Imblanzitorul de kilowati

Ca un frizer si un delicat ce sunt, niciodata nu m-am priceput la lucruri mecanice, la reparatii prin casa sau alte asemenea, sau mai bine zis niciodata nu mi-am dat interesul, nici acasa cu parintii, nici acum, am preferat sa am grja de latura mea mai boema decat sa-mi prajesc degetele prin vreo priza mai nazdravana.



Asa am lasat toate lucrurile prin casa sa functioneze dupa bunul lor plac fara sa intervin in armonia sau in destinul lor pana cand instalatia electrica, mai exact contoarul, a inceput sa faca spectacol de artificii, un adevarat expert in efecte pirotehnice. Dar eu, inima rece si care nu apreciez astfel de reprezentatii am inceput sa imi fac probleme din cauza figurilor acestuia. Ce sa mai, contoarul a inceput sa-mi faca figuri, la fel ca o femeie nevorbita care cauta cu orice pret sa « o bagi si pe ea in seama ».
Totul a inceput cu clipoceli delicate ale becurilor, am zis ca o fi un moft… Apoi mi-a inchis televizorul in plina telenovela…am zis ca e un semn divin sa mai pun si eu mana pe o carte…Apoi mi-a oprit masina de spalat… « ete, asta e ! » mi-am zis, « ce o fi daca spal mai incolo…alt semn divin, o fi sarbatoare azi ». Ultima chestie care a pus capac a fost cand mi-a restartat calculatorul in plin proces de vrajeala a unei pitzipoance credule… Toate aceste intreruperi erau cu spectacol pirotehnic.

Asa ca m-am hotarat sa pun capat acestor reprezentatii ad-hoc si am chemat pe nenea electricianu’ . La ora prestabilita a sosit un nenea roscovan, rotofei cu inceput de chelie, cu scara in spinare , cu lanterna la brau si tot acolo…ii atarna patentu’ si alte numeroase ustensile, eu am recunoscut doar shurubelnita…ca asta mai vazusem si eu…ca desfaceam conserve cu ea cand ma lovea foamea. Electricianul supraponderal s-a uitat la mine cand am deschis usa, a schitat un salut din cap si a intrat…

Mi-a placut debutul relatiei mele…un salut scurt ca intre doi experti. Eu un crestator de chica, el « imblanzitorul lu Kilowat », eu un razboinic de gherila, el un vechi combantant in razboiul cu curentu’ continuu si alternativ », el in exercitiu functiunii, eu fugit de la salon unde probabil ca in timpul ala venise vreun manelar care vroia sa ii shuvitzez chelia ca sa o cucereasca pe pitzipoanca lui supraponderala in speranta une partide salbatice de mici cu bere…

Fara vreun cuvant se apuca de treaba…si bolborosea in legea lui un « ta da » continuu si nazal de am gandit eu ca e racit. Asa ca il intreb daca vrea un ceai cald… « Spaima kilowatului » statea catzarat pe scara si mosmondea acolo…nu imi raspunde. Zic si eu ca nu ma aude si ma duc spre el si repet intrebarea. NIMIC. Deja ma gandeam ca e prea preocupat sau poate jignit de propunerea mea… « O cafea, ceva ? » NIMIC. « Bre, Teddy Bear, faci pe surdu’ cu mine », imi zic in sinea mea deja putin enervat. « O tuica, un vin…o bere ? », incerc eu amuzat pe de o parte de propunerile anterioare – « E barbat in toata firea, un razboinic adevarat si eu vreau sa ii dau ceai ?! » si pe de alta parte ca eu ii vindeam pielea ursului din padure pentru ca eu nu aveam nimic de baut in frigider…poate doar o sticla de ketchup. Spre salvarea mea nu imi raspunde nici de data asta.

Exasperat de tacerea aparenta a dolofanului catarat pe frageda scara (zic aparenta pentru ca el mai scotea totusi sunete pe limba lui si pentru el) si cu aparenta de buna gazda si cicalitor de profesie, ma apuc sa-l intreb , « da’ aia ce e ? da’ ailalata la ce sa foloseste ? scoateti cu asta ochii la instalatie si nu mai clipoceste si se potoleste ? » nenea electrianu’ , NIMIC, nici car,nici mar , mi-am zis ca o fi precupat , instrumentele necesita atentie , interventia e una de zile mari, sa las omul sa-si faca treaba. Ramane cu spatele la mine pe scara lui si mosmondeste la contuar , scoate niste sunete si aud dintr-o data : « ta-te e grav , dom’ne e grav ta-ta da ! ». Eu iar : « dar ce are ? ce s-a intamplat ? pot sa va ajut cu ceva , sa va tin lanterna ? ceva ? » El : NIMIC. Hmm, nenea asta deja ma exaspera, mai sa zic ca nu mai vazusem in viata mea un individ mai ciudat si mai necomunicativ ca salopetatul asta dolofan.

Iar mosmondeste , iar schimba instrumentele , iar scoate sunete de ta-ta-da, « n-nu se poate dom’ne , cupru , aluminiu-ta-da ». Ma uit la el bezmetic , el nimic, doar ridica ochii la mine , imi zambeste si iar « ta-ta-daa e grav ». Bine, imi zic in gand, e grav , tre sa se rezolve , instalatia e doar o instalatie si nenea electricianu e un profesionist , el cu asta se ocupa , rezolva instalatii electrice buclucase. Apoi iar ii zic tare : « nenea, dar mai dureaza mult ? » ca deja pauza mea autoimpusa de la salon se prelungea mai mult decat imi puteam permite din bugetul de spaga de la manelari si emo-punkeri, ca de clientii normali parca nu prea am avut parte in ultima luna. El mereu cu spatele la mine , iar nu-mi raspunde.

Deja incepusem sa-mi fac probleme , sa-l categorisesc pe nenea drept razboinic singuratic si nu neprietenos, care nu vrea sa faca conversatie, caruia nu-i place sa-l deranjezi cu intrebari atunci cand munceste, un mercenar. Incepusem sa ma agit, ca trecuse deja o ora de cand se lupta cu firele si surubelinitele lui acolo si eu nu stiam in ce consta operatiunea, cat de grava e, de ce e asa de grava si cat dureaza toata treaba. Si ce ma durea cel mai tare… »cum sa nu ii placa sa barfeasca cu mine…sa il mai punem si noi la zid pe Tariceanu, pe Basescu, sa o mai barfim si noi pe vecina de la doi de are un amant cu 10 ani mai tanar si sa il intreb si pe el…asa ca intre barbati, daca am si eu vreo sansa…ca doar prietena e acasa doar seara, ziua sunt disponibil de o aventura in pauza de masa » Si el ca un antisocial nu punea botu’ la barfa.

Iar zgomote si oftaturi, se uita la mine si profit de contactul vizual, ii zambesc prietenos si irezistibil si-l intreb cat mai dureaza ? El imi raspunde peltic intr-un final « ta-ta-ta mai e un pic, pre -zupun ca sunt-zeti un om ocupat-z dar se ret-zolva imediat ». Mie imi spui, bre ? Daca ai stii tu cati manelari am pierdut si ce spaga lasa astia ca vin cu prietenii sa se tunda…ca sa vada aia ce spaga da el si ce baiat de baiat e el…sa moara dusmanii lui de oftica. Dar nici eu nu stiu cati d-astia am pierdut si nu vreau ca sa nu ma oftic.

Si intr-adevar in 10 minute , totul era gata , m-a privit victorios si ne-am inteles asupra costului. Dar asta iar fara vorbe…eu intreb : « cat va datorez ? » . El ridica din umeri si arboreaza o mina care sa spuna… « cat vrei si tu, acolo… ». Eu ma gandesc ca e un bun negociator…si vrea sa ma faca si arunc un…300 ? Zice da dand din cap… Pentru ca astepta banii si nu mai putea sa imi evite intrebarile…il intreb ironic in timp ce ma scobeam in buzunare dupa bani… « Dar sunteti foarte dedicat si concentrat cand munciti…ca nu ati vorbit deloc cu mine ». Ce mi-a raspuns mi-a lasat o caldura teribila in piept si imi ardeau si urechile…

Nenea, electricianu’ meu, era surd si imi raspundea doar daca ma vedea ca vorbesc, probabil ca citea pe buze , si ca din cauza surzeniei nici felul in care vorbea nu era unul corect ci mai degraba peltic si precipitat.

Atunci i-am zambit si mai mult si i-am urat o zi frumoasa din toata inima caci dintr-o data mi-a fost foarte drag de roscovanul durduliu catarat pe scara, care ta-ata-ia vorbind mai mult pentru el caci de mine nu stia ca vorbeam si eu pe limba mea cu el.

Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare