Viata dupa 30 de ani…

Suna ca un text filosofico-testamental…nu! O sa fie doar…fenomenal. Ca mine.
Acum incercand sa vorbesc serios, ca si cum as putea… ma gandesc ca pragul pe care l-am trecut de ceva timp a fost unul de care multi se feresc…eu nu l-am constientizat. Nu ca ma cred vesnic tanar, insa nu prea am finetzuri d-astea… Insa in urma unei discutii despre un demers, un proiect, o emisiune, naiba stie ce…, a celor de la PRIMA TV…mi-am ridicat problema…eu-mie! Adica mintea mea in gandul ei a realizat ca am trecut de inca un prag... merg pe 32 de ani…deci de un an si jumatate am schimbat prefixul. Cum naiba s-or simti altii la 30 de ani?

Cred ca suntem tentati sa fim nemultumiti perpetuu de varsta noastra, vrem mai mult sau mai putin. Cred ca si eu am trecut prin asta ca orice “homosapiensal”. Cred ca sta totusi in natura lucrurilor.
La 16 ani voiam sa am peste 18, la 18 voiam sa am macar un 20, la 20 imi aduc aminte sigur ca voiam sa am un 30 de ani ca prea nu ma lua lumea in seama…eram prea tanar pentru a fi considerat responsabil si prea batran pentru a nu fi responsabil. Practic de la 19 ani m-am visat de 30, in jurul varstei de 30 de ani s-a invartit viata mea pana acum. Eram intr-o mare incurcatura. Incurcatura care m-a tinut vreo patru ani…timp in care avem succes nebun la gagicile mai in varsta. Nu stiu de ce…pentru ca nu faceam nimic sa le agat, dar dadeam numai de “babe” de 28 – 30 de ani. Aveam ceva cu cei de varsta mea…ii consideram necopti…fetele de varsta mea sau mai mici mi se pareau de-a dreptul tute. Dupa 24 de ani m-a apucat nebunia carierismului…incrancenarea! Asa ca am pastrat dorinta de a avea 30 de ani, dar nu am mai tinut cont de varsta “concubinelor”… Daca era de varsta mea (+/- 2 ani) era ok, daca avea peste 28…cu atat mai bine, daca era sub 20 de ani…fugeam ca dracu de tamaie. Pe la 28 de ani a inceput iar sa curga viata in vine…odata considerand ca mi-am implinit visele ca si frizer m-am relaxat…am inceput sa ma gandesc cum sa imi usurez viata ca sa mai am timp sa o si traiesc. Asa ca am fost tentat si de o viata mai lejera si din punct de vedere amoros…nu stiu daca era normal sau nu…dar am inceput sa vanez gasculitze de 20 de ani…Dupa primele “inaripate” am decis ca mai bine raman la o varsta minima de 24 – 26 de ani…e mai relaxant, mai aveam si eu ce sa vorbesc cu ele…nu de alta, dar in afara de unele chestii mai voiam sa mai si vorbesc cu cineva…mai ales ca in caminul concubinal discutiile nu erau tocmai placute.

29 de ani…varsta la care m-am simtit ca la 20. Anul in care am reusit, impotriva temperamentului meu sa nu fac nimic, absolut nimic timp de un an de zile…m-am simtit exact ca intr-un concediu … de 10 luni (ca nu a fost chiar un an... ca mai spre finalul anului deja obosisem de atata bautura, femei si turism si un pseudo-job de consiliere in frizerie la care ma faceam ca fac ceva doua ore pe zi si am revenit la baza). Probabil ca atunci am simtit, cand mai avea cam juma de an si faceam 30 de ani…prima data ce inseamna criza de 30 de ani…imi traisem viata la maxim si acum ma uitam in urma…”nu prea mult”, adunasem din punct de vedere material ceea ce imi dadea liniste si mi-a permis un an de zile de dezmatz (intre noi fie vorba, dezmatzul a continuat pentru ca nu imi trebuie prea mult ca sa ma simt bine), aveam o familie care ma sustinea, aveam linistea unui CV care imi permitea multe…dar atat. Cred ca atunci m-am gandit ca nu e suficient. Mint cred…pentru ca m-am gandit ca vreau si altceva abia cand am facut 30 de ani…Perioada la care faceam referire mi-a adus dorinta de a fi mai selectiv. Pe fondul dorintei de a fi mai selectiv mi-am intalnit viitoarea sotie care a venit si mi-a naruit toate deciziile…Decisesem sa nu m-a mai intalnesc cu gagici pe care le cunosteam pe net si ea si-a bagat nasul si voila…decizia mea nu a tinut decat vreo saptamana.
Pragul propriu zis l-am trecut cu Maimutza langa mine si de aia nu am realizat ca am schimbat prefixul pana acum…

Cum e viata dupa 30 de ani? S-U-P-E-R-B-A! Exagerez probabil. Doar ca pentru mine asa e….acum! In sfarsit nu ma mai trateaza lumea ca un pusti sau nu mai imi pasa. In sfarsit stiu sa fac diferenta intre munca si viata. In sfarsit copilul pe care mi-l doresc am si cu cine sa il cresc. In sfarsit cred ca copilul are nevoie de o familie intemeiata in condiitile obiceiurilor stramosesti (tata si mama sa fie legati in fata lui Dzeu).

La 30 de ani nu mai e nevoie sa ceri prietenia niciunei fete, ti-o da singura. Nu mai e nevoie sa ii mai trimiti biletele sau scrisori anonime sa ii spui ca “cuiva” ii place de ea, ii dai un telefon. Nu mai inviti fata la cofetarie, o duci direct acasa. Nu mai ii spui ca vrei sa ii arati colectia ta de discuri, ii spui ca vrei sa faci sex cu ea. Nu mai o urmaresti pana acasa ca sa vezi unde sta, nu iti pasa, te intereseaza sa stie ea unde stai tu. Nu mai trebuie sa te bati pentru ea, te bati cu ea. Nu mai stati pe banca in parc ca sa va pupati, stati pe banca si nu va vorbiti. Nu trebuie sa te mai feresti de parinti cand aduci fata acasa, se feresc parintii de tine. Nu te mai duci la film ca sa poti sa o pipai, aduci filmul acasa si se supara daca doar o pipai.
La 30 de ani nu mai alergi cu cheia de la casa de gat dupa fete, alergi cu fata de gat dupa o casa. La 30 de ani nu trebuie sa mai aduci flori fetelor, trebuie sa le aduci o casa cu flori in curte. La 30 de ani nu te mai ciufulesc matusile si iti zic ca esti mare crai, te ciufuleste maica-ta si te intreaba cand nu o sa mai fi crai. La 30 de ani nu mai ceri bani de la parinti, cer parintii de la tine. La 30 de ani nu mai trebuie sa faci curat in casa, trebuie sa iti faci o casa. La 30 de ani nu te mai plangi de scoala, te plangi ca nu o ai. La 30 de ani nu mai spui ca e prea multa mancare in farfurie, spui ca e prea putina. Nu mai spui ca nu vrei sa dormi, ci ca vrei sa dormi. Tatii fetelor cu care iesi nu te mai ameninta cu bataia daca nu le aduci fata acasa, te ameninta ca te bat daca le-o aduci. La 30 de ani nu te mai intrebi cum e sa fi adult, te intrebi de ce e asa rau. La 30 de ani nu te mai plangi ca te-ai zgariat la fotbal, te plangi ca nu mai ai timp de fotbal. La 30 de ani nu te mai plangi ca nu ai bani, te plangi ca nu ai timp sa-i folosesti. La 30 de ani nu mai vrei un job, il ai si nu ai chef de el. La 30 de ani nu mai plangi ca vrei la copii, fie astepti sa vina, fie iti doresti sa mai si plece (in vacanta).

La 30 de ani nu mai ai atatea intrebari, ai gasit deja raspunsurile. La 30 de ani stii deja lucruri, nu le mai presupui. La 30 de ani te stii pe tine deja de destul de multi ani incat sa nu mai ai temeri. La 30 de ani apreciezi mai mult ceea ce ai si de aceea nu mai concepi sa pierzi. La 30 de ani stii ce vrei pentru ca stii ce meriti. La 30 de ani, stii ce vrei si stii si cum sa obtii ceea ce vrei. La 30 de ani stii ce vrei si stii ce poti si lupti sa obtii totusi ceva. La 30 de ani stii sa ierti si sa uiti. La 30 de ani stii sa iubesti altruist. La 30 de ani iti pasa. La 30 de ani nu te mai grabesti pentru ca stii unde vrei sa ajungi, stii cum si nu conteaza prea mult cand. La 30 de ani stii ceea ce conteaza si ce este trecator. La 30 de ani ai rabdare. La 30 de ani nu mai vrei “mult”, ci “bun”. La 30 de ani…ai 30 de ani de viata.
La 30 de ani nu te mai certi cu parintii ca asculti muzica prea tare...s-au inventat MP3 playerele. De ce nu s-or fi inventat mai devreme. Cati pusti ar fi salvat...cate ture de masa a tatilor care isi alergau odraslele sa le mangaie pe spate cu o curea, papuc sau dupa buget ce o mai fi prin casa...s-ar fi evitat acest efort.
Si totusi, la 30 de ani inca parintii te mai cred un copil. La 30 de ani, inca mai vrei sa fii copil, fie pentru tine, fie pentru copilul tau. La 30 de ani inca mai ai sperante ca o sa darami lumea daca primesti un punct de sprijin, si poate o sa si o faci. La 30 de ani inca iti mai doresti mai mult si faci totul pentru a obtine mai mult. La 30 de ani inca mai stii sa iubesti pasional, din dragoste si nu din obligatie. La 30 de ani inca mai visezi si nu visezi cum ai visa. La 30 de ani mai crezi. La 30 de ani mai speri. La 30 de ani mai vrei. La 30 de ani mai poti.
La 30 de ani mai esti inca…pe drumul spre 40, 50, 60, 70…

4 comentarii:

Denisa spunea...

Imi place mult textul acesta. Eu am 25 si mereu m-am simtit de 30. Din ce scrii e cea mai buna varsta - sa traiesti frumos si fericit cu Maimutzica ta si sa ne mai bucuri cu asemenea materiale

Ana-Maria spunea...

Pai,Maimutzule,din cate citesc eu...pentru tine 30 de ani inseamna viata la superlativul absolut!Sa fi sanatos si voios si daca bebe e pe drum,ii doresc Maimutelei tale sarcina usoara si nastere asisderea...si sa mai iesiti in natura,ca sa posteze si Maimutzica ta ,ca tare imi place cum povesteste...evident,cu pozele de rigoare...
Sa auzim numai de bine!

ARIPI DE FLUTURE spunea...

fiecare varsta are frumusetea ei, din pacate nu prea o traim, caci pe la 15-17 incercam sa ne comportam ca la 20-23, si tot asa:)cand suntem tineri vrem sa fim maturi, cand imbatranim vrem sa fim tineri:( cine sa ne mai inteleaga?

Anonim spunea...

Un mare rahat. Viata dupa 30 de ani nu mai e viata pe care o stiai, nu se mai bazeaza pe senzatiile pe care le traiai, parfumurile nu mai exista, oricat ai incerca sa iti fortezi memoria olfatctiva, bei, dar nu te mai simti euforic, faci sex, dar nu mai ajungi la pragul maxim al orgasmului, traiesti dar traiesti prin altii: sotie, copil, job.

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare