Jurnalul lui Tzintziribush: Tzintziribush, shoricelul de oras (Ep. 3)



Citeste episoadele anterioare:
* Jurnalul lui Tzintziribush: Povesti de casa noua (Ep. 1)
* Jurnalul lui Tzintziribush: Facem cunostinta cu Tzintziribush (Ep. 2)


Tzintziribush este un shoricel de oras. Este un shoricel rarait de orash. Mai toti fratii lui, si are inca vreo patru, sunt fie shashaitzi, fie peltici, fie nu au nici un defect de vorbire…el e rarait. « Asta e », si-au zis parintii lui cand a aparut pe lume Tzintziribush.

S-a nascut intr-o cutie de pantofi odata cu ceilalti frati ai sai. El era cel mai mic. Parintii lui venisera odata cu camionul de mobila a unei familii de batranei de la tara. Acolo, la tara, unde batraneii lasasera cea mai mare parte din viata, acolo si parintii lui lasasera tot…parte din viata, parte din copii si alte rude. Odata ajunsi la oras, parintii lui Tzintziribush au avut parte de numeroase dezamagiri…ascunsi printre mobilele batraneilor nu apucara sa isi ia cu ei decat amintirile, restul le lasara in urma. Prima luna la oras fu extrem de terifianta. Noua locuinta era rece si neprimitoare. Batraneii stateau intr-o camera unde isi aranjasera cele cateva mobile pe care le luara. Cateva insemnand un dulap pentru bucatarie, casa parintilor lui Tzintziribush, o masa, un dulap de haine, un aragaz, un pat si cateva scaune, doua…nici nu le trebuia mai mult. S-au instalat si ei si locatarii lor clandestini, parintii lui Tzintziribush. Acestia din urma nu avusesera curajul sa faca cunostinta cu gazda lor. Stii ca shoriceii de la tara sunt mai fricosi ? De fapt nu sunt mai fricoshi, sunt doar mai bine crescuti si nu vor sa deranjeze. Asa si parintii lui Tzintziribush…primele saptamani nu ieseau decat seara…se invarteau in camera mica, cautau de mancare. Era un demers anevoios, batranii abia daca aveau mancare pentru ei, dar sa ma dea si la altii.

Intr-o seara ca de obicei parintii lui Tzintziribush se uitau ce faceau batranii. Era un spectacol frumos pentru ei sa priveasca la cei doi oameni. Oamenii la care stateau ei nu prea faceau nimic. Dimineata se scula mai intai femeia. Se ducea la bucataria improvizata si facea un ceai de plante…nu stiau ce plante, dar stiau ca au aroma placuta pentru ca imediat casa se umplea de un abur frumos mirositor. In timp ce se facea ceaiul taia painea. Painea de la oras era altfel decat cea de la tara…parca nu avea gust si era foarte mare si parca de plastic. Cand parintii lui Tzintziribush gaseau o farama de paine pe jos si se duceau la ei in ascunzatoare, sub dulap, si rontaiau din paine simteau acelasi gust ca atunci cand gaseau in hambar vreo punga de plastic cu grau, porumb sau alte seminte…era acelasi gust a pungii de plastic. Painea de la tara era buna, dintr-o bucatica mica mai ca se saturau, desi se stie ca shoriceii nu se satura niciodata. Din asta de la oras nu se saturau, asa ca mai tot timpul le era foame. Dupa ce taia painea, femeia o ungea cu ceva, uneori cu unt, alteori cu miere sau gem. Ei stiau ca e asa pentru ca femeii ii cam tremurau mainile si inevitabil dadea multe pe jos…si seara cuplul de shoricei afla ce au mancat gazdele lor dimineata. Spun dimineata pentru ca de cele mai multe ori asta era singura masa a batranilor. Dupa ce termina il trezea si pe batran, de fapt nu il trezea pentru ca el era treaz, ci doar il aducea la masa. Si mancau. Aproape in liniste. Dupa masa plecau de acasa si se intorceau cam intr-o ora. Ora in care cei doi shoricei isi luau si ei micul dejun, acesta era si pentru ei poate singura masa a zilei. Seara mai ieseau sa caute ceva, dar nu prea gaseau din pacate. Asa era in fiecare zi. Acelasi program, aceleasi tabieturi…pana intr-o zi.

In ziua aceea batranul nu se mai ridica sa vina la masa. Batrana veni la el cu mancarea. Nici ora de plimbare nu o mai luara. Si seara nu dormira, stateau de vorba, mai exact batrana vorbea cu el si el scotea niste sunete guturale. Ii aducea aminte de tineretile lor, de copii lor, de casuta lor, de viata lor. De cand s-au cunoscut si el i-a adus un imens buchet de flori de camp, cum apoi i-a aruncat peste gard zi de zi cate un buchet la fel pana cand nu a mai avut de unde sa fure florile si a schimbat florile de camp cu trandafiri din gradina mamei lui, dar si aia s-au terminat si si-a luat inima in dinti si a vorbit cu tatal ei sa i-o dea lui de nevasta si acesta i-a cerut sa dovedeasca ca e « baiat de isprava » si i-a cerut sa-i culeaga toata livada de unul singur pana o termina si apoi mai discuta. A cules toata livada in mai putin de doua zile…zile in care nici nu a pus geana pe geana si a mancat numai mere si prune. Cocarjat de foame si de somn a venit in miez de noapte la casa ei si a strigat peste gard ca a terminat si a iesit tatal ei si i-a spus ca daca ii face un grajd nou pentru animale se mai gandeste si el s-a apucat de lucru si in juma de zi i-a facut si iar s-a pus pe strigat la geam si tatal ei s-a gandit la o ultima dovada pe care a zis ca daca o trece i-o da de nevasta pe fata lui daca si ea il vrea. L-a pus sa indiguiasca raul care trecea prin spatele casei lui si a altor sase vecini. Si s-a apucat baiatul de munca, dupa ce facuse vreo 20 de metri de dig adormi cu lopata in mana pe marginea lacului. Cand se scula tatal fetei statea cu ea la capul lui si il priveau. A intrebat-o tatal daca il place si daca vrea sa-i fie sotie si ea a zis ca da. Baiatul a zis ca el nu si-a terminat treaba si ca o sa o termine. Tatal fetei i-a zis sa o termine si cand o fi gata poate sa vina cu parintii lui sa isi ia nevasta ca el nu o mai tine ca e femeie de pe acum… Tinerii de atunci sunt batranii de acum, ea povesteste si el asculta. Si shoriceii ascultau. Ii ascultau pe batrani si isi ascultau si burticile lor care scoateau sunete sinistre de foame. Asta pana intr-un moment cand…batranul dadu semne ca se sufoca. In acel moment cei doi shoricei, cuplul de sub dulap, se apropiara prea mult ca sa vada ce sa intampla. Erau mai speriati de faptul ca batranul parea ca se stinge din viata decat de faptul ca ar putea fi vazuti…Batranul nu s-a stins, doar a tusit zgomotos, dar ei au fost vazuti…Reactia batranilor cand au vazut cele doua ghemotoace de blanitza in mijlocul camerei nu a fost asa cum isi inchipuiau shoriceii si oricare dintre noi…nu au tipat, nu au aruncat cu nimic dupa ei, nu au sarit sa ii calce…le-au vorbit, le-au zambit si i-au chemat la ei. Shoriceii nu stiau ce sa faca, sa se intoarca inapoi in ascunzatoare, sa stea pe loc in speranta ca poate totusi nu au fost vazuti sau sa se duca spre batrani…A venit batrana spre ei…le lasat in fata niste bucatele de paine si le-a zis ca altceva nu are…i-a imbiat sa manance. Si au mancat ca tare le mai era foame. Si au stat la taifas. Batrana le vorbea, batranul le zambea din pat si ei priveau si stateau fie cu labutzele la gura in doua picioare, fie se lipeau de podea privind si amusinand in spre cei doi oameni.

Batranul s-a insanotashit, fusese doar o banala raceala, poate mai rea pentru ca la varsta lui orice banala boala poate fi una grea, poate chiar fatala. Si cei doi batrani, acum alaturi de cei doi shoricei, si-au reluat programul obisnuit : micul dejun, plimbarea de dimineata, cand shoriceii si-o faceau investigand apartamentul pana cand batraneii se plimbau in parcul din preajma blocului si faceau piata. Apoi stateau toti de vorba, batraneii in pat, shoriceii in cutia lor de pantofi facuta cadou de gazdele lor pentru a isi face o casa si era o casa frumoasa, cu rumegus, cu lemne frumos mirositoare…cu un tavita cu apa in caz ca li se facea sete, cu o tavita in care aveau tot felul de graunte si fie un morcov, fie un mar sau alte delicatese surpriza din partea celor doi batranei. Cand venea seara se asezau toti in fata televizorului si priveau si comentau. Shoriceii nu pricepeau ce e cu acea cutie luminoasa si nici cum au intrat oamenii aia acolo…dar le placea sa priveasca cum se misca. Odata li s-a parut ca a vazut pe cineva cunoscut, niste rude mai indepartate care plecasera de la casa batranilor de la tara si s-au dus intr-o casa vecina…se pare ca de acolo nu se stie cum ajunsesera departe-departe si acum erau in cutia aia cu lumina in ea.

De la un timp, doamna shoricica era din ce in ce mai obosita, luase si in greutate si intr-o zi, o zi ca oricare alta la inceput, pe la pranz se nascu Tzintziribush si cei 4 frati ai sai. El era cel mai mic. Rarait si cu ochii foarte vii…la inceput, cand s-a nascut, nu isi dadea seama ce e in jurul lui vedea totul in ceata. Statea pe burtica si scoate sunete subtiri. El striga in limba lui sa vina cineva sa il ridice de acolo si a venit…de fapt era acolo…doar el nu isi dadea seama. Prima zi a fost mai grea, nu reusea sa faca nimic. Incerca sa vada, totul era sters si vag, incerca sa se ridice, dar nu il ajutau picioarele. Pana la urma a renuntat si s-a pus pe plans si a adormit sau asa i se parea.


Urmareste mai departe:


Jurnalul lui Tzintziribush, shoricelul de orash!


Un comentariu:

dyanna spunea...

Primavara sa iti aduca un martisor de sanatate, un ghiocel de noroc, o adiere calda de fericire, un nor de iubire si un soare stralucitor

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare