MISIUNEA “CULEGEREA VIEI” ep. 2

Citeste mai intai ep. 1! (click aici!)

Tot drumul a fost presarat cu dialog de genu : « Fa, a lu Capritza…iesi, fa, la poarta ! Ia zi, ghia, imi dai si mie vreo trei duble de ovaz sa dau si eu la clotza mea ? Ca ti-oi da si eu lapte ! » sau « Grigore, ba, Grigore, a plans masa aseara, ba, ca nu trecushi pe la a lu’ Oatu’ (adica pe la carciuma) ! Vezi sa vii de cu seara ca o veni si Zbarlea a lu’ Traistarica de-n capu’ satului si cica dadeai si tu un rand ca am inteles ca sa marita fi-ta a mica si treb sa ne cinstashti ! » Grigore striga din caruta lui cu juma’ de glas : « Vin, ba, vin ! » si dadu’ un bici pe spinarea magarushului si disparu’ dupa colt. Numai in « ba-uri, fa-uri si ghia-uri se tinura pana la vie…se mistocareau unu pe altul si treceau mai departe unul pe langa altul mandri fiecare ca « i-am zis-o, eu ! »
Am ajuns la locu’ faptei… « Merge o tzuica de deschidere sa ne facem curaj ! » si normal ca s-a facut posta o sticluta de juma de tuica…pe fondul unui strambaturi subtile din nas a tzatzei Victoria, proprietara viei care scrunta cerul in cautarea unor nori care sa ameninte misiunea. Asta imi suna cunoscut, e ca la bloc ma gandeam eu…cand mai lingem o sticla de coniac. Dar ce a urmat nu am mai recunoscut in amintirile mele…Am privit spre locul faptei : via e una pitica…mai exact una care nu depaseste 30 de centimetri, culesul deci se face in pozitia « in genunchi ma intorc la tine ». Cred ca exista un Dzeu pentru ca e o pozitie tare umilitoare…sa stai in genunchi si sa scotocesti printre frunze in cautarea ciorchinilor ?! si asta imi era probabil pedeapsa pentru vreo vina necunoscuta inca. Destul de straniu pentru mine si deja ma vedeam invins de sistem…unde mai pui ca am vrut sa stiu si eu cat e de cules si mi s-a aratat un tapsan care statea nu cu mult mai jos de linia orizontului… « belea ! » Ma vedeam ca in filme cum ma tarasc prin noroi spre un punct vazut doar de mine…si in spate niste ciorchini urasi se apropiau amenintatori de mine clampanind din gura lor hidoasa.
Dupa ce magarii au fost legati pe marginea viei la pascut ei stiu ce…ca eu nu vedem nimic pe pamantul ala decat cioturi de porumb uscat si maracini, fiecare si-a ales galeata si cutitul… ei s-au aruncat plini de patos in vie…eu m-am tarat… Bucuresteanu’ din mine a fost uimit de cea urmat…nu ma vedeam deloc bine…preconizam un disconfort teribil, desi pana la acel moment eram fascinat de ceea ce vazusem, de nebunia si vacarmul plin de viata a celor din jur…dar lupta cu via mi se parea peste puterile mele…Asa ca shontac-shontac mi-am luat randul meu si am inceput sa smotocesc tufele si sa raman cu sucul de la struguri in mana, ca niciun ciorchine nu se dadea rupt de acolo…pan’ mai incolo am ajuns la un 50% suc, 50% ciorchine…pana la final cel mai bun scor a fost de 80% ciorchini intregi.
Dupa primul rand, atmosfera incepuse sa fie apasatoare ca dupa veselia de pe drum…de 5 minute era o liniste ciudata, insa tzatzei Victoria ii venise inima la loc ca vedea ca incep sa se adune ciorchinii de struguri in galeti si apoi in saci… In linistea aia in care se auzea cum pasteau magarii, se harjoneau cateii si vantul cum ma ciufulea pe mine, Tateuciu incepe sa recite :
« Dupa hoinarit de-o vara, iacata-mi-l intr-un sat,
La o curte boiereasca, slujitor din nou intrat.
S-acolo-ntr-o zi de iarna, fiind vorba printre-argati
Despre ai cu mana lunga, el sari-n sus: – Mai fartati!
N-am pus mana, pan-acuma, nici pe-un ac strain, v-o jur:
Dar de-as vrea, eu si camasa de pe om as sti s-o fur
Fara sa ma simta omul... Ceilalti rasera de el:
– O-lio-lio! cam prea te lauzi! Las-o mai pe jos nitel!
– Nu ma credeti? Fac prinsoare, cu oricine!
– Da? ii zise
Din cerdac atunci boierul, care toate le-auzise.
– Fa prinsoare deci cu mine. Fura-mi d-astazi pan’la anul,
Daca poti, din jug anume, de la munca, pe Balanul.
Si de-mi faci isprava asta, boul scump al tau sa fie!
Iar de nu, sa-mi stai in slujba, trei ani, fara de simbrie.
Tii prinsoarea?
– Tiu, stapane! cum sa n-o tiu? Hai, noroc!
Ce facu apoi boierul? Doi argati a pus pe loc,
Doi, din cei mai vechi la curte, tot langa Balan sa seaza
Ziua-noaptea, si de dansul ca de ochii lor sa vaza.
Iar Pacala? toata iarna d-alte treburi isi vedea.
La prinsoarea cu stapanu-i parca nici nu se gandea. »



… si a tinut-o asa cam o ora. Toata poezia ma gandesc ca e imensa pentru ca recitat-o fara pauze…(Cand am ajuns in Bucuresti am dat cautare pe net si am gasit-o, mai sus sunt doar primele versuri) Aceasta prima ora a trecut fara sa imi dau seama…deja incepusem sa nu ma mai gandesc cat de departe e tapsanu’, cat de devreme e sau cat de multi struguri direct de pe tulpina lor pitica am mancat…am ascultat zambind povestea in versuri despre Pacala… :

« – Tii! Si-a zis in gand boierul. Astea-s urme de-ale lui.
Mi-o facu din nou Pacala, bata-l Maica Domnului!
Cum putu asa de strasnic pe tuscinci la gard sa-i lege?
Si-acum nu stia: sa-i arza c-un garbaci pe toti, in lege?
Sau cu hohote sa raza de cumplita lor prostie?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iar Pacala? stand pe-alaturi, hohotea... lesin sa-i vie!”

Si cand spuse ultimul vers…am constatat ca trecuse o ora de cand ma uitam cu teama spre linia orizontului. A urmat un program de cantari bisericesti inceput de Tateuciu si acompaniat de restul…Si sacii se adunau si ramaneau in spate…si incepeam alt sac si se umplea si el…
« Ei, ‘seara-i, mama se gandi ea ashe…Nu-mi dai, fa, si mie un nasture ? No, de care sa iti dau mama, de palton, de camesha…mai mic, mai mare, ii spusei eu…ca baba, e in putere, doar ca se simte tot timpu’ bolnava…ca stie ea ca la 83 de ani trebe, e musai, sa fie bolnava…si a auzit ea la poarta ca trebe sa ia un aspirin…Eu ii zic : bre, mama, dar ce sa faci, mata, cu aspirina, ce esti, mata, floare ? Ce te doare ? Imi zice ca ii e cald. Pai normal ca ii era ca pe canicula aia ea statea cu broboada si ilicu’ si itzari pe ea…Si i-am zis ca-i dau un paracetamol…de atunci imi cere in fiecare seara o platacetamol…ca e bun ca i-a facut ei bine…si eu ii dau mentosane si ii zic sa le plimbe prin gura ca sa isi faca efectu’ mai bine », povesteste Nutza a lu’ Nicu Piticu’, in reprize, pe fondul rasetelor si adaugirile sotzului ei si comentariilor celorlati care ii cunoasteau soacra. Eu nu o stiam…dar imi era draga deja.
« Fa, nu se mai trazeste de vreo saptamana calina (este un alint, un fel de « prietena mea ») Georgeta ! Pai de cand facu’ tuica, de cand culese zarzarele, o tine tot intr-o bauta…Bea, se culca, iar bea, iar se culca…Ia pus fica-sa butoiu’ in pivnita…l-o gasit si acolo…i-am zis : « urca-l, fa, in pod ca nu s-o sui calina acolo…goleste-l in sticle si pune sticlele in pod… » . Dar ea, « lasa tzatza Victorio, ca vorbesc eu cu mama si ii zic sa nu mai bea… », dar calina cica : « Las’ , fa, Victorio, ca nu baui mult…luai si eu o gura…da’ eram nemancata ». Ba, da’ de-o saptamana tot din gura aia…ca ma dusei si mai ieri pa la ea…ea dormea dusa…m-am dus pe la pasaret sa mai vad si eu gashtile de le-a adus de la ‘lexandria…ma invartii eu pe la ea prin ograda vro’ora…ea nu se scula…s-o fure tzaganii si ea nu se scula…Ma duc la ea : « Auzi, fa, Georgeto, gura mare mai ai… » Ea, stii, asa buimacita cu ochii lipiti…sa uita la mine si nu se prindea a cui sunt…Fa, sunt eu…Vitoria…ce nu ma mai cunosti… « Ba da, fa, dar vroiam sa ma asigur… » Se asigura pe naibili, era beata moarta… Ii zic : « Fa, nu mai bea ca o sa mori, fa ! Si nu ai cules nici via ! » si auzi ce-mi zice ea… « nu mor eu fa dintr-un butoi de vie » ! Acu’, fusei aseara…era mai treaza…ca-i vandu fi-sa tzuica lu ala a lu’ Patrashcanu’ de ta-su fu primar in Lina, da’ luni culege via, ca vine aia a lu Tziganu’ sa io culeaga, ca zise ea ca-i da si lui vreo 2-3 randuri sa si le ia acasa ca se marita fica-sa in primavara cu a lu’ Tzimpilica din colo de langa deal, sa vezi acu’ distractie pe ea cand s-o face vinu’…Dar zise fi-sa ca il ia la Zamnicea…sa-l dea lu shefu-sau ca are si asta nu shtiu ce nacaz…si ea are nevoie de bani, ala n-are mai mult sa ia de la altu’ ca are si el o nunta… », zise tzatza Victoria indreptandu-se de spate si privind cu o placere contagioasa spre via ei. Noi restu’ munceam si ea ne povestea urmarindu-ne pe furis daca nu am scapat vreun « cuib » de vie necules…si subtil, fara cuvinte, ne atragea atentia ca mai e si acolo un ciorchine doua.

2 comentarii:

danushka spunea...

faina prima poza. place... ;)

Jean Bica spunea...

Da, este frumoasa...insa, cu exceptia unei singure poze sau poate doua...restul pozelor sunt luate de pe net si cu ocazia asta cer scuze posesorilor...pentru furt.

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare