Petrica si lupul sau…nepasare?

In urma cu ceva timp puneam la incercare sufletele oamenilor care trec pe langa un om in dificultate. Atunci incercam sa demonstrez ipocrizia oamenilor din Bucuresti, printre care ma aflu si eu. Mai exact ma fascina sa aflu cum reactioneaza lumea daca un tanar foarte bine imbracat…tipul business, asculta manele la telefon. De asemenea, care ar fi reactia cand un aurolac scoate din buzunar un telefon super bengos si incepe sa vorbeasca in franceza, ulterior engleza si romana, despre o expozitie de pictura. Dar mai bine cititi voi : http://jeanbica.blogspot.com/2008/02/focus-grup-ad-hoc-despre-idei.html.

Insa se pare ca viata s-a gandit sa imi joace o festa…si am ajuns la vechea poveste cu Petrica si lupul, cand satul nu mai stie daca e banc sau realitate.
Ieri, zi frumoasa se afisa de dimineata, asa ca imi iau harnasamentul si ma sui pe mica mea bestie pe doua roti. Cand ies de la « scarbici », pe Splaiul Indepedentei, in dreptul statiei de metrou Izvor, un coleg de suferinta…uitase motorul pornit sau alarma pornita…el stie, ideea e ca nu mai avea baterie si imi facea semne disperate sa ma opresc sa ii dau un ghiont de ajutor sa o ia si el din loc…Cum cabluri de alimentare nu aveam niciunul dintre noi…nu ne-a ramas decat sa il imping…si da si impinge…si da si impinge…pana la urma…el pleaca…La mai putin de 30 de secunde dupa ce nu mai impingeam la mostrul lui pe doua roti…m-a luat asa o caldura de am vazut instant numai rosu in fata ochilor. Am cautat sa ma asez undeva in speranta ca o sa imi revin…dar nu…cel putin 30 de minute, cu motorul lasat la vreo zece metri mai incolo legat de gardul de la Parcul Izvor…stateam pe marginea intrarii la statia de metrou Izvor, intins pe ea. Imi constientizam situatia…un ditamai « animalul », tuns scurt, cu geaca de motor pe el, cu pantaloni army pe el…cred ca eram destul de fioros in felul meu.


Lumea trecea pe langa mine, unii aruncau priviri si se incruntau. Probabil ca supozitia lor era ca sunt beat manga si m-am asezat pe acolo ca nu mai puteam sa ma tin pe picioare. Si eu respiram sacadat ca se invartea totul cu mine…ei ma suspectau de droguri sau alcool, probabil. Erau doua persoane, un el si o ea, tipul de intelectuali corporatisti, care dadeau de mancare selectiv la caini. Au trecut pe langa mine, s-au invartit prin jur, s-au tot uitat la mine…insa paloarea mea si pozitia nu le-am spus nimic interesant asa ca au tot selectat caini carora sa le dea de mancare. Ea ii hranea si el ii tinea la distanta pe cei care nu avusesera sansa sa fie alesi. Au trecut o groaza de femei…se uitau la mine pline de interes si apoi shoshoteau intre ele cu « ntz-ntz-ntz » concludente. Ba a trecut chiar si o patrula de politishti…si ei m-au masurat din cap in picioare…poate au vrut sa ma si alunge de acolo…dar probabil ca s-au gandit ca e prea multa bataie de cap…si poate o sa opun rezistenta. Am auzit si o salvare trecand cu sirena zbierand…in nebunia mea speram ca o fi sunat cineva…nu era asa.
Nici un om nu a venit sa ma intrebe de sanatate. In schimb a venit un caine, m-a mirosit 2 – 3 secunde si a plecat…nu prezentam interes. Asa ca am ramas intins pe marmura aia, cu ghiozdanul sub cap, vreo 30 de minute, pana cand cu chiu cu vai am reusit sa recapat cat de cat cunostinta si sa fiu sigur ca pot sa inaintez… mi-am asigurat motorul si am intrat la metrou. Pana acasa…eram restabilit. Avusesem o mica cadere de calciu pe fondul suprasolicitarii, mese putine si neregulate, somn putin…consum de energie mare.

Acum stau si ma intreb…o fi vorba de ignoranta, de nepasare sau e ca in povestea cu Petrica si lupul…sunt atatea victime de conjuctura incat nu mai stii cine are cu adevarat nevoie de ajutor si cine nu, asa ca ii ignori pe toti.

PS: Pentru ca nu pot sa nu respect adevarul istoric trebuie sa spun ca nu sunt tocmai cel mai bun samaritean. Nu ma inghesui sa sar in ajutorul unei persoane. Dar parca nici nu mi s-a cerut ajutorul...deci nu am avut atatea ocazii incat sa zic ca sunt un indiferent. Acum imi aduc aminte insa de o intamplare recenta cand daca nu as fi oferit ajutorul o bunicutza probabil ca se afla si acum intr-un spital sau statul roman ar fi avut o pensie mai putin de platit.
Tocmai ieseam de la statia de metrou Basarab, ma indreptam spre scari cand observ pe scara rulanta o situatie bizara. O mamaie statea intr-o pozitie nefireasca in capul unei doamne...practic statea cu picioarele cracanate pe sus...de i se vedeau pulpele dezgolite, ca ciorapii stateau suflecati undeva deasupra genuchiului. Figura de arte martiale a babutzei era greu de inteles, insa am simtit ca ceva se intampla si am renuntat sa mai urc pe scarile de marmura (sau piatra sau din ce or fi ele facute...) si m-am indreptat spre scarile rulante...unde am pus voiniceste umarul la restabilirea pozitiei verticale a babutei yoghine. Numai ca babutza parca nu se lasa pusa pe verticala, statea pe propriile picioare, flutura din maini si statea rastignita pe mine si doamna initiala. Cu chiu cu vai ajungem sus...si babutza reuseste sa isi gaseasca echilibrul fizic, dar mai ales psihic, ca o cam luase panica. Si strania situatie se incheie. Ce se intamplase...Mamaie, femeie de la tara si mai shubreda, se suise pe scara rulanta, dar pe o margine de scara...si cand scara a zvagnit si se ridica treapta, mamaie a pierdut contactul cu solul si a aterizat, spre sansa ei, pe doamna care era in spate. Aceasta insa nu era pregatita pentru aceasta povara in plus, mai ales ca o tinea cu capul, ca mainile erau ocupate cu niste plase. Aceasta imagine o vazusem eu... Dupa ce am pus si eu o mana de ajutor si doamna a reusit sa isi elibereze mainile sa o tina pe babutza, na belea!, mamaie nu se dezmaticea si in panica dansei nu reusea sa inteleaga ce are de facut si mai mult se impingea in spate decat sa caute sa gaseasca un punct de sprijin in fata...Pana la urma totul s-a terminat cu bine...si cred ca baba e bine.

Asta e singurul meu gest de bun crestin de care imi aduc acum aminte...in rest am crezut in falsitatea trairilor celor in suferinta pe care ii vedeam pe strada sau in mijloacele de transport in comun, deci intrebarea din titlu nu este o acuza, ci chiar o intrebare.

Un comentariu:

HANUL MAIMUTZEI spunea...

Jeane , ai uitat cand la Biserica si in fata noastra un baiat a inceput sa aiba crize, sa i se inclesteze bratele si maxilarele si sa cada pe jos si sa tremure? Cum l-ai prins in brate, si l-ai sustinut pana s-a linistit de teama ca in timpul crizei de epilepsie sa nu se loveasca ? Ai uitat ca te-ai speriat ca saracu’ baiat e bolnav si ca in crizele de epilepsie nu prea poti sa ajuti cu multe pe cineva. Mai stii cum in 5 minute s-a facut bine, sanatos , s-a uitat mieros la noi , si-a scos un carnet de bolnav si nu ne dadeam seama ce anume doreste, credeai ca nu poate vorbi , ca ne arata carnetul ca sa-i vezi numele si adresa ca sa-l ajuti sa ajunga acasa ? Cum erai atat de speriat pentru bietul om , incat nici tu nu stiai cum sa-l ajuti si sa reactionezi ?
S-a ridicat si a plecat , s-a infiltrat in alt grup de oameni din Biserica si a facut acelasi lucru, apoi iar si iar , a dat cateva spectacole din astea, apeland la mila oamenilor din Biserica , sa-i dea bani, doar invatase un rol pe care il juca destul de bine.
Deci …uneori ajuti si nu trebuie, alteori nu ajuti si ar trebui…

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare