Greierele si furnica (I)


- Povesti pentru adulti -

Se povesteste ca undeva, intr-o jungla (urbana), intr-o primavara, la metrou, pe peron, dimineata la ora 7.00, se intalnesc un tip si o tipa. El tocmai se intorcea de la o paranghelie care s-a prelungit de la o onomastica decenta la o orgie indecenta. Ea se grabea la serviciu ei intr-o multinationala. El, Grigore, era un trubadur, folkist intr-un bar underground. Ea, Viorica, era analist financiar. Cand dau sa intre in vagon sunt nevoiti sa aiba un contact fizic. Pana atunci nu se vazusera…El statea cu chitara in spate si se uita pe pereti ametit si buimac de somn. Ea se uita pe pereti buimaca de somn si asculta Vivaldi in casti. El da sa intre in vagon. Ea da sa intre in vagon. « Ma scuzati », zice ea. « Nu te scuz, papusa, mai fa odata », zice el si o priveste galesh. Cat de gales putea si el, ca doar abia mai tinea ochii deschisi si se cam invarteau toate in jur ca luase o votka sa isi faca curaj sa se duca acasa. « Ce mitocan », zicea ea in gand fara sa il priveasca. El se agata de o bara si se lasa usor in josul ei ca in final sa ia loc in fund la baza ei. Ia chitara in mana si face niste acorduri. Ea se aseaza pe un scaun liber. Spatele drept, privirea in fata, sa nu faca guhsa, picior peste picior, mainile impreunate pe genunchi. Il descopera pe « mitocan » si tresalta spasmodic. « Uuuu, ce bine e… » si involuntar isi umezeshte buzele date cu gloss. Uita de sfatul din revista de a tine capul sus si isi lasa barbia in piept si priveste pe sub gene la chitaristul din metrou.

Metroul ajunge in centrul Bucurestiului. La un semn amandoi tresalta si dau sa coboare. El aproape adormise, ea aproape se pierduse in contemplarea lui. In usa iar se lovesc unul de altul… « Scuze… » zicea ea privindu-l. « Ti-am mai zis ca poti sa te impingi cat vrei in mine…ca imi place…daca vrei mergem undeva si ne inghesuim cat vrem ». Ea gandeste : « Ouuu, el e mitocanu’. Dar ce daca, arata bine… » si arunca o suvita imaginara de pe frunte alungand astfel si gandul de mai devreme. « Sa ne inghesuim, nu…dar un cappuccino, nu refuz ». « Da ? Bine. Nu stiu ce e ala, dar daca il platesti e treaba ta…mie sa-mi dai o votka cheala sa ma dreg ». Toata discutia avea loc in timp ce cei doi se indreptau spre scarile rulante. « Acum ? », intreba ea putin speriata. « Dar ce are, vrei sa pierdem ocazia ? ». « Acum trebuie sa ma duc la job, dar facem schimb de telefoane si ne vedem altadata ». « Da ? Bine ! Mai bine ca si asa…sunt atat de mahmur ca tzi-ash fi facut paguba mare ca sa ma dreg. Ai un pix si o foaie ? », intreaba el lovindu-se peste buzunare. « Nu cred, sa ma uit…doar un creion dermatograf. » « Da-l incoa ! Ridica maneca », spuse el si nu astepta, sufleca maneca sacoului si a cameshii albe din panza lucioasa si scrise cu creionul dermatograf muiat in gura numarul…Din shocul surprizei, ea nu schitza nici un gest de impotrivire, dar schitza un gest subtil de dezgust. « Na, asta e…dar sa nu suni decat dupa 19.00 azi, ca dorm. Tu nu ai un numar…sa mi-l notez si eu, ca poate nu dai de mine…si esti o bunaciune, nu vreau sa te pierd ». Ea rosheste vizibil si scoate un port-vizit din argint din care scoate o carte de vizita roz. « Nu, eu am carte de vizita, poftim » si ii intinde cartea de vizita tinand-o intre doua degete si cu bratul putin flexat…cat sa i se vada albul incheieturii mainii. « Mda, sper sa nu o pierd…ia, unde o pun…a o bag in chitara…ca de aici nu iese. Acum incotro o iei ? » « Incolo », spuse ea aratand languros cu capul. “Naspa, eu ma duc in cealalta parte, haidi pa…ne auzim la telefon cand ma trezesc”. « Da, te-am pupat ». « Daca vrei tu ! ». Si fiecare pleaca in sens opus. Inainte sa dispara unul din campul vizual al celuilalt, el striga : « Auzi, papusa, dar cum iti zice ? Cum te cheama ? » « Viorica ! Dar pe tine ? » « Gore ! Hai ca ne auzim diseara ! M-ai pupat, pa ! » si dispare dupa colt. « Gore, Gore… », silabiseshte ea, Viorica. « De la ce o veni ?! »

Toata ziua Viorica a stat cu gandul la Gore. A asteptat sa sune. Si cand era deasupra budei statea cu hartia igienica intr-o mana si in alta cu telefonul. Pana la terminarea programului, seara, Gore nu sunase. « O fi pierdut cartea de vizita », isi zise ea. « Da, se poate ! », isi raspunse singura. « …la ce obosit era ?! O fi lucrat de noapte. Cand eu dormeam, el probabil ca muncea, saracul », adauga Viorica.

Gore, dupa ce s-a trezit, si-a verificat meticulos parul din nas de care de astfel era foarte mandru, era cel mai pletos in nas din familia sa. Doar bunicul mai avea atata par, dar el avea ceva similar si in ureche. Apoi si-a verificat mailul. Nu ii mai scrisese nimeni. De astfel, si-a adus el aminte, la petrecerea de seara trecuta fusesera toate fetele care puteau sa ii scrie. Apoi si-a deschis o bere si a iesit pe hol sa fumeze o tzigara si sa mai auda ultimile barfe de prin camin. Se pare ca aia de la 654 ii pusese gand rau aseara si acum s-a uitat urat la el cand a trecut spre dush. « Cine stie ce oi fi facut aseara ?! » se intreaba Gore. Nu gaseste un raspuns si atunci incearca din rasputeri sa isi aduca aminte ce a fost in seara aia. A cantat pana la 12.00 si apoi a ramas in bar. Erau toate acolo. Si rockeritza aia cu fata de libelula. « Buna bucata, mergea odata », se gandeste el si parca isi aduce aminte de gustul sfarcului ei…deci odata a fost. « Mai merge odata, dar sa fiu treaz ! » isi mai zice el si incheie chinul de a isi aduce aminte cum a fost… « Eram trotilat rau…de am uitat eu cum a fost cu libelulaaa !? » si intra in camera. Ia chitara si vrea sa mai incerce niste acorduri. Aude ceva troncanind in ea si scoate cartea de vizita ! « Viorica Furnica, finance analist ?! Cine naiba e asta ? O fi vreo fufa de aseara sau vreuna de o fi vrut sa imi faca asigurare de viata. Ce viata ? Ca nu am de gand sa traiesc mult. » si arunca cartea de vizita pe patul de jos din cele doua suprapuse. Ia un prosop se dezbraca de pantaloni din doua miscari de bazin. Arunca tricoul pe un scaun si isi pune prosopul in jurul braului. Isi ia telefonul. « Ca poate suna vreun tovaras sa dea o tzuica » si se duce cu miscari lenese spre baie.

Viorica tocmai se desparte de colege. « Te-am lasat, fata, ma duc sa ma intalnesc cu unu’ Grig, cantaret de muzica usoara…canta intr-un bar tare. Poate te invit si pe tine odata sa il vezi cantand…are mare succes si e barul plin cand canta el. Hai te pup, tu. Sa ma suni diseara sa iti povestesc cum a fost…daca nu oi dormii la el ! » si intra precipitata de propriile vorbe la metrou.

Cand ajunge jos si e ferita de privirile colegelor sale scoate telefonul si un carnetel din geanta si formeaza numarul. Suna. Raspunde. « Alo, Grig ? Sunt eu Viorica. Buna !». « Buna ! Care Viorica ? Care Grig. Eu nu sunt Grig ! ». Viorica e contrariata, se uita pe ecranul telefonului, se uita pe carnetel la numar. « Oi fi trascris eu gresit numarul ca doar nu era sa stau cu el scris cu dermatograf pe mana sa ma vada fetele asa…si clientii !!! » isi spuse ea in sine. « Grig, nu esti tu ? ». « Nu sunt eu, femeie, mie imi zice Gore ! ». « A da, pai da…Gore. Pai Grig e un alint de la Grig-goreee », spuse ea fericita ca totusi nu gresise numarul. Cat a stat la serviciu, intre atatea dosare, calcule si bilanturi, in pauza de masa nu s-a mai dus la restaurant cu fete sa ia masa, a ramas in birou si a cautat etimologia cuvantului Gore si a aflat ca vine de la Grigore. Nu ii placea numele asta. Nu era business. « Pai, auzi, Gore Furnica, artist, cum suna. Nu. Grig Furnica, artist ! , asa mai merge », gandise ea. « Grig, aaaa…Gore, sunt eu Viorica, ne-am vazut la metrou de dimineata. Ti-am dat cartea de vizita si tu mi-ai dat numarul de telefon. Deranjez ? ». « A, nu, eram pe WC…nu am nicio treaba. Chiar ma plictiseam. Deci a ta e cartea de vizita…si esti draguta ? ». Viorica ar vrea sa raspunda ceva, dar nu stie ce…este contrariata. Se trezeste repede din ameteala ca tocmai venea trenul in statie si si-a adus aminte cat de tare o rod pantofii si cat o dor muschii…tocmai isi cumparase pantofi noi. O groaza de bani daduse pe ei, dar erau asa cum isi dorise. Negri, simpli si cu toc cui de 10. Erau foarte business. « Pai tu ai zis ca da ! », spuse ea repede inroshind instantaneu « In fine, ma gandeam ca poate bem o cafea impreuna », adauga ea. « Dar ce nu ai bani sa iei doua ? Trebuie sa bem o cafea amandoi, nu putem lua doua ? » « E, ba da…era o vorba ! Ma gandeam ca vrei sa iesim, asa ai zis de dimineata, ai zis ca ma suni…dar ma gandeam ca ai pierdut numarul. ». « Bre, nu la-m pierdut, dar sincer sa fiu, uitasem de tine…si zici ca arati bine ? Si dai si tu o tzuica ? Pai hai sa ne vedem ca si asa vad ca astia m-au uitat, nu suna niciunul…Cat e acum…sa fie vreo opt, nu ? Pai ne vedem pe la 10 in fata la Carrefour. Tu pe unde stai ? ». Ea ii spuse pe unde sta si se intelesera cum si unde sa se vada. Pentru ca el nu isi amintea de ea si intreba tot timpul daca e draguta ea s-a oferit sa vina in zona lui ca sa ii castige increderea. Nu avea nimic de castigat ca el nu folosea concepte atat de sacre, el se culcase si cu tipe urate rau. « O fac din datorie pentru umanitate. « Trebuie sa le-o traga si lor cineva, nu ? Pe urate nu le reguleaza nimeni ? ». Prima data isi aducea aminte ca i-a fost greu. Era o femeie si urata si grasa, insa extrem de spirituala si vesela. A doua oara a vrut sa vada cum e la extrem : era urata, grasa si proasta. Isi aduce aminte ca a fost bestial. Si de atunci si-a pus in cap sa fie salvatorul uratelor si graselor. « Astea sunt cele mai dezinhibate ca nu au ce pierde si atunci cand le baga si pe ele cineva in seama dau totul… » Nu s-a prea tinut el de cuvant, insa intre cateva urate, mergea si cate o manechina. Cand prietenii faceau misto de el le radea in nas si ii facea ignoranti si le spunea ca nu stiu ce pierd ei si le mai spunea ca « Ce, ma, are ochi sa vada unde intra ? Pentru el e tot una…ba chiar vrea si el undeva unde nu intra prea multi si unde e moale ca de schiloade e satul…si in plus, el nu stie carte asa ca nu conteaza ca sunt proaste ». Asa a ajuns sa i se mai spuna si « Gore, Terentele uratelor », dupa un timp, insa, tovarasii uitasera de porecla asta…mai ales ca nici el nu mai era la fel de selectiv ca in primii ani de cand se cunoscusera, ce prindea, nu ierta… Acum, intr-un moment si intr-un loc care indemna la meditatie, se gandea ca si-ar dori ca Viorica sa fie urata…ca era treaz si pus pe treaba.



Citeste sfarsitul povestirii! (19.06.2011)

2 comentarii:

Hellboy spunea...

:)) bestial!!

Jean Bica spunea...

zici tu? Inseamna ca asa e...o spui cu atata convingere!

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare