Fie roata cat de patrata, iete ca s-a mai intors o data...


Se pare ca, chiar, exista un Dzeu. Acum un an, cam pe vremea asta, publicam pe blog un post in care persiflam « corporatistii » (http://jeanbica.blogspot.com/2008/02/sondaj-metrorex.html ), preluat si de « carcotasii » Huidu si Gainusha la radio, acele persoane cu ochii mici, shifonierul cazut pe ei, cartela de acces atarnata de gat si care bantuie ca niste fantome nervoase dimineata la metrou. Scriam materialul asta din pozitia mea de atunci...si de vreo 10 – 12 ani incoace, de « bagabont » (cine a citit materialul stie la ce ma refer, cine nu, sa citeasca sa afle). Dar viata se mai schimba si ziua de maine poate fi o surpriza...astfel ca satul de frizerie, acum o saptamana, am devenit « bugetar ». Mda, atunci cand toti bugetarii fug... eu vin si ma angajez la stat. Si nu sa « stau », ci sa muncesc, atat cat pot si eu...ca nu sunt un talent in domeniu. Decizia asta mi-a adus, pe langa schimbarea de peisaj dorita, si un nou echipament si un nou program. Astfel ca in fiecare dimineata cade shifonierul pe mine si imi «calaresc » geanta la metrou. Noi aventuri abia incep...ca vorba aia : « Fie roata cat de patrata, tot se mai intoarce odata » si am ajuns ceea ce persiflam.
Acum in fiecare dimineata ma simt ca si cum as pleca in excursie sau as veni de la paranghelie. Numai atunci ieseam din casa asa devreme sau, respectiv, intram in casa cand altii plecau la munca. Scularea devreme imi aduce numai elemente pozitive...vorba aia : « Somnul ratiunii naste monstrii », deci nesomnul ratiunii naste ingerii ! Pai da !
Purtarea costumului si a « gatlegaului » nu ar fi o problema pentru mine, am purtat costum o mare perioada de timp acum ceva ani cand ma vedeam ca jucand in locul lui Kevin Costner in « The bodyguard », cu mici diferente semnificative, eu as fi putut juca in « The Fluffyguard » si eu nu pazeam pe cineva, ci eram paznic de noapte la un depozit de cherestea, si nu era costum, era uniforma, dar asta stiam eu... « la lume » ziceam ca sunt bodyguard. Cu toate ca sunt obisnuit cu impunerea unui echipament standard, nu simt nici o placere. Pai statul tzapan, cu instalatia de morcovi plantata la loc ascuns si intunecat, nu e tocmai pe placul meu. Dar cu mici eforturi reusesc « sa vars » un costum pe mine, sa imi agat o cravata si in transha ma cobor la metrou. Acum vad altfel atmosfera de acolo. O vad mai ingusta si incetzoshata, ca nu pot sa tin ochii tocmai deschisi. Sunt sudati de somn. Acum descopar ca asa zisi colegi de suferinta din metrou nu sunt chiar asa de tacuti, ba sunt chiar galagiosi. Insa aia care sunt cu galagia sunt aia care nu fac parte din « gasca » corporatistilor. Sunt “bagabonti” sub acoperire sau “textilisti”. In dimineata asta am dat peste un inspector de daune foarte vorbaret. Lui ii placea sa creada ca e singur in vagon si imbarliga o tanara domshoara ca daca el ar vrea ar merge cu masina, ca are zilnic un castig de vreo 500 de mii, dar lui ii place asa...cu poporul. Ca mai vede lume, mai intalneste persoane asa dragute ca interlocutoarea lui. Deci, viata dimineata e la fel ca si aia de pranz...mergi cu metroul, mai agati si tu o gagica, mai faci pe importantul...ce daca tu mananci mamaliga cu apa si esti mai urat ca o potcoava uzata si ruginita, conteaza sa ai papagal...Eu dimineata abia ce am un gup (un peshte banal de acvariu)...mimez ca vorbesc ca el. Asa ca s-a dus vrajeala mea de dimineata...(asta ca sa se mai linisteasca si maimutza, desi cred ca ea m-a blestemat de am ajuns sa ma scol asa devreme si sa nu mai pot sa mai bag si eu din top la vreo gasculitza ametita, angajata la vreo corporatie cu multe « eishan » in titlu, ca la ora aia nu mai imi mai gasesc eu « topu’ » nici picat cu ceara !).
Dar programul asta de bugetar are si un avantaj. Daca rezist celor 8 ore cat stau la munca fara sa adorm cu capu’ pe birou, fara sa ma tai in dunga pantalonilor sau fara sa ma rup la un pas gresit din cauza scrobelii specifice, ma bucur de dupa amiaza pentru ca la 16.30 cine rupe usa ?! Jean, evident ! Si, fratilor ! Corporatistilor ! E inca zi cand ies eu de la munca...sunt deschise inca toate anticariatele...si am timp sa le bantui pe toate pana ma arunc in bodega sa imi ung gatleju’ (oauuuu, si nu am mai facut de mult asta...pentru ca am tras de mine sa nu imi scuip plamanii). E o senzatie stranie sa termini munca cand altii abia se incalzesc, cum e la fel de straniu sa o incepi cand altii abia se pregateasc sa se trezeasca.
Asa ca dragi colegi corporatisti, imi cer scuze, nu mai fac misto de voi, de acum o sa fac misto de Basescu ca poate la anul pe timpul asta o sa fiu in locul lui.

In concluziune, fie criza cat de rea, tot mai bine e (in) viata mea ! Am zis ! Sa fie primit ! Pai da !

3 comentarii:

Jovi spunea...

Felicitari...eu sunt bugetar de peste 7 ani si ma mandresc cu asta acum...mult timp am gandit ca tine...desi si tagma asta sufera multe hibe, am scris si eu un articol zilele astea despre functionari...dar noi putem produce schimbare.
Mult succes!

Jean Bica spunea...

mersi...doar ca eu nu stiu cat o sa rezist...

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare