Tzintziribush deschide ochii ( ep 4)

Citeste episoadele anterioare:
* Jurnalul lui Tzintziribush: Povesti de casa noua (Ep. 1)
* Jurnalul lui Tzintziribush: Facem cunostinta cu Tzintziribush (Ep.2)
* Jurnalul lui Tzintziribush: Tzintziribush, shoricelul de oras (Ep. 3)




Tzintziribush s-a nascut intr-o zi de joi. Putea sa fie si miercuri. Dar totusi cred ca era joi pentru ca batrana facea compot de corcoduse si ea nu facea compot decat joia. Miercurea face paine prajita cu miere.

Tzintziribush nu stia asta, dar mama lui da. Si nu stiu daca era miercuri sau joi pentru ca batrana facuse compot, dar si paine prajita cu miere. Asta din urma mai mult pentru ca se nascuse el si batrana s-a gandit ca mama lui e slabita.

Prima data cand a inceput sa distiga formele, Tzintziribush si-a vazut mama, ii sufla in freza pentru ca am uitat sa va spun dar Tzintziribush nu e numai rarait, are si o freza foarte diferita de fratii sai, are un ciuf foarte rebel exact in crestet de pare ciufulit tot timpul, are ochii mari si negri contrastand cu ciuful deschis la culoare si niste urechi foarte rotunde. In neamul lui shoricesc, Tzintziribush ar putea parea urat sau poate straniu…pentru noi oamenii, Tzintziribush e un shoricel dragut. Nici mama lui, nici tatal nu l-au considerat straniu sau nu i-au zis… l-au tratat si pe el ca si pe fratii si surorile lui, chiar daca el a fost altfel. Tzintziribush era curios. Inca de cand a inceput sa zareasca si sa distinga formele a vrut sa stie multe. Nu reusea sau nu stia sa vorbeasca si sa puna intrebari desi isi punea foarte multe. Batrana era cea care il lua prima in brate, de fapt in pusese pe un shervetel si il legana usor…si ii vorbea. Ii vorbea continuu. Tzintziribush era destul de contrariat, primele lui imagini erau cu mama sa, apoi a vazut o groaza de chestii mari, imense…si acum « chestia » asta de il legana pe o paturica alba si pufoasa. Nu realiza ce se intampla. Auzea cuvintele mamei, auzea cuvintele batranei si ganguritul fratilor sai si a surorilor. Avea doua surori si doi frati, el era cel care a dereglat echilibrul in favoarea baietilor. Era cel mai mic si ca varsta si ca trup…destul de plapand. Mama sa era destul de speriata cand la vazut ce « putzinel » e…insa pe cat de plapand ii era trupul si cat de lent se misca pe atat de repede ii jucau ochii in cap. Cei doi ochi, ca doua margici negre, se plimbau dintr-o parte in alta a camerei maturand cu privirea tot. Tzintziribush nu zambea mult, dar cand o facea parca lumina camera. Avea un zambet pe care noi oamenii il consideram shugubatz. Shoriceii insa nu apreciaza aceasta flexibilitate a fetzei. Nici asta nu era un semn bun, ziceau parintii lui.

Tatal a aparut ceva mai tarziu, cand Tzintziribush isi facuse cat de cat o impresie despre ceea ce il inconjuara. Cand a aparut a stiut ca e cineva apropiat pentru ca semana cu cea care avea grija de el, care il hranea…nu cu chestia aia mare care il legana pe paturica de ii jucau ochii in cap de la ameteala si care se distra cand il vedea asa de neajutorat. Cand a venit tatal lui…s-a inghesuit in el si a stiut ca el va fi cel care il va apara. Toate astea s-au transmis prin piele, nu era nevoie de cuvinte. De fapt, Tzintziribush nu vorbea. Nu a scos nici un cuvant. Nu ca nu putea…ar fi putut sa chitzie si el asa aiurea ca fratii si surorile lui, doar asa ca sa isi dreaga glasul, dar nu vroia, inca mai avea atatea de vazut, inca mai erau zone in care nu il dusese nimeni si stia ca o sa aibe si acolo ceva de vazut. De acolo de unde statea, era intins pe burtica intr-un colt al cutiei. Asta dupa ce fusese plimbat pe shervetzelul pe care el in percepuse ca o paturica sau un covoras pufos si alb. Acum era randul fratilor si surorilor lor sa faca acesta excursie prin camera la mare inaltime. Batrana ii lua asa…ii ducea pana la geam, apoi ii punea pentru cateva secunde pe o masutza unde si ea si batranul se uitau cu atentie la micile fapturi. Si Tzintziribush avusese parte de aceasta corvoada si el simtise respiratia celor doi batrani cum ii ciufulea smocul de par din crestet. Si apoi fusese lasat in cutie si le-a venit randul fratilor sai. Tzintziribush nu stia ca aceia ii erau frati, decat tot la fel cand revenind toti la un loc le simtea pielea pe pielea lui. A stiut ca ceva ii leaga mai mult decat faptul ca impart acelasi shervetel si ca mama lor ii trata cu aceasi afectiune pe toti, de asemenea si tatal. E bine, tatal era mai critic. I-a privit si l-rostogolit, impingandu-i cu nasul, pe fiecare in parte, ca sa-i vada mai bine. La Tzintziribush a ajuns ultimul…a strambat imperceptibil din nas cand l-a vazut ce mic si plapand e, cand a vazut zbenghiul din crestet si mai ales ochii mari si curiosi…ochii aia, zicea el, nu e semn bun. Denota prea multa curiozitate si curiozitate e urmata de curaj si curajul inseamna belele. Se bucura de bafta pe care au avut-o ei atunci cand au fost foarte curiosi si au iesit din ascunzatoare…dar putea sa fie rau. L-a amushinat pe Tzintziribush, l-a lins pe ceafa si s-a asezat pe burta langa toti copii lui privindu-i mandru. Era a treia lui generatie de copii, primele doua erau deja parinti si ei, aveau si ei deja cel putin o generatie de copii. Era implinit si nu isi mai dorea decat sa-i invete si pe noii nascuti legile shoriceshti de supravietuire si sa-i vada ca se inmultesc la randul lor si apoi putea sa fie prins si de o pisica sau sa ramana blocat in vreo cursa sau sa se intalneasca cu un shobolan.


Urmareste mai departe:


Jurnalul lui Tzintziribush, shoricelul de orash!


Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare