Sa cante Gigeiul…

Pregatirile de nunta cu Maimutza sunt in toi… Dar vorba aia “Nu-i nunta fara lautari…” (partea de “nu-i nunta fara…” e deja laitmotivul pregatirilor, dar despre asta…cat de curand). Si cum lautarii “se vinde” scump…si noi nu vrem sa-i deranjam din lupta lor cu dusmanii si laudele cu femeile lor (apropo de asta…toti manelistii cantaciosi se lauda cu femeile lor pe care le au ei, “pe persoana fizica” sau mai ales “pe persoana financiara”, femei tari, femei beton…dar sa mi se cocleasca manerul de la usa daca am vazut vreun manelist cu vreo femeie valabila…numai tipe de consum, daca nu deja consumate, dar asta e alta discutie). In plus…cum am mai spus, localul ales nu permite manele in program (Slava Domnului!), pe motiv ca stresam animalele. Vreti sa panicam porcu’ si vaca sa dea direct cafea cu lapte?
Alegerea GiGeiului (pentru necunoscatori, “GiGeiul” este acel DJ de la oras care in limbajul celor mai in varsta si/sau de la tzara se transforma in “GiGei”) e treaba grea. Gigeii sunt “artisti” cu (multa) personalitate. Ei nu vor sa le spui tu ce muzica sa puna la paranghelia ta, Doamne Fereste!, cum sa faci asta? Ei nu vor sa stie nici macar ce persoane ai tu drept invitati, persoane mai in vasta sau mai tinere, de la oras sau de la tara sau din Moldova sau Ardeal. Amanuntele astea ii inhiba spiritul creator, il demotiveaza, ii alunga muza… Gigeul e tot timpul foarte ocupat, dar exact in ziua cand ai tu nevoie de el e disponibil, dar numai in acea zi…”Bafta mai ai, fratzicule, ce te-ai face fara mine, ca nunta fara DJ nu se poate”, iti sopteste cu iz de shaorma la ureche. Toate acestea le-am descoperit la un Gigei.


Dupa ce mi-am cautat prin memorie vreun prieten cu pretentii de Gigei…si am gasit unul, insa fara echipamentul din dotare (masa de mixaj, boxe, alea alea) pentru ca cica dotarea o gaseste in cluburile de fitze unde presteaza. Ghinionul meu…ca am prieteni atat de celebrii. Adevarul e ca eu discutam cu un “Nicolae Grigorescu” in meseria lui caruia ii ceream sa vina sa imi zugraveasca tavanul cu huma…oferta nu l-a jignit…dar nu avea cu ce sa vina si cum eu am doar doua boxe de la masina…nu aveam solutii. Asa ca am purces la cautat… Primul venit, primul servit. Adica primul Gigei pe care l-am sunat…l-am si amanetat…si “culmea” era liber (am reprodus mai sus paradoxul prin care era foarte ocupat, exagerat de ocupat, dar tocmai in plin sezon de nunti, in ziua cea mai aglomerata de nunti, era liber).


Gigeiul meu, ca acum pot sa-i zic asa ca l-am arvunit deja, e genul “tzaranului” care isi neaga originile. Figura arsa de soarele care l-a batut cand era mic si statea in spatele celor care dadeau cu sapa si se juca cu…degetul in pamant. Fitze de orasean orgolios care crede ca daca sta in oras, tot orasul e a lui si are drept exclusiv asupra lui. Asta asa…pentru a explica personalitatea lui. In ceea ce priveste calitatile profesionale…habar nu am…dar m-a asigurat pe parcursul celor 10 minute de discutie de mai bine de 20 de ori ca e un profesionist care nu are nevoie sa stie nimic despre cine ii asculta muzica pusa de el pentru ca el stie ce muzica se asculta. Cred ca a fost foarte dezamagit cand l-am anuntat ca nu vreau manele si spre binele si integritatea lui corporala sper sa nu uite pana la momentul in care se va desfasura. Faptul ca va pune muzica la sat, in curte, in cort…nu l-a shocat prea mult…semn ca nu e strain de paranghelii in mijlocul strazii in cort…dar m-a asigurat ca e un profesionist si chiar daca a pus muzica la reuniuni selecte o sa se sacrifice sa ma ajute si pe mine, dar asta doar pentru ca ii suntem simpatici si e el baiat bun…cele cateva sute de euro (vreo 5), cat il platesc, sunt doar asa…un pretext pentru a nu strica obiceiul insa arta lui e nepretuita.


Asa ca…habar nu am ce o sa se cante la nunta mea…Domnul sa ne aiba in paza Lui!

Un comentariu:

Simona Petrescu spunea...

Mie mi-ar placea sa dea vaca direct lapte cu cafea!!!!

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare