Simona Catrina – “Codul nebunelor maniere” si “Sex in (per)versiune clasica”

Nu de putin timp incerc sa inteleg mintea femeilor. Pe langa analiza practica…aducand cateva persoane de sex feminin in pragul nebuniei doar din motive pur stiintzifice, dar ele nu au inteles asta, m-au considerat misogin, sau urmarindu-le in diferite momente ale vietii lor si a mea, nici pe asta nu au inteles-o, au zis ca sunt pervers sau nebun…am luat decizia sa studiez si literatura de specialitate, mai un “Monologurile vaginului” - Eve Ensler, “Sex and the City” - Candace Bushnell, Bridget Jones-ul lui Helen Fielding etc. Nu am ajuns nicaieri…tot nu am inteles femeia. M-am gandit ca poate femeile din strainatate or fi diferite de cele din Romania. Speram eu…
Aceasta ar putea fi perspectiva metaforica a descoperirii mele: Simona Catrina. Cea reala e mai plata, dar nu tocmai neinteresanta. Poate unii din voi isi mai aduc aminte de jurnalista de monden de la ziarul National, Simona Catrina. Alaturi de Alice Nastase erau spaima mondenului acum ceva ani…s-au cel putin asa le percepeam eu ca si privitor la TV si cititor al ziarului cu pricina.
Mai intai am gasit la un anticariat “Codul nebunelor maniere”, citind una sau doua dintre povestirile din aceasta carte am fost convins sa caut mai mult despre autoare, asa am descoperit si cea de-a doua carte, “Sex in (per)versiune clasica”, desi ordinea de aparitie a fost inversa. Apreciind genul de scriitura practicat, mai nou (pentru mine), de Simona Catrina am simtit nevoia de mai mult…si asa am ajuns sa descopar si blogul mai sus numitei: http://simona.tangoblog.ro/ pe care vi-l propun sa-l consumati cu incredere…va v-a scoate din cotidianul idiot in care PSD-ul se gandeste daca iese sau nu de la guvernare (sau in versiunea mea…”Mai stam sa sugem ciolanul pe care stau dintii PDL sau latram de pe margine si muscam cand se intoarce cu spatele?”), Sexy Braileanca sau Basescu.
Cartea “Sex in (per)versiune clasica” a aparut ca rod al unei intamplari, spune autoarea. Nevoita sa realizeze o rubrica despre sex, pentru ca altcineva nu se incumeta, a purces in exprimat pareri, mai intai timid pentru ca, cum ne povesteste autorea, “atunci (2002) eram cat p-aci logodita cu un baiat care cat p-aci m-a iubit, iar mie mi-era rusine de cat p-aci de socrii mei; zic macar sa incep sa semnez cu numele meu adevarat abia dupa nunta, sa nu le crape obrazul la restaurant, cand toata lumea ar fi citit si s-ar fi crucit (imi visam sa le pun mesenilor cite-o revista pe scaun, cadou). Ne-am certat (ce surpriza) si nu ne-am mai luat, iar eu, pe fond nervos, m-am apucat sa maninc inghetata si sa-mi semnez cu mindrie articolele despre sex. Presupun ca abia atunci ai lui si-au facut cruce ca au scapat de ipotetica nora care scrie cuvintul "penis" fara nicio jena. Pana la acest moment, ma regretasera saracii, ii spuneau odraslei lor ca alta ca mine n-o sa mai gaseasca. Azi, cand citeste aceste rinduri pline de multiple orgasme, cred ca si el considera acelasi lucru."
Astfel “Sex in (per)versiune clasica” este o antologie de texte avand ca subiect viata de una singura sau in cuplu, dar si intr-un caz si in altul intr-o continua oglindire sau antiteza cu barbatul, acest animal care creste pe langa casa femeii.
Tot o antologie de texte este si “Codul nebunelor maniere”, acelasi subiect, dar din alta perspectiva…relatia sociala si sexuala dintre barbat si femeie, vazuta din prisma femeii. Sau, pur si simplu, femeia si tabieturile ei, femeia si problemele ei, femeia si…femeia.
Cele doua carti ale Simonei Catrina sunt greu de povestit si chiar daca ar fi usor…nu as face-o, lasandu-va pe voi sa le descoperiti. Poti sa nu fi de acord cu ideile trasmise de ea, poti sa nu fi de accord cu ce spune, insa nu poti sa ignori stilul extrem de placut de a scrie si mai ales subiectele abordate. Unele tabu, alte atat de uzate in converstii incat le abordam superficial. Stilul de a scrie al Simonei Catrina pare atat de ermetic si legat incat iti pare ca daca ai schimba si numai un cuvant din fraza ai strica o opera de arta, insa terminand cele doua carti ai o dubla parere de rau, eu le-am avut. Una pentru ca i-ai terminat cartile de citit si a doua pentru ca Simona Catrina nu s-a decis inca sa scrie un roman. Dar sper sa se razgandeasca.
Ca sa imi motivez exaltarea transcriu cate un pasaj din fiecare carte: “"Fidelitatea e un concept constipat, tocmai fiindca e definita prost. O amica mi-a spus candva ca si-a tradus partenerii numai cu vibratoare fiabile, de ultima generatie, si se intreba, in stil Radio Erevan, daca asta se pune la pacate sau dimpotriva, la judecata finala instanta va aprecia efortul ei de a nu se folosi de penisuri vii. Altcineva din grup a intrebat-o la cine se gandea cat folosea unealta, iar ea a raspuns ca de cele mai multe ori la Val Kilmer. "Deci l-ai inselat pe barbac-tu cu ala!" a conchis comeseanul. Desi mi-era antipatic, admit ca aici avea dreptate. Si tocmai de aceea ma arunc la concluzia ca infidelitatea e ceva cu mult mai sofisticat decat o pereche de minciuni si-o pereche de testicule in plus in mariaj. Fidelitatea te ajuta sa mori linistit. Infidelitatea te ajuta sa traiesti linistit. Cei care spun ca adulterinii sunt stresati nu i-au cunoscut pe cei care s-au chinuit toata viata sa fie fideli - si, din pacate pentru ei, au reusit". “De cand e lumea asta, cantitatea poarta pantaloni si calitatea fusta. Barbatii vor sex mult si cum-o-fi, femeile vor sex putin si bun. Barbatul prefera sa aiba o franzela pe zi, femeia prefera o felie de tort la sase zile. Partenerii nostri nu sunt foarte incordati de perspectiva unui act sexual, fiindca la ei orgasmul e garantat din fabricatie. Asa ca, in cele din urma, sexul tot bun e”.

"Simona Catrina este senior-editor al revistei Tango si director al publicatiei canadiene Jurnalul Romanesc. Este jurnalist si filolog, a scris in Evenimentul Zilei, National, Academia Catavencu, Tabu, Playboy".

Cartile se pot comanda de pe http://www.revistatango.ro/ sau din librarii. Pretul lor in librarii este 32 lei fiecare, insa le puteti gasi si la unele anticariate la un pret maxim de 20 lei. Ambele au aparut la Editura Cartile Tango in 2008.

Un comentariu:

Anonim spunea...

cam prin ce anticariate as putea gasi cartile ei?:D:D

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare