Te inteleg!

De cate ori nu am spus fiecare dintre noi aceste cuvinte? De cate ori le-am spus chiar crezand ceea ce spunem? Insa de cate ori ascultam dar ne trecea totul pe langa ureche si dadeam din cap fara sa se lipeasca nimic de noi? La toate aceste intrebari cred ca exista un singur raspuns. De multe ori.

Suntem mai buni decat cei care nici macar nu dau impresia ca asculta. Dar suntem cu mult mai rai decat cei care chiar fac ceva ca sa isi ajute aproapele. Fie macar si cu o vorba buna, din suflet.

Pana acum aveam o vorba: “nu trebuie sa ma sinucid ca sa stiu cum e…pot sa presupun”. Si presupuneam toate dramele prin care treceau cei pe care ii ascultam. Cu mine Dumnezeu a fost foarte bland. Nu m-a pedepsit prea des. Insa am cautat singur sa cunosc durerea in formele ei cele mai variate.

Viata probabil ca nu m-ar fi impins niciodata sa ajung sa ascult povestile unor oameni aflati in grea suferinta, insa i-am cautat eu impins de un resort nevazut. Si am ascultat persoane cu boli grele, unele incurabile. Am ascultat persoane greu incercate de Dumnezeu si culmea tot ele aveau cea mai stransa legatura cu El, fara revolta, fara intrebari de genul: “De ce, Doamne?”. Am ascultat drame, mai mici sau mai mari, de moment sau de lunga durata. Si invariabil am spus: “Te inteleg!” Si ma aflam in cea de-a doua categorie a celor care chiar cred ceea ce spun. Dar eu nu intelegeam mai nimic. Inregistram povestea undeva intr-o camaruta a creierului si acolo ramanea. Nu intelegeam nimic. Si nu cred ca e un pacat. Pentru ca e greu sa intelegi drama unui om nefiind implicat in ea. Probabil ca e imposibil.

Nu poti sa simti ceea ce simte cel implicat. Sa simti cum ti se taie picioarele cand descoperi ca nimic nu mai e ce a fost. Cand iti dai seama ca e pe cale sa se schimbe tot ceea ce stiai sau visai.

Abia acum inteleg prin ce drama trec parintii copiilor care impanzesc netul. Sunt atat de multe drame ca la un moment dat imi pusesem problema cate din ele sunt reale. Acum nu ma mai intereseaza. Si una dintre ele daca e reala din miile de cazuri care cer ajutor, merita sa-i ajuti, daca poti, pe toti. Daca cineva profita de bunantatea oamenilor e greseala lui. Pacatul ii apartine. Cand era vorba de niste oi puteai sa crezi in “Petrica si lupul” si sa te indoiesti, dar cand e vorba de un copil care nici nu a avut sansa sa vada viata cum trebuie, nu mai e loc de indoiala.

Un copil nu merita sa simta ceea ce un adult simte: deznadejde, frustrare, durere…

Toata acesta revolta a pornit de la povestea unui copil de noua luni, un copil norocos in felul lui, dar care nu merita sa traiasca ceea ce a trait. Sansa lui este ca el nu stie ce i se intampla. Insa parintii lui da. Internat pentru o operatie minora la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu a descoperit pe pielea lui sistemul sanitar romanesc. Un sistem care te conduce la ideea ca intri sanatos si iesi bolnav acolo unde ar trebui sa intri bolnav si sa iesi sanatos. Piramida sta in cap.

Sper ca ati observat ca nu am spus ca doctorii sunt rai, desi am semne de intrebare si asupra lor. Mari semne de intrebare. Ci sistemul e gresit. Sistemul care ii impinge pe doctori la comportament straniu si lipsit de minima umanitate. Eu sunt dintre aceia care inca mai cred in bunanatea oamenilor si in datoria umana de a face bine.

Nu am sa enumar aici experientele traumatizante prin care au trecut parintii cu acest copil. Ci mi-as dori ca ei sa fie ultimii care mai sunt afectati de sistem. Un sistem al unui stat care nu isi iubeste cetatenii.

Concluzia? Nu exista.

Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare