sunt cam adormiti, stau acolo cu ai mei si nu zic nimic…dar de ce nu ii intrebati pe ei ? » Batranii au incercat sa discute cu fratii lui Tzintziribush, dar nu scoasera de la ei decat niste chitzaituri adormite…cred ca vroiau mai degraba sa fie lasati sa doarma decat sa le raspunda. De fapt, niciunul dintre fratii, si nici macar parintii, lui Tzintziribush nu intelegeau nimic din ceea ce se intampla.

Tzintziribush scoatea sunete ciudate…semanau cu cele scoase de cei doi oameni si aduceau si cu ale celorlalti oameni intalniti pana acum, dar nu intelegeau o iota. Ei intelegeau furia, primejdia, afectiunea pe care o trasmiteau vocile oamenilor, dar nu stiau ce zic si nici nu trebuiau sa stie, le era de ajuns.

« Dar ce e aia Tzintziribush ? Ce inseamna ? », vru sa stie Tzintziribush. « Tzintziribush e numele tau pentru ca esti cat un tzumburush, adica mititel, si curios de vrei sa stii ce e de la cel mai mic tzintziribush la un bloc intreg. Ai un alt nume ? », i-au raspuns batranii si de atunci, lui Tzintziribush i-a ramas numele de… Tzintziribush !

Urmareste mai departe:


Jurnalul lui Tzintziribush, shoricelul de orash!

Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare