Lectii de viata...


Ieri spuneam ca sunt anumite evenimente in viata care ne schimba puternic scara de valori, ne-o rastoarna... Eu vizam in aceel moment faptul ca nu mi-as mai fi dorit nu stiu ce chestii materiale, ci doar un moment de liniste in care sa nu ma mai doara pieptul sa nu mai tusesc si sa pot sa dorm. Acum circa 10 ani am avut sansa de a descoperi o persoana deosebita, eu credeam in acel moment ca e un inger (subacoperire)...adolescenta ii fusese zbuciumata de faptul ca isi descoperise o boala care i-a dat peste cap toata viata care abia i se aratase in fata. La 16 ani nu visa la intalniri amoroase si fuste mini, ci la o viata linistita, lipsita de durere si probleme. Nu isi dorea decat sa fie lasata sa traiasca. In ciuda situatiei ei din acel moment nu am auzit-o niciodata sa il mustre pe Dzeu pentru ce i-a dat sa indure atunci cand altii erau prin discoteci, aflau cum e primul sarut, prima mangaiere, se bucurau de adolescenta. Nu spera decat ca acest cosmar sa se termine, sa ramana in viata, si sa poata sa-si-o continue... Lipsa de revolta ma mira...si nu o intelegeam. Acum am inceput sa o inteleg.
Azi, am primit un link catre un blog al unui tatic care isi creste singur fetita a carei mamica a murit la nastere.
Povesteste lucruri simple , despre el si fetita lui. Am sa redau cateva pasaje din blogul lui. Fetita se numeste Madelaine, el – Matt si sotia sa decedata este Liz :
« m-am trezit dupa cateva ore de somn in noaptea asta …madelaine ( 6 luni) era deja trezita si vorbea fericita cu ea insasi despre ceva, m-am dus la ea si am discutat putin impreuna…stiam ca va fi o zi grea pentru mine , pentru ea nu chiar atat de grea …ea iubeste pe toata lumea asa ca o jumatate de zi la centrul de copii o sa fie o nimica toata . Mi-am petrecut dimineata hranind-o, razand cu ea , as fi facut orice sa intarzii inevitabilul. Dar s-a facut ora … trebuia sa fiu gata pentru serviciu, asa cum o faceam si acum 6 luni …dar stiam ca de data asta lucrurile vor fi diferite, nimeni care sa ma sarute pe obraz si sa-mi ureze o zi usoara la serviciu, nimeni care sa ma sune in drum spre serviciu si cu care sa impartasesc informatii despre trafic, nimeni care sa-mi aduca pranzul pe care l-am uitat acasa. Rahat , deja ma doare si nici macar nu am plecat de acasa …azi o sa fie o zi de rahat… »

« am adunat toate lucrurile si ne-am urcat im masina , am incercat sa nu ma gandesc la ultimile 6 luni, dar nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc cum aceste 6 luni vor contura urmatorii 10,20,50 de ani…trebuie sa ma lupt cu multe porcarii din capul meu in astea 15 minute de condus pana la centrul de copii.si pana la serviciu…am ajuns la noua locuinta din timpul zilei a Madelainei , am intrat si am fost bucuros cand am vazut ca locul arata mult mai bine decat atunci cand l-am vazut prima data …mi-am lasat copilul in bratele unei angajate de acolo si le-am privit un pic fetele amandorura…. Stiam ca are un pic de munca cu fetita, am cel mai fericit si cel mai adaptabil copil din istoria copiilor… mi-a luat cam 10 minute ca sa ma adun si sa pot iesi din casa…am privit in urma sa o vad pe Madelaine , ea era prea ocupata sa se apere de ceilalti copii din camera de 9 si 11 luni. »

« Am plecat zambind si am ajuns la munca in 5 minute si mi-am simtit pieptul greu in timp ce intram in cladire , m-am gandit chiar sa ma intorc , dar mi-am zis ca cei de la centrul de copii o sa ma creada nebun…am intrat inauntru

A fost ciudat , era ca si cum nimic nu se intamplase , de parca am fost la serviciu tot acest timp, de parca Liz era la cateva strazi departare , la biroul ei…dar atunci am observat ca telefonul meu nu era aprins , atunci mi-am dat seama ca lucrurile nu mai erau ca in primavara trecuta … nu o sa ma mai intorc niciodata de la o sedinta si sa gasesc mesaje de la ea pe telefon ca sa-mi spuna numai lucruri marunte si fara importanta … totul era stricat… »


« m-am intors sa o iau pe Madelaine si am gasit-o zambind in bratele unei angajate , imediat ce m-a vazut ,acel zambet s-a transformat in zambetul lui Liz si la dracu, pe asta l-am pierdut ,,,de ce acum ? cred ca atunci am realalizat cat de singur sunt …da, am suport de la multa lume, dar am stiut ca realitatea cu care m-am confruntat azi este cea pe care o voi infrunta in fiecare zi din urmatorii ani, stiind ca ea nu va cunoaste bucuria de a vedea zambetul fetitei ei, dar cei de la centrul de copii da, imi venea sa vomit cand ma gandeam….constientizand ca sunt in chestia asta de unul singur ma facea sa ma sufoc …mi-am luat copilul in brate si abia puteam vorbi… »

Blogul lui Matt este : http://www.mattlogelin.com/

Un comentariu:

Ambasadoarea spunea...

Si ce lectie inca! E cutremuratoarea descrierea:(

PS: Nu stiu cum ai ajuns pe blogul meu, dar ma bucur pt. ca altfel nu as fi ajuns eu aici sa imi iau niste meritate palme peste ochi;;)

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare