Regele scamator

Azi a aparut odata cu ziarul Jurnalul National o carte despre actorul Stefan Iordache – “Regele scamator – Stefan Iordache”. Cand am cumparat cartea m-am gandit la mine. Cine este “regele meu scamator”? Oare nu avem fiecare dintre noi "un rege scamator", un personaj pe care sa il simtim ca fiind o compresa calmanta pe o rana care doare? Eu sunt norocos. Am trei regi scamatori!
Atunci cand aud sau citesc despre Stefan Iordache asociez senzatiile cu prezenta tatalui meu. Pentru ca el e cel care mi-a povestit despre Rahova copilariei lui si despre personajele din cartier la care face referire si Stefan Iordache. Tata e cel care mi-a povestit pentru prima data de Mafoamea, cel pe care l-am reintalnit ca personaj in « Groapa » lui Eugen Barbu. Cu povesti despre viata de la la periferia Capitalei am crescut eu, cu povesti despre ceaiurile dansante, pantofi cu scartz, zmeie inaltate deasupra mahalalei, pepeni furati de la taranii din Piata Rahova prin metoda "trenuletzul"...am visat si eu cand eram mic. Dar mai mult decat toate imi dau seama ca ceea ce imi da senzatiile cele mai puternice este chiar titlul cartii : « REGELE SCAMATOR ».
Fiecare dintre noi cred ca vedem in cineva un rege scamator. Eu am avut parte de mai multi regi scamatori…ei erau cei care imi stergeau lacrimile cand ma loveam, cei care ma purtau pe brate cand ma durea burtica, cei care m-au incurajat atunci cand eram mai trist, cei care au fost alaturi de mine indiferent ce tampenii am facut (si am facut !), ei erau care faceau o scamatorie, credeam eu, ca sa nu mai doara. Sunt cei care acum cativa ani am realizat ca o sa-i pierd candva...si simteam o spaima teribila si un gol in stomac. Stiam ca nu sunt nemuritori, dar nu puteam concepe cum ar fi…fara. Insa ei mai au din misiunea lor pe pamant…nu au terminat inca modelarea mea, nu m-au invatat inca tot ceea ce trebuie si vreau sa cred ca o sa fiu un elev prost atata timp cat ei o sa fie sanatosi. Nu vreau sa ii las sa isi termine misiunea cu mine. Asa ca fac pe prostu', daca asta ajuta cu ceva. Nu pot concepe viata fara ei, cum nu as putea concepe sa ii vad suferind. Si vreau sa caute sa ma modeleze toata viata, daca este misiunea lor pe pamant. Pentru ca ei erau scamatorii care imi puneau o mana pe burtica ca sa incerce sa imi ia durerea...si culmea, aveam senzatia ca ea a trecut. E greu de spus cate vrajii au facut ei pentru mine, cate am avut eu impresia ca au facut. Unele nu erau vraji. Isi « rupeau » din ei ca sa imi dea mie. Cand am realizat ca viata nu e tocmai asa cum credeam eu, ca atunci cand sari nu este intodeauna un parinte jos ca sa te prinda pentru ca acolo ii e locul. Cand mi-am dat seama ca fiecare salt mortal al meu lasa urme vizibile pe ei, cand am vazut ca m-au prins pe mine si abia se mai tin ei, am incercat sa schimb situatia. Am vrut sa fiu in preajma sa ii prind eu pe ei si am zis ca nu mai fac salturi mortale fara plasa. Nu stiu daca am reusit sa le usurez viata doar facand din a mea una mai putin periculoasa, dar am incercat.
Nu stiu ce e un rege scamator in cartea amintita, dar stiu ca parintii si sora mea mi-au fost scamatorii vietii mele. Sunt cei care au scos din jobenul lor ceea ce sunt acum. De fapt au scos un Jean Bica mai bun, dar nu l-am putut eu pastra, l-am uzat. Ei au modelat ceva, eu am ciuntit cum am vrut.
Ce scamatorii au facu ei ? Mama e cea care cu o mana pe cap sau pe burtica (amintesc de burtica pentru ca atunci cand eram mic, in jur de 3 ani, am fost grav bolnav si suferintele de atunci si durerile de burta imi sunt la fel de clare in amintire cum imi sunt amintirile cu familia care era in jurul meu incercand sa ma faca sa uit durerea) incerca sa imi ia durerea. Si daca ar fi avut puterea ar fi luat-o la dansa, doar « distonocalmul » ei sa nu mai sufere. Ea e cea care a stat de capul meu ca sa nu devin un delicvent mai incolo (si eram atat de aproape). Ea e cea care statea cu mine si ascultam impreuna povesti, ea lucra si eu motzaiam in scurtele momente de liniste dintre doua crize de stomac. Tot ea este cea care a fost langa mine cand in valurile momentelor mele de teribilism ma m-ai imbatam. Ea astepta sa ma trezesc ca sa ma doftoriceasca cu ceaiuri si sa incerce sa inteleaga de ce am facut-o. Ce dezamagire aveam...Cum sa-i zic ca sunt doar un golan teribilist?! Cand ea ma vedea ca si "lumina" ei? Dar ori ea, ori Dzeu a facut o scamatorie si timpurile alea au trecut.
Tata e cel care ma plimba pe umeri si ma legana in speranta ca o sa imi treaca durerea. El era cel care a aflat primul ca fiul lui nu e tocmai "usa de biserica" si nu l-a condamnat, a avut rabdare. Tot el este cel care a visat alaturi de mine de multe ori si m-a incurajat tacit. Si-a dorit ca eu sa am ceea ce el nu a putut avea si mi-a dat, si eu am luat...dar nu am stiut sa inteleg ca toate acestea nu sunt la indemana oricui. Acum stiu. El e cel care se uita la mine, asa cum zice mama, ca la un « soare ». Soare la care au fost momente cand s-a ars, dar sper ca au fost momente cand l-a incalzit. Oricum el nu si-a pierdut speranta. El a sperat tot timpul ca « soarele » lui va lumina si unde trebuie. « Soarele » incearca.
Sora mea, probabil o a doua mama, este cea care ma ducea in brate atunci cand eu ma faceam ca am adormit cand mergeam cu RATB. E cea care imi facea cele mai multe cadouri din banii ei de buzunar. Cea care ma plimba cu ea peste tot atunci cand ea era la varsta primei iubiri, primelor sarutari. Era cea care ma ajuta la lectii dupa ce mama imi rupea foaia pentru ca scriam in graba. Era cea care a incercat sa ma invete sa dansez cand urma petrecerea de sfarsit de scoala primara. Ea este scamatoarea care a stiut sa ma tina "in brate" ori de cate ori mi-a fost greu, cum a fost cea care m-a zguduit ori de cate ori a fost nevoie...si a fost!
Ei sunt « scamatorii » vietii mele, cei la care m-am gandit cand am vazut cartea pe piata. Despre carte in sinesi ce "zice" ea, mai tarziu, o sa scriu, dupa ce o citesc, pentru ca, asa cum am spus, viata lui Stefan Iordache imi asociaza imaginea cu tata si o sa citesc cartea cu placere. Pana atunci o sa dau trei poezii care reprezinta perfect trairile mele legate de parinti. Toate trei scrise de poetul Adrian Paunescu (ultima « Lacrimi pentru tatal invins », ar putea fi creatia altcuiva, poate Emilian Onciu, cel care o si canta)



Repetabila Povara

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti?
Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns


Rugă Pentru Părinţi

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Chiama-i Doamne înapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti întârzia
Sa o ia de la început.
Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânari în cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.
Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pamânt,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe parinti.
E pamântul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.
Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.


Lacrimi pentru tatal invins

Cand eu eram mai tanar si tata era tanar
Jucandu-te cu mine ca-n basme si minuni
El ma purta pe brate si m-arunca pe umar
Sau ne tranteam prin iarba ca doi prieteni buni.
Era barbat puternic

Intra cu sacu-n moara
Nu-l speria nimica
Avea puterea sa
Si ma-npingea la lupta
In fiecare vara
Si protector si tandru
Spre mine suradea.
Unde va duceti puteri parintesti

Si va tot plangeti mereu
Tata ce faci si de ce-mbatranesti Frate mai mare al meu
Unde va duceti puteri parintesti
Si va tot plangeti mereu
Tata ce faci si de ce-mbatranesti
Frate mai mare al meu.
Dar a venit o toamna cu mult porumb de lapte

Dar a venit o toamna cum n-as mai vrea sa vad
In mine era ziua in tata era noaptea
Si a inceput al varstei neinfranat prapad
Noi ne jucam de-a tranta stand umar langa umar
Si l-am simtit cum pica sub umar meu stang
Si am inteles ca tata de-atunci nu mai e tanar
Si invingator in lupta am inceput sa plang.
Ca un copil sub mine vroia sa se agate

De-un umar mai puternic ca sa nu-i fie greu
Si imi venea sa urlu si apoi sa-l port pe brate
Tu iarta-ma de toate parinte bun al meu
A fost cea mai cumplita si cea din urma tranta
Sa stau in departare si-n crancele meu chin
Am ajutat faptura parintelui meu sfanta
Si lacrimi de iertare imi siruiau pe maini.
As vrea sa se intoarca iar vremea minunata

Cand tu in batalie ma invingeai usor
Mai bate-ma o data si fi puternic tata
Ca tu urcand in varsta si eu incep sa mor
Indreapta-l catre ceruri puternicul tau umar
Tu care-n biruinta m-ai cald ma ocrotesti
Invinge-ma in lupta
Te rog fi iarasi tanar
Aseaza-ma sub bratul puterii parintesti

6 comentarii:

anca spunea...

mi-as dori sa pot sa dau timpul inapoi si sa sterg toate prostioarele pe care le-am facut cand eram mica si care probabil ca i-au facut pe ai mei sa sufere , sa sterg toate cuvintele rastite...mi-as dori ca de acum incolo sa pot sa-i ocrotesc eu pe ei macar a suta mia parte din cate au facut-o ei pentru noi.

cristina spunea...

Bravo. Frumos mod de a multumi celor dragi tie, celor care ti-au dat viata si care au fost (si inca mai sunt) alaturi de tine. Cred ca asa ar trebui sa facem fiecare dintre noi, care nu putem concepe viata fara parinti (asa cum spuneai)... La un moment dat, poate, si noi la randul nostru vom fi parinti si vom fi "regi scamatori" pentru copiii nostri.

Jean Bica spunea...

Sper sa fiu si eu "rege scamator" la un moment dat...si sa-le trimit pe cap regilor mei...un shoarece oparit (asa imi spunea tata mie cand eram abia nascut) care sa-i traga de urechi si sa le bage degetu in nas...sa mai fie odata fericiti. Desi stiu ca fericirea lor se alimenteaza din fericirea mea...acum ar trebui sa fie in culmea fericirii!

CPP spunea...

Cel mai frumos post citit. Iti multumesc.

anais spunea...

frumos spus si cu atat mai trist pentru mine care nu-i mai am pe nici unul din regii mei scamatori; n-am apreciat decat dupa ce nu i-am mai avut toate nimicurile care mi se pareau normale sa le faca pentru mine

Zorica spunea...

eu mi-i am pe-aproape, si totusi atat de departe...Ma cert singura ca las cativa zeci de kilometrii intre noi si o banala racaiala intre tovarasul meu si mama mea, si il las sa ma indeparteze pe mine, pe copii de dragii bunici tarani.Nu mi-o aduc aminte pe mama mea tinadu-ma in brate sau mangaindu-ma(ce-i drept au mai urmat patru copii dupa mine) dar o tin minte stergandu-si lacrimile, cu coltul naframii, pe furis, ori de cate ori ma vedea bolnava , ori plecand de acasa,intinzand mana dupa mine,ingrijorata ori de cate ori incercam singura, sa dau piept cu lumea.Si pe tata il vad incurcat,ori de cate ori simte nevoia sa ne spuna vorbe frumoase, dar mereu gata de a se masura cu muntii numai sa ne faca o indemana.Sunt atat de tampa si eu incat nu tin minte sa le fi spus vrodata cat ii iubesc, si cum totdeauna in cuva asta de lune, orice as fi facut, i-am simtit aproape, si ca nespusele lor mangaieri le-am simtit din ochi si din spuse incurcate.Multumesc Domnului pentru parinti si pentru frumoasa si plina de viata copilarie pe care am avut-o! Multumesc Jeane ,ca mi-ai amintit!

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare