Cainele credincios

“Inmultzitzi-va!” – strategii pre, post si in timpul polenizarii

Nici nu am apucat sa facem nunta, sa ne “maritam” barem…ca deja au inceput sa curga sfaturile…lumea se gandeste la botez. Deja ne-au fost “programati” copiii. “Pai, no, la anul pe vremea asta faceti botezul deja, nu?” Acum noi am zice ceva…dar e un efort inutil pentru ca desi pare o intrebare, nu e…”No, e musai!”. Asa ca daca e musai, e musai. Treb’ sa prestam.
Cu cat se apropie ziua nuntii, cand afla lumea ca ne maritam (asta ca sa nu mai fie cazul sa mai intrebe lumea cine canta, cocosul sau gaina. La noi o sa cante maimutzele… amandoua! Ete asa, sa moara de oftica dusmanii!) alaturi de “Casa de piatra” ne ureaza si “Copii multi si frumosi”. Ba altii trec peste “Casa de piatra”… In alta ordine de idei,
acum intre noi fie vorba, frumosi o sa fie…e inevitabil, si modesti, dar multi… cati sa fie? Ca vorba aia…praf e, criza e, loc nu e, bani nu e, dorinta e…prea multi de “nu” si un singur “e” pozitiv… Dar de aici ajung la o alta gaselnita.
Am invatat in viata ca prea multa programare si mai ales in ceea ce priveste chestiile de viata si de corazon…nu e bine sa faci prea multe planuri (chestie grea pentru mine, un pasionat de strategii si planuri malefice). E, da…se pare ca toata lumea e consumata de programari. O prietena deja facea programarea pentru mine…ii iesisera ei in carti ca o sa fac tot un “taur” pentru ca imediat dupa nunta trebuie sa ne punem pe treaba, ba mai mult…trebuie sa o facem cu un program bine organizat, chiar si cu ore suplimentare. Am ramas perplex si mi-a parut rau ca nu am bagat-o in seama de la inceput. Dar nu era timpul trecut… mai ales ca “programarea”, dupa cum spuneam, ne urmareste de cand am decis sa anuntam ca ne unim nevoile si neamu’, dar mai ales visele si saracia. Intrebarea laitmotiv: “Si cand programati un copil?”! Deja eu, minte visatoare, imi cream imaginea…cum facem noi niste solutii pe care le amestecam in niste eprubete si Maimutza le bea…si apoi tastam pe burtica ei data cand vrem sa apara bebe. Nici macar dezinteresul nostru pentru subiect: “Cand o vrea Dzeu!” nu a facut pe nimeni sa bata in retragere. Ba mai mult… am aflat mai multe. Ni s-au facut trimiteri la articole de pe net, pe care cu incapatanare nu am vrut sa le citesc sau sa le retin sursa, in care cica te invata cum sa faci ca sa fie ce si cand vrei…mai exact ce pozitie si ce perioada a zilei sau lunii sa prestezi ca sa iasa baiat sau fata si cand sa faci asta ca sa iasa intr-o zodie favorabila…
Adica cum? Se da o “chestie” barbateasca si o “chestie” corespondenta a unei femei…se mai da un ovul si o ceata nebuna si neordonata de spermatozoizi…pana aici am inteles inca de prima data…insa restul a trebuit sa imi desenez acasa ca sa inteleg… Adica cum? Conteaza daca “ceata nebuna” loveste direct in mijlocul “pufosului” ovul? Daca e asa…o sa iasa un bebe mai direct care spune lucrurilor pe nume, care nu se ascunde dupa degete…care cand spune “kaki!” trebuie sa stim si ce a facut si ce culoare are? Adica nu sta la discutii prelungite. Intr-un cuvant spune tot…e direct. Sau poate daca “ceata nebuna” o ia prin invaluire…da mai intai o tura, analizeaza zona, urmareste locurile vulnerabile, stabileste strategii, isi alege dintre toti pe cei care se sacrifice pentru binele gastii…si apoi: “La ataaaaaac!”. Daca e asa o sa iasa un copil cu gandire strategica, masoara de 5 ori si taie odata? Sau daca dai “ceata nebuna” cu manta o sa iasa un bebe care se foloseste de prieteni ca sa-si implineasca scopurile? Sau daca o dai invartita…o sa fie un copil bun la hore sau care se va face parashutist…Sau daca il concepi in apa…il faci scafandru? Pe el poate, dar ma gandesc la biata “ceata nebuna”. Pai le mai e lor capul la aburit “pufosul” ovul sau o sa isi caute si ei ceva de care sa se agate sa nu se inece? Si ovulul? Cin’-l-o salva? Grea viata…pai asa daca te gandesti la atatea (temperatura, zi, ora, anotimp, pozitie, locatie etc.) parca iti piere si chefu’…ca sa nu mai zic de “perioada fertila”, “incubatie”, “ovulatie” si alte cuvinte d-astea de dictionar te introduc strategic intr-o discutie pe care tu o credeai amicala la o tuica si o bere, tuica pentru barbati si berea pentru fete…ca ele nu beau alcool?! (ca berea o fi suc de legume?!)… Ca ar trebui sa stam cu calendarul si termometru dupa noi…si cand suna ceasul, jos textila…A inebunit lumea, bre! Dar mai rau…mi se pare ca innebuneste instant numai cand aduci vorba de casatorie, copil, alea alea…ca toti oamenii par intregi la minte pana cand ca si cum ai fi apasat un buton…pac, incep sa vorbeasca numai intr-un limbaj cifrat. Pana mai devreme vorbeati de amintiri comune, de baute, de fosti prieteni, de vedete, de masini, de alea alea (ca doar nu credeati ca in anturajul meu vrobesc de Patapievici, incalzirea globala si soarta pinguinilor imperiali)…si acum ca te-ai decis sa te insori parca ai decis sa te calugaresti si sa te inchizi intr-o chilie…nu! Mai ca te sperie incercand sa iti explice ca viata ta s-a incheiat. De fapt, a noastra abia incepe. Ai decis sa mergi la pas in doi…nu o mai faci de unul singur. Si faptul ca te gandesti la un copil nu e o lucrare de doctorat…ci o stare de fapt absolut normala.
Bai nene, eu nu vreau sa stam in cap pe marginea balustradei in sparanta ca o sa iasa un copil echilibrat, nici sa fac instructie cu “ceata nebuna” si sa le explic “Arta razboiului” a lui Sun Zhu. Noi preferam sa o luam mai batraneste si cand o fi sa fie…e bine venit. Si de-o fi fata, de-o fi baiat…nu e important. Important e sa fie sanatos si fericit…alaturi de noi, evident!
Haidi pa ca plecam sa prestam “la liber” sa moara de ciuda sfatuitorii.

Citeste si celelalte episoade din rubrica "Jurnal de ginerica" (CLICK AICI!)

Salom Alehem – “Halal de mine sunt orfan”, “Tevi laptarul” si “Romanul unui om de afaceri”

Saptamana trecuta spuneam ca datorita cartii “M-am facut baiat mare” a lui Nicuta Tanase am mai descoperit un scriitor pe care l-am indragit si mi-am dorit sa citesc mai mult din opera sa. Este vorba de scriitorul umorist, dramaturg şi publicist evreu rus Salom Alehem (1859 – 1916).

Povestea descoperirii acestui scriitor (da, stiu sunt un ignorant, dar abia cand am gasit prima lui carte am aflat ca exista) este similara cu cea a redescoperirii lui Nicuta Tanase. Un morman de carti ieftine (1 leu nou), vechi si prafuite. In vraful acesta de carti am descoperit una care de la prima vedere mi-a facut cu ochiu’, tzipa la mine sa o rasfoiesc. Era vorba de „Halal de mine sunt orfan”, o carte veche cu o coperta extrem de reusita (o puteti vedea si dvs in poza). Nu aveam cum sa o ignor desi mi-am cam neglijat hobbyul de „Salvatorul Cartilor”. Am cumparat-o si, la fel ca si in cazul cartii lui Nicuta Tanase, am citit o buna parte din ea inca inainte sa ajung acasa...unde am si terminat-o.

„Halal de mine sunt orfan” este povestea micutului Motl, baiatul cantorului, ramas orfan de tata la numai noua ani, alaturi de mama sa, o femeie panicoasa si vesnic inlacrimata, si fratele sau, Eli, pregatit sa se insoare ca sa devina si el bogat gratie averii socrului, un negustor imbogatit. Odata cu moartea tatalui viata lui Motl se complica si nu mai arata ca a unui copil de 9 ani...mama il da diferitelor persoane care ar putea sa-i asigure o masa in schimbul muncii prestate. Toate acestea dupa ce familia vanduse totul din casa ca sa plateasca doctorii si doctoriile necesare tatalui. Desi faptele prezentate in povestea lui Motl sunt extrem de triste si contondente, modalitatea de abordare este una extrem de amuzanta. Povestea curge din perspectiva lui Motl, care nu vede nimic grav, nimic rau in tot ceea ce i se intampla...priveste detasat si plin de umor viata extrem de grea pe care o are si care pe altii i-ar fi adus la disperare sau i-ar fi invins. Insa nu si pe Motl cel care viseaza sa se joace cu vitelul Meni sau intre lemnele de foc ale vecinului. Pentru ca foamea si problemele incepusera sa conduca viata familiei lui Motl, fratele sau incepe sa faca „afaceri”: isi cumpara o carte care il invata sa scoata 100 de monezi cu doar una investita. Motiv de numeroase aventuri care in mod normal ar fi anuntat un dezastru’, nu insa si in cazul familiei lui Motl care nu renunta nici dupa ce producand 100 de litri de cerneala din care nu reuseste sa vanda mai mult decat cantitatea intrata in rezerva unui stilou si in incercarea de a scapa de restul de cerneala o arunca in raul care trece prin sat...aceasta ducand la albastrirea intregului sat care se alimenta cu apa respectiva. Urmeaza sa faca suc. Insa cum Motl era atat un copil prietenos, cu multi amici in sat, dar si cel care mergea prin sat sa vanda sucul...normal ca s-au creeat conditiile necesare pentru un nou esec savuros. Motl da la toti prietenii sa bea din sucul facut de fratele lui si pentru ca nu trebuia ca acesta sa sesiseze lipsa a inlocuit cantitatea de suc daruita cu primul lichid iesit in cale. Ceasul rau - pisica neagra, primul lichid s-a intamplat sa fie leshia lasata de mama sa dupa ce a spalat. Dar nici asa nu s-a incheiat activitatea de inteprinzator a fratelui lui Motl. A incercat sa faca praf de omorat sobolanii...dupa atatea esecuri rasunatoare nimeni nu mai avea curaj sa il lase pe Eli, fratele mai mare, sa isi incerce praful. Pentru a face testul Eli a plecat prin sat in cautarea unui om care sa il lase sa incerce praful si sa confirme ca este eficient. In conditiile astea Motl a fost lasat acasa sa aibe grija de sacul cu praf de omorat shobolanii...sac care arata ca shaua unui cal. Si cum caii trebuie calariti asta a facut si Motl cu sacul care, insa, a cedat si a imprastiat praful antishobolani in toata casa si i-a provoacat „calaretzului” un stranut care nu se mai oprea...numai ca nu numai Motl incepe sa stranute, ci si mama acestuia care vrea sa afle ce s-a intamplat, fratele, cumnata, tatal cumnatei si intreg satul pana la final. Aceasta a fost ultima incercare a afaceristului pagubos.
Viata si intamplarile de mai sus il aduc pe Motl in situatia de a pleca cu familia, mama sa, fratele si sotia lui si prietenii fratelui sau, in America. Drum care e plin de peripetii, dar la fel de savuros povestite.
Se pare insa ca regimul comunist a considerat periculos acest roman pentru ca el nu a aparut in Romania niciodata complet. Povestea traseului lui Motl din Rusia in America se opreste la jumatatea drumului. Trece prin Austria, Germania si se opreste in Anglia, atunci cand trebuia sa plece spre America. Cautand sa citesc continuarea povestii am ajuns la o editie rusa a acestei carti care continea si finalul acestui roman si care constituia mai mult de jumatate din el. Cenzura comunista prin exludere imi este cunoscuta, ca vorba aia: ce se taie nu se fluiera, insa nu ma asteptam la asa ceva.

In dorinta de a citi continuarea romanului am descoperit alte doua romane ale lui Salom Alehem. Opera autorului este destul de vasta, circa 28 de volume (romane, povestiri si piese), in Romania a fost selectata si a fost inclusa intr-o integrala de circa cinci volume care totalizau circa 1500 – 2000 de pagini. Eu nu am reusit sa vad mai mult de trei volume odata. Situatia fiind similara cu cea intalnita la Nicuta Tanase. Salom Alehem nu este cerut de nimeni, ca atare nici anticarii nu achizitioneaza.
Romanul „Tevi laptarul” are ca erou tot un personaj din patura de jos. Un biet carutash care isi facea probleme zilnic nu cu ce o sa-si mai hraneasca familia care se putea satura si cu povesti de preamarire si de un viitor belshug sau cu ghionturi si ocara,. ci cu ce sa isi mai hraneasca calul pe care nu il putea convinge sa munceasca decat cu mancare. Hazardul ii aduce in fata doua femei cu stare pe care le ajuta si primeste in schimb o vaca stearpa. Ca in mai toate povestirile lui Salom Alehem...micul sarantoc nu e numai sarantoc, ci si inteprinzator pagubas...povestea curge cu umor negru, dar extrem de savuros...si va las pe voi sa o descoperiti.


Ultimul roman al lui Salom Alehem care mi-a atras atentia este „Romanul unui om de afaceri”. Romanul, daca ne-am lua dupa titlu ar parea jurnalul unui om de afaceri de succes, insa asa cum ne-a obisnuit Salom Alehem, personajele lui sunt mai mult paguboase si hilare, decat pline de succes. Menahem Mendel, personajul principal al romanului, este un biet om rupt din multime, la fel de naiv si plin de speranta ca si alte personaje din opera lui Salom Alehem. Romanul se bazeaza pe scrisorile trimise de Mendel sotiei sale timp de 18 ani, ani in care personajul incearca numeroase afaceri pe care le rateaza pana la ultima, timp in care emigreaza plin de speranta si in care de fiecare data se incurajeaza in sine ca data viitoare va fi mai bine.


Salom Alehem si cele trei romane ale sale mi-au dat o perspectiva mai optimista asupra vietii, nu or fi ele capodopere ale literaturii, insa sunt carti care iti schimba iremediabil starea de spirit in mod pozitiv. Umorul scriituri lui Alehem mi-a luminat perioada cat am avut in mana o carte de-a sa si m-am intristat atunci cand am terminat-o sau cand am vazut cat de uitat sau de ignorat este de catre cititori. Am zis! Sa fie primit!

Costum cu girofar

Dupa ce am vazut-o pe Maimutza linistita ca si-a gasit rochia de printzesa pe care o visa…mi-a venit si mie randul sa ma gandesc cu ce ma imbrac in fata lu’ “tata popa” cand o acompaniez pe Maimutza in fata lui Dzeu. Costumul barbatesc e mare belea pe piata bucuresteana… Ori sunt eu nebun, ori sunt defazat cu trendul pietei, ori am imbatranit prematur…pentru ca nu m-am gandit nici o secunda ca gasirea unui costum o sa fie o astfel de problema, ori a innebunit iremediabil lupu’. Cred ca totusi eu sunt bine sanatos.

Istoricul meu in achizitionarea costumelor e una in salturi…prin 2004 imi luam primul costum, pana pe la jumatatea lui 2005 aveam deja vreo 7 costume, iar in decursul lui 2007 am mai achizitionat vreo 5… In conditiile astea ma credeam cat de cat initiat…si ca stiam ce vreau, insa…nu a fost tocmai asa…desi nu am mai imbracat costumn de mai bine de doi ani.
Primul magazin, primul soc... Dar sa le luam pe rand.

Costumele de stofa sunt minoritare, “plasticul” e in mare forma si domina nu numai captuseala…ci pana si costumul. Poliesterul (sub diferite nume) e rege! Asta pentru ca toti “gratarishtii” cer costume d-astea…si daca mai au si un luciu suplimentar sunt tocmai ceea ce se cere… cel putin asa sustin vanzatoarele, desi cred ca si manelarii aleg si ei ce li se ofera. Si cum tot ceea ce se ofera in materie de costume de-a gata sunt d-alea fosforescente ete-ne invartindu-ne intr-un cerc vicios. O culoare fosforescenta si niste dungi cat mai vizibile si mai groase (asta probabil fie au luat-o de la Al Capone, fie de la Al Gigi Becalone, desi asta are costume fine…dar toate la fel, negre cu dungi subtiri verticale) sunt elementele unui costum vanat in magazinele bucurestene. Am zis ca astea ar fi punctele de reper la magazinele de cartier, cartiere de categorie medie…insa acelasi lucru l-am intalnit si la magazinele de firma. Unde, alt paradox, nu prea au culoarea solicitata de mine... un negru sau un bleumarin mat sau cu un model fin, nu exagerat, insa exceleaza culorile pe care le-ai pune pe tine doar daca mergi cu bicicleta pe Drumul National European pe timp de noapte si nu vrei sa te loveasca masinile pentru ca nu te vad. Tot ceea ce vezi sunt costume in culori care iti sar in ochi…aurolaciu, visiniu, negru lucios de zici ca sunt din marmura si evident rosu, ca doar Statica Potcovaru’ (pentru neinitziatzi, este unul din personajele telenovelelor “Inima de tigan” si “Regina” de la Acasa TV, personaj jucat de maestrul Gheoghe Visu si care s-a evidentiat si prin costumele de culoare rosie) este un idol pentru multi. Si daca e cerere trebuie sa fie si oferta.

Cum spuneam, am zis ca poate asta o fi oferta de la periferie, asa ca am purces la firme scortzoase. Aici oferta e aproape aceeasi, doar fitzele vanzatoarelor sunt altele. Si preturile. Adica costum vazut in Militari la un magazin dintr-un centru comercial de cartier l-am gasit si in Unirea la de trei ori si un pic pretul din Militari. Am fost si la magazine care au in spate producatori de marca. Producator-producator…dar nu au decat cateva masuri, alea comune. Si cum eu am un corp de invidiat, numai forme, numai forme…ori nu imi erau bune la umeri, ori aveau turul pantalonilor la genunchi…ba erau buni pantalonii si nu era bun sacoul, ba sacoul era turnat si pantalonii nu erau cum trebuie… Fenomenele astea mi se par ciudate si le-am pus pe seama crizei…adica nu mai fac stoc producatorii pentru ca nu mai exista cumparatori. Dar pentru ca sunt un sceptic prin natura mea, insa si incapatanat…am facut o vizita si in zona Europa, Niro, Dragonul Rosu sau cum ii mai spune…tot ceea ce am vazut in tot orasul, era de aici, doar ca pretul era mult mai mic. Deci as fi putut sa incep invers, mai intai mergeam aici…ma dezamageam si apoi mai speram sa gasesc ceva in vreun cotlon pierdut din Bucuresti. Cum de astfel am si gasit. Dupa un Lipscani sinistru in oferta lui cu papioane si camasi cu zulufi si zmotocei…am luat-o asa de nebun prin zona veche a Bucurestiului (nu in zona Lipscani, Covaci, Blanari etc.), am dat de un magazin al unui croitor batranel si frustrat care produce costume exclusiviste pe care nu le vinde nimanui pentru ca nimeni (in afara de mine) nu mai cumpara costume care nu beculesc, sclipesc, lucesc sau macar sa aiba un girofar pe spate. Cred ca sunt ultimul nebun.

Interesante sunt insa si vanzatoarele pe care le intalnesti in magazinele de profil. Orice le-ai spune ele iti arata cele mai sclipicioase costume. Tu le ceri costum marimea 48 si ele te intreaba…”dar un 44 nu vreti ? ca avem unul foarte frumos”. Cucoana, daca eu port 48 – 50, ce sa fac cu un 44? Ma vede imbracat cuminte, fara marci la vedere, fara shuvite, fara trening si pantofi de lac in picioare, fara tricou-plasa mulat pe burta, fara inscriptii cu strasuri pe piept sau pe fundul pantalonilor si ii mai cer si un costum mat, inchis la culoare si fara modele flagrante si groase pe el, din bumbac cel putin 80% si ele iti dau cel mai lucios costum in cel mai bun caz gri deschis cu dungi de 1 centimetru grosime si croit din poliester 100%. Te crucesti si le reprosezi. Se uita shocate la tine ca le pui la indoiala calitatile si gusturile…ele “te invata de bine ca ele stie care e moda…dar daca tu vrei sa te imbraci ca un tzaran e treaba ta”. Asa ca dupa zeci de astfel de magazine si vanzatoare incepi sa te gandesti daca nu cumva esti un taran care nu intelege ca acum lumea evolueaza si trebuie sa te vezi in multime si daca nu poti altfel…iti iei un costum cu beculete si benzi reflectorizante pe post de gulere.

Dar, Slava Domnului, am depasit cu bine si elementul asta din Jurnal(ul meu) de ginerica!
Cat de curand revin cu noi episoade ca nu sunt nici pe departe scutit de noi intamplari pline de inteles necunoscut insa pentru mine. Dar “traim in Romania si asta ne oftica tot timpul”.

Citeste si celelalte episoade din rubrica "Jurnal de ginerica" (CLICK AICI!)

Si eu pe aici

Mai multe poze aici : http://www.fotocommunity.de/pc/pc/mypics/642880/display/16484164