Baile Herculane

Nu o sa va recomand Baile Herculane pentru ca e o “staţiune milenară menţionată sub denumirea „Ad aquas Herculi sacras ad Median””, nici pentru ca de aici se pot face excursii la ruinele băilor romane, la Peştera Hoţilor, la Grota Haiducilor, la Grota cu Aburi şi altele, nici pentru ca împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta - pasionata, îndrăgita, distincta şi armonioasa Sissi - scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare.
O sa v-o recomand pentru atmosfera pe care o gasesti in aceasta statiune.


Trenul te lasa intr-o gara mica , rotunda, cu cupola, construita pe stil vechi unde te astepti sa apara un domn cu monoclu si baston , tinandu-se de brat cu o doamna cocheta cu palarie. Gara te pregateste pentru ce urmeaza sa regasesti in statiune...ceasul garii este unul autentic de acum zeci de ani...sala de asteptare inca mai pastreaza marmura si peretii originali.


De acolo trebuie sa iei un autobuz care te duce pana in statiune, unde te surprinde multitudinea de hoteluri si pensiuni si lipsa oamenilor de pe strazi, ai zice ca e o statiune pustie aproape , daca nu i-ai vedea pe majoritatea oamenilor adunati in mica piatza si pe la cate o cofetarie, ai zice ca ai nimerit intr-o zona pustiita , ca toti oamenii au fugit de acolo acum multe secole si ca in urma lor au ramas cladirile care te lasa sa le descoperi si sa le reinvii.


Exista un mic amestec de nou si vechi...cel din urma este net superior si cred ca asta da si farmecul statiunii... Privesti in jur si iti cad ochii fie pe o arcada care pastreaza pictura originala, fie vezi un stalp sau o scluptura ornamentala a unei cladiri...in orice parte ai privi vezi ceva care iti aduce aminte ca pe aici au trait candva persoane de care doar ai citit in cartea de istorie...
Cu toate acesta nu m-am simtit deloc singur in statiunea asta , pentru simplu motiv ca statiunea asta m-a lasat sa o descopar. Esti ca intr-un magazin de antichitati...parca si simti mirosul obiectelor vechi de o inestimabila frumusete. Sau daca privesti albia apei care parcurge toata statiunea parca vezi domni care isi fumeaza tigara lunga frantzuzeasca si tin de dupa mijloc o domnita rusinata ce tine in mana o umbrela cu care se apara de un soare bland...

Starea pe care o ai este una de aventura , de film aproape , ca si cum dintr-o data ai nimeri intr-un pod darapanat , prafuit , cu panze de paianjen care insa daca te duci sa iti arunci privirea si sa cotrobai prin el cu inima deschisa te va lasa sa descoperi dincolo de praf , culorile care candva il faceau viu, obiectele care candva aveau suflu, jocuri ascunse pe acolo care asteapta sa le iei si sa le scuturi de praf si sa le dai viata din nou.
Exact asa este si statiunea , ca intr-o poveste care te asteapta de veacuri sa o citesti.
M-a uimit foarte tare ca in zile noastre , modernul si suflul asta nou al deceniului care impopotoneaza , coloreaza tipator nu a avut niciun efect asupara cladirilor, ca niciun miliardar nu a pus stapanire pe statiunea asta si nu a transformat cladirile in vreun cazino bengos unde sa se stranga bastanii sa-si etaleze costumele de firma si camasile apretate.
Statiunea nu a fost modernizata incat sa aduca aici toti manelarii, dar este cealalta parte a monedei...e aproape lasat in paragina, ca un obiect de anticariat pe care il lasi sa se distruga.
Nu o sa va vorbesc despre muzee sau istoricul cladirilor, nici despre curele de apa termala pentru ca atat de impresionat am fost umbland hai-hui pe strazi si descoperind statiunea, incat tot ce tine de traseu turistic recomandabil nu m-a mai pasionat si nu am tinut cont de el.
Pur si simplu , am umblat pe strazi , si am putut sa intru in cladiri parasite , cladiri monumentale pentru ca nimic , nimeni nu le pazea, aveau usile deschise acolo unde inca mai erau, trebuia doar sa ai curajul sa apesi pe clanta si sa pasesti inauntru. M-a uimit intotdeauna si mai ales acum , in Baile Herculane , cum o cladire are o viata a ei si dincolo de ce poti citi despre ele in carti , pe net sau prin ghiduri turistice, ele insele iti vorbesc. Si ceea ce vedeam erau imagini din anii de demult unde poate in camerele imense , probabil ca au fost baluri cu domnisoare cu conduri si rochii cu jupoane sau poate in vremuri de razboi a adaposit in odaile incapatoare soldati raniti , sau oameni aflati la ananghie ...acum era ca o batrana parasita care si-a facut datoria in viata, si-a crescut copii , nepotii , stranepotii si acum uitata de toti, astepta sa ii mai arunci o privire , sa o intrebi despre povestea ei , sa-ti povesteasca viata ei si astfel sa moara impacata.

Stai o clipa pe pod si lasa Cerna sa-ti treaca pe sub picioare , asculta-i vuietul, lasa Baile Herculane sa-si spuna povestea si ai sa-ti gasesti si tu echilibrul intre forta fizica si cea spirituala, caci Hercules, fiul lui Zeus şi al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbolul statiunii exact acest echilibru reperezinta.



Eu probabil am fost printre privilegiatii care a avut sansa sa intre intr-una dintre cladirile
in curs de amenajare...o cladire veche care purta pe umeri cateva sute de ani si pasii unor oameni care au ramas in cartile de istorie...Cladirea gardeaza statuia mult cunoscuta a lui Hercules. De la geamurile ei il vezi pe Hercule de la egal la egal...aproape ca il poti privi in ochi la de la acelasi nivel cu el...Cladirea e de-a dreptul impunatoare. Nu ii stiu istoricul si nici soarta care o va imbratisa de acum incolo...insa imi pot inchipui multe privindu-i camerele inalte de peste patru metri, scara interioara larga si serpuind pe latura interioara a cladirii.
Gradina interioara candva plina de trandafiri...acum plina de gunoaie si mai ales geamurile, candva vitralii, acum doar tocuri, toate acestea te introduc inevitabil intr-o poveste romantioasa si te si vezi la un bal caritabil al stalpilor societatii...unde crema intelectualilor se intalnesc pentru a schimba impresii. Pe scara coboara doamnele cu rochii infoiate si talie de viespe, domnii le insotesc imbracati in frac...candelabrele arunca o lumina vie si prin geamurile imense intra razele lunii in timp ce Hercule arunca priviri cu coada ochiului la dansul celor prezenti. In spate, intre tufele de trandafiri, pe bancutele frumos scluptate in piatra stau cupluri de indragostiti fugiti din multimea de sus din casa, pentru a fi singuri ca sa poata sa isi sopteasca cuvinte dulci.

Visarea poate continua atata timp cat ramai in Herculane...

Trenul pana acolo costa in jur de 450.000 de lei cu acceleratul, drumul intr-adevar este lung , dar trece repede caci fie ca o sa calatoriti insotiti sau nu , aveti ce vedea pe parcurs cel putin in zona Portilor de Fier , care pe timp de zi iti desfasoara Dunarea exact de langa sinele de cale ferata iar noaptea iti oglindeste in ea miile de lumini.



Statiunea merita vazuta caci cu toate ca e aproape adormita , daca stii sa iti deschizi ochii si sa lasi imaginatia libera si sufletul sa zburde , o sa-ti deschida strazile precum filele unei carti.

Niciun comentariu:

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare