Se cununa robul lui Dzeu, Jean Bica, cu roaba lui Dzeu, Maimutza…

Dupa cununia civila a urmat pregatirea pentru pasul cel mai important, sa ne impreunam destinele si in fata lui Dzeu, insa nu inainte de a avea mici motive de amuzament.

Cand eram in curtea Casei de casatorii sunt sunat de managerul restaurantului unde urma sa se intample paranghelia…Dupa cununia civila noi trebuia sa trecem pe la cofetarie sa luam tortul si sa il ducem la restaurant. Exista o mica tensiune…pentru ca nu stiam exact cum o sa iasa…tortul s-a facut in dimineata acelei zile…si nu puteam stii ce iese. Cum spuneam managerul ma suna si imi zice: “Totul e bine !” Eu inteleg ca ma intreaba de tort si ii zic “Tortul e bine, il aducem mai incolo…” El nu si nu…”Totul e bine”. Eu incep sa imi pierd rabdarea si ii repet: “Tortul il aducem mai incolo…” Intr-un final ne prindem reciproc de unde vine neintelegerea.
Si am ajuns si la momentul in care in sfarsit vad si eu mireasa. O vad si eu pe Maimutza in mireasa. Eu nu prea am cuvinte pentru a descrie rochia, insa pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa mireasa vazuta de mine ( e adevarat ca nu am vazut multe, insa chiar si asa…nu e nici una ca a mea). Stiu ca momentul era foarte important pentru Maimutza…ca isi dorea sa ma impresioneze sincer…stiam asta si imi era teama ca poate nu o sa imi placa rochia si o sa imi tradez acest sentiment si ma imbarbatam ca oricum Maimutza e cea mai frumoasa si cu un sac de rafie pe ea…Insa chiar a fost foarte frumoasa…asa cum mi-as fi dorit: simpla, naturala, alba…parca plutea si cred ca chiar asta facea, cel putin asa o vedeam eu. In acel moment toata imaginea mea de fante de cartier s-a dus naibii. Nu imi doream decat sa fim singuri si sa ne invartim ca niste copii…sa ne tinem in brate si sa ne invartim pana ameteam si cadeam jos…sa ramanem acolo intinsi si sa privim cerul. Dar in definitiv era a mea si urma sa fie si pe viitor, deci trebuia sa mai las si pe altii sa-si bucure ochii cu imaginea ei.

Asa cum ma asteptam drumul spre biserica a fost asa cum se spune “ca la nunta”. Iesise lumea la balcoane, oamenii din magazine priveau prin vitrine, trecatorii se oprisera…parca tumultosul meu cartier inghetase pentru cele cateva minute cat ne-a trebuit noua sa ajungem de acasa la biserica (bafta mea e ca stau aproape de biserica ca altfel cine stie daca mai traiau cei care parca nici nu mai respirau cand trecuseram noi pe acolo).

In biserica, atat cat a tinut slujba, aproape ca nu m-am miscat decat atunci cand mi s-a cerut, am stat stana de piatra si am descoperit asta abia cand s-a terminat si mi-am dat seama ca mi s-au inmuiat picioarele.
Nici aici nu am fost scutiti de intamplari cum ar fi nasul si Maimutza sa se dea cap in cap atunci cand preotul a zis sa pupe mana nasului…insa nu s-a inteles cine cui sa pupe si…s-au aplecat sa pupe mana in acelasi timp.

Dupa sedinta foto de rigoare a inceput paranghelia… Primul dans al serii, mirele si mireasa, a fost si primul nostru dans…Ca poate ati mai vazut o maimutza dansand, dar un urs nu cred ca ati mai vazut de mult. Ete la nunta noastra a dansat si maimutza si ursul…pentru prima data…si nu s-au mai oprit pan ape la 6.00 dimineata cand au plecat toti invitatii.

Ar fi multe de povestit. Senzatii, trairii, intamplari, sentimente…insa noi am ales sa le traim, sa le simtim si sa le pastram pentru noi… Cu acest episod se termina si serialul “Jurnalul unui ginerica” nu inainte ca protagonistii, eu Jean Bica si Maimutza Ancutza – sotia mea, sa isi petreaca o buna meritata vacanta la mare, in liniste, intr-o Vama Veche pe final de sezon si intr-un sat bulgaresc de pescari. Daca despre Vama Veche si atmosfera de acolo cred ca stie mai toata lumea, noi o sa revenim cu imagini din satul bulgaresc acolo unde nu a sunat nici un telefon, nu a existat televiziune si politicieni, nu urlau manelele, nu existau calculatoare si nu era nimeni sa te deranjeze. Revenim cu poze pentru ca o imagine de acolo face cat 1000 de cuvinte.