Joaca de-a D-zeu…


Cand eram mai mic si mai « nervos » imi placea teribil sa ma joc de-a justitiarul…eu ziceam atunci ca ma joc a D-zeu care te pedepseste pentru ceea ce faci rau…

Odata, cand aveam vreo 12 – 13 ani, eram la un curs de inot intr-o piscina acoperita in Bucuresti…ca orice curs de inot era de fapt o balaceala la comun, nu tu instructor care sa te invete ceva, nu tu metoda, doar ca ne lasa sa stam in apa si sa lipaim. Eu, ca de obicei, lupu’ singuratic, ma balaceam in legea mea cu gandul la gaura de ozon din atmosfera si soarta pinguinilor imperiali pe fondul topirii ghetarilor. In spatele meu se balacea un baietel cam pe la 8 – 9 ani cu o serioasa deformatie a pieptului…mai exact avea o gaura in piept,oasele nu cred ca prea existau acolo unde noi zicem ca e « capul pieptului », si dupa ce ca il batuse Dzeu cu asta, mai era pus sa stea si la murat in apa pentru ca sunt convins ca nu isi dorea, acum era intr-o situatie destul de nashpa pentru ca trei shmecherashi la vreo 15 – 16 ani il cam necajeau.
Atunci cred ca a fost pentru prima data cand m-am jucat a Dzeu in mod serios…de felul meu am fost un copil violent, un bataush notoriu, insa unul care astepta sa fie provocat, nu saream la bataie primu’…asteptam sa fiu provocat. De data asta nu ma puteam baga asa ca am inotat pe spate…chestie pe care habar nu o aveam… nici acum nu imi iese si nu o stiu… « inotul » a provocat o cascada de dosuri de palma in capetele celor trei haidamaci…si un « scuze » aruncat peste umar si o noua serie de maini aruncate alandala ca o morisca care i-a indepartat pe golani. Practic am salvat situatia…idiotii si-au schimbat locul de joaca si baiatul cu deformatia a ramas linistit sa se joace in felul lui…in timp ce pe mine nu aveau cum sa se supere pentru ca era o greseala pentru care mi-am cerut scuze, nu ?…desi asta cautam sa faca scandal ca sa iasa cu poceala… Mi-a placut senzatia pe care am trait-o atunci…ca m-am jucat de a Dzeu si i-am palit pe pacatosi ca venind din partea lui Dzeu… si jocul a continuat de numeroase ori cand dadeam de idioti si ca din greseala isi luau o minge in cap, se impiedicau de mine sau eu ma impiedicam si cadeam peste ei…
Niciodata nu primeam multumiri pentru ca si victimele aveau impresia ca a fost mana lui D-zeu si a fost un accident ca eu i-am lovit pe agresori…iar agresorii nu puteau sa ma ia pe mine la poceala pentru ca era un …accident,nu ? E adevarat ca din jocul meu si incercand sa scot un pusti din mainile unor golani mi-am luat o taietura de briceag pe gat…si atunci deja se schimba situatia si am luat-o in nume personal si discutia a fost alta, alta data mi-am luat o mare bata in freza, mi-am mai shifonat niste oase…dar daca fac adunarea am iesit bine.

Azi mi-a revenit cheful de joaca dupa mai bine de 10 ani de pauza, fortata de o fractura a degetului mijlociu de la dreapta, cand in metrou fiind se urca in statie un om cam la 50 de ani. In vagon o doamna care statea in picioare si se vedea clar pe chipul ei ca suferea de ceva, plus ca pe figura ei se citea o varsta de peste 60 de ani se indreapta spre un loc ramas liber…se indrepta destul de agale si chinuit…cand mai avea un pas…barbatul se arunca pe scaun si arboreaza o figura superioara de invingator. Martor fiind la scena asta, in momentul in care le-am privit figurile fiecaruia m-a trecut un fior rece, ea deznadajduita, dar cred eu nu mirata (sunt convins ca i se mai intamplase chestii d-astea de multe ori), el cu o mina nesimtita pe fatza privea oamenii din jur ca si cum astepta laude « Vedetzi, ba, ratatilor ce tare sunt, ce am facut-o pe fraiera asta ? ». In acel moment m-au napadit amintiriile…si ca prin minune metroul a avut o smucitura si m-am proptit drept in palaria lui (de aia cum poarta bunicii nostri, in special cei de la tara) care ca prin minune s-a pierdut printre picioarele oamenilor tocmai cand se pregateau, ca si mine, sa coboare la Unirea. Am aruncat un « Scuze ! » si un zambet cat toate zilele si super incantat de miscarea facuta am coborat din vagon.
Pana la munca am tinut-o numai intr-un joc…a urmat un chiolban care impingea teribil lumea ca sa ajunga el mai repede nu stiu unde ca oricum toata lumea se deplasa cu viteza melcului si nu avea unde sa inainteze…l-am atins exact atunci cand trebuia, cand se pregatea sa se urce in metrou la Unirea 2…si i-am luat locul cu un fascinant « Scuze ! » pe buze…a ramas sa ia urmatorul tren. Apoi, a urmat un bodyguard de dirija circulatia in parcare si dadea din maini mai abitir ca o morisca, lumea trebuind sa se fereasca de animalul ignorant…cu doi pasi inainte m-am impiedicat de un ciot de bordura imaginar si matahala s-a trezit cu un mare umar de chelios in burta…pentru vreo 5 minute s-a retras pe strada lui si nu a mai facut aer in mod haotic… La serviciu un client suparat care credea ca toata lumea trebuie sa ii stea la dispozitie…a stat la rand dublu pentru ca nu mi-am dat seama ca el urmeaza…si cand nu mai puteam sa il evit, am intrat in pauza. La telefon un furnizor care ne ameninta ca ne scoate din afacere ca el este cel mai tare si mai mare… « Ups, nu va mai aud…mai sunteti la telefon…N-a ca s-a intrerupt ! » si i-am inchis telefonul in nas.

Acum ma intreb…o fi bine ? Si intreb asta pentru ca am vazut o groaza de oameni care se cred mici dumnezei si iau ei decizii in locul celor in drept sau chiar al Unicului D-zeu si de la ei putere taie si spanzura ca au posibilitatea…te duci spasit si miorlait la un ghiseu si se gaseste un mic dzeu d-asta sa iti faca analizele si pentru ca poate…te refuza si te pune sa astepti pana el isi bea cafeaua, ca doar el tine pe umeri tot pamantul…Sau ajungi sa iti iei banii pentru munca prestata…si dai peste un altu’ de se crede inlocuitorul lui Dzeu pe pamant…care te anunta ca nu poti sa iti primesti salariul pentru ca el considera ca poti sa mai astepti pentru ca firma are alte prioritati azi. Sau un profesor care iti face morala pentru ca ai decis sa iti indrepti atentia spre un domeniu diferit decat cel care ti-l harazise el…si ca atare te pedepseste ca el stie mai bine decat tine ce iti trebuie tie…ca doar el e dzeu. Lista poate continua, dar ma intreb si eu…ce o fi mai naspa…jocul meu naiv sau deciziile unora care se cred dzei ?

4 comentarii:

Ada T spunea...

Amandoua. Stii ... exista o vorba care zice ceva de genu: " Nu da ajutor acolo unde nu ti se cere."
Cat despre micii d-zei ... functia il face pe om.

Jean Bica spunea...

Cererea e tacita. Daca nu e spusa...nu inseamna ca nu e apreciat.
Totusi, apreciez subtilitatea de a dreptul shopenhauriano-freudiana a vorbelor de talc, domnisoara Ada...insa, functia nu a facut omul, omul a facut functia.
Iar in final va multumesc pentru pildele dvs. si va mai invitam pe la noi.

Anonim spunea...

1. ma bucur ca inca mai circuli cu metroul si nu te-ai lipit de scaunul din fata volanului
2. sper ca te-ai lasat de batai, chiar si provocat
3. tot sunt mai multi draci decat dumnezei prin jurul nostru :(

Jean Bica spunea...

1. E o placere sa circul cu metroul...unde gasesc eu spectacol zilnic si gratuit? Nu as putea sa merg cu RATB-ul, dar metroul e o incantare...
2. Neee, acum stau si iau bataie...intorc si celalalt obraz...acum pe bune, cum sa renunti la ceva de genul asta cand se apuca unu' sa iti care pumnii? Slava Domnului, nu a mai fost cazul...deci am renuntat prin neprezentare.
3. Nu am facut un recensamant...dar s-ar putea sa ai dreptate

  • - Geanta din material textil rezistent si intarit cu material termocolant. Este cusuta manual cu motive populare romanesti. Motivul nu se repeta si pe spa...

Postări populare